ICCJ. Decizia nr. 2204/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2204/2004
Dosar nr. 2075/2003
Şedinţa publică din 22 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 septembrie 2002, creditorul T.G. i-a chemat în judecată pe debitorii M.R. şi M.M., solicitând somarea acestora, conform OG nr. 5/2001, pentru plata sumei de 193.229.544 lei, din care 68.200.000 lei împrumut nerestituit şi 125.229.544 lei dobânzi aferente.
Prin sentinţa civilă nr. 12.581 din 1 noiembrie 2002, Judecătoria Botoşani a admis cererea formulată de creditor şi i-a somat pe debitori să-i plătească acestuia, în termen de 30 de zile de la comunicarea ordonanţei, suma de 193.229.544 lei, din care 68.200.000 lei reprezintă împrumut nerestituit, iar 125.229.544 lei dobânzi aferente.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Botoşani a reţinut că, prin ordinele de plată nr. 1 şi 2 din 27 septembrie 1999, s-a virat din contul creditorului în contul debitorilor, cu titlul de împrumut pe termen scurt, suma de 68.200.000 lei şi debitorii nu şi-au îndeplinit obligaţia asumată, de a restitui suma respectivă, în termen de maxim 10 zile, cu dobânzile aferente practicate de B.P., fiind, astfel, îndeplinite cerinţele art. 1 şi 6 din OG nr. 5/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 384 din 21 ianuarie 2003, Judecătoria Botoşani a admis excepţia lipsei competenţei materiale a judecătoriei, ridicată, din oficiu, de instanţă şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare, formulate de debitori în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În motivarea acestei hotărârii, judecătoria a reţinut că, prin ordinele de plată nr. 1 şi 2 din 27 septembrie 1999, creditorul T.G. a plătit creanţa pe care B.P. Botoşani o avea împotriva debitorilor, izvorând dintr-un contract comercial şi, ca atare, subrogatul are şi acţiunea pe care creditorul plătit ar fi putut s-o intenteze, în caz de neplată, împotriva debitorilor, cât şi toate eventualele garanţii ale creanţei respective şi, deci, acţiunea pe care creditorul iniţial o avea, împotriva debitorilor, era una comercială şi litigiul de faţă are natură comercială.
Prin sentinţa nr. 398 din 8 aprilie 2003, Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, în baza art. 158 C. proc. civ., şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani iar, în temeiul art. 21 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei şi trimiterea dosarului Curţii de Apel Suceava, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că împrumutul s-a realizat între persoane fizice, fără nici o contestaţie comercială, neavând relevanţă scopul efectuării împrumutului, întrucât, chiar dacă a fost utilizat pentru achitarea unui împrumut bancar, nu transformă raporturile juridice între părţi în raporturi comerciale şi, ca atare, litigiul este de natură civilă.
Prin sentinţa nr. 178, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani, reţinând că litigiul de faţă este de natură civilă, neexistând faptă obiectivă sau subiectivă de comerţ, iar instituţia subrogaţiei personale nu este operantă, în cauză, nefiind îndeplinite cerinţele art. 1107 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs debitorii M.R. şi M.M., susţinând, în esenţă, că numitul T.G. s-a subrogat în drepturile băncii, acceptând să plătească în numele lor creditul în sumă de 68.200.000 lei şi, ca atare, dreptul de creanţă izvorând dintr-un contract comercial s-a transmis cu toate garanţiile şi accesoriile, ca efect al subrogaţiei.
În consecinţă, solicită să se constate natura comercială a cauzei şi competenţa Tribunalului Botoşani, în soluţionarea acestei cauze.
Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Ordonanţa nr. 5 din 19 iulie 2001, privind somaţia de plată, menţinute prin Legea nr. 295 din 15 mai 2002 pentru aprobarea acesteia şi O.U. nr. 142 din 24 octombrie 2002, pentru modificarea şi completarea OG nr. 5/2001, acţiunea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă.
Rezultă, prin urmare, din textul legal mai sus menţionat, că regula este ca instanţa competentă să judece cererea pentru emiterea somaţiei de plată să soluţioneze şi acţiunea în anulare îndreptată împotriva ei şi, aceasta, fără a face distincţie privind natura litigiului, civilă sau comercială.
De altfel, noile modificări şi completări ale Codului de procedură civilă, instituite prin O.UG. nr. 58/2003, astfel cum au fost aprobate, prin Legea nr. 195 din 25 mai 2003, la art. II alin. (2) şi (3), precum şi la art. IV, reconfirmă prevederile legale deja existente, privind competenţa soluţionării acţiunii în anulare.
În consecinţă, în cauză, se reţine că instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anulare este judecătoria, respectiv Judecătoria Botoşani, aşa cum corect s-a stabilit şi în Decizia curţii de apel, iar motivele de recurs formulate de debitori, având la bază natura litigiului dedus judecăţii, nu sunt fondate şi recursul debitorilor M.R. şi M.M. urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitorul M.R., împotriva sentinţei civile nr. 178 din 16 iulie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2230/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2199/2004. Comercial → |
|---|
