ICCJ. Decizia nr. 2238/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2238/2004
Dosar nr. 1527/2002
Şedinţa publică din 23 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
C.M.R.D.S. Bucureşti a chemat în judecată SC A.C. SA Bucureşti pentru a fi obligată la plata sumei de 103.106.073 lei, reprezentând plată nedatorată în executarea contractului 1663 din 27 septembrie 1994.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa 361/1999, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată, reţinându-se că licitaţia organizată de reclamant, pentru executarea de lucrări de reparaţii şi consolidare a clădirii centrului, a fost câştigată de pârâtă, motiv pentru care, între părţi, s-a încheiat contractul nr. 1663/1994, iar în anexa 7 la ofertă care face parte integrantă din contract, pârâta a acceptat procentul de 35% pentru cheltuielile generale a lucrărilor executate.
Întrucât pârâta a primit de la reclamant sume mai mari, neavându-se în vedere procentul de 35%, s-a considerat acţiunea întemeiată.
Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti care, prin Decizia 3337 din 17 decembrie 1999, a respins apelul declarat de pârâtă.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia 826 din 13 februarie 2001, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea Supremă de Justiţie, s-a avut în vedere că din procesul verbal încheiat de organele Ministerului Sănătăţii, referitor la cheltuielile făcute pentru executarea lucrărilor din contractul nr. 1663/1994, rezultă două situaţii diferite, respectiv una pentru reparaţii capitale, la care nu s-a respectat coeficientul de 35% acceptat la ofertă, şi cea de a doua pentru lucrări de investiţii privind consolidarea clădirii, la care s-a plătit în plus faţă de acelaşi coeficient în perioada 1 ianuarie-30 octombrie 1995.
Faţă de această situaţie, apreciată ca fiind complexă, s-a considerat necesară administrarea probei cu expertiză, care să aibă în vedere reglementările existente la data efectuării licitaţiei, cât şi actele încheiate de părţi şi, în final, să stabilească dacă pârâta a încasat sau nu sume în plus. În fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia 57 din 14 martie 2002, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentinţa şi a respins acţiunea ca nefondată.
Această concluzie, la care a ajuns instanţa de apel, s-a întemeiat pe expertiză contabilă efectuată coroborată cu actele încheiate de părţi, din care a rezultat că anexa 7, pe care şi-a întemeiat reclamanta acţiunea şi care a fost avută în vedere şi de instanţa fondului, nu se referă la cheltuielile generale la lucrările executate, ci la „Informaţii privind asocierea", astfel că pârâta, cu ocazia ofertei şi a deschiderii licitaţiei, nu şi-a asumat obligaţia respectării procentului de 35%, neexistând nici un înscris obligatoriu pentru pârâtă în acest sens pentru susţinerea ofertei în cadrul licitaţiei.
Mai mult, s-a arătat că, la data licitaţiei actele normative în vigoare (HG nr. 750/1992 şi OG nr. 12/1993) nu specificau obligaţia ofertelor de a determina distinct printr-o anexă modul în care urma să se facă încheierea de deviz, respectiv coeficienţii de cheltuieli generale ce ar fi trebuit respectate. Dimpotrivă, în normele metodologice care au intrat în vigoare după încheierea contractului dintre părţi, se prevedea la art. 2 că „licitaţiile organizate şi în curs de desfăşurare pentru adjudecarea execuţiei lucrărilor publice se vor finaliza pe baza prevederilor în vigoare la data organizării acestora".
De aceea, contractul nr. 1663/1994 s-a semnat de ambele părţi fără completări sau obiecţiuni şi, în urma negocierilor, prin convenţia 1973, la 28 noiembrie 1994, s-au stabilit coeficienţii pentru determinarea recapitulaţilor în situaţiile de plăţi lunare, pentru ca aceleaşi părţi la 21 noiembrie 1995 (convenţia nr. 1646) să stabilească clar încheierile de deviz la situaţiile de plată lunară, astfel că între părţi a operat voinţa lor exprimată în contract şi convenţii.
Instanţa de rejudecare a făcut referire şi la procesul verbal de control nr. 300 din 22 ianuarie 1997 reţinut de instanţa fondului, în sensul că, greşit s-au menţionat în aceasta coeficienţii care ar fi operat, avându-se în vedere convenţiile dintre părţi şi dispoziţiile art. 969 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.M.R.D.S. care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 9 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, următoarele: I. Instanţa de apel nu a lămurit dacă în documentele care au stat la baza desfăşurării licitaţiei s-a menţionat obligaţia asumată de pârâtă de a nu depăşi în cursul lucrărilor procentul de 35 % pentru cheltuielile generale ale lucrărilor, şi aceasta a fost posibil pentru că nu a fost analizat suficient şi interpretat corect anexa în care sunt prezentate cheltuielile generale de 35%, din care 12% cheltuieli indirecte şi 8% beneficiu, indiferent cum s-a făcut numerotarea anexei, important fiind conţinutul acesteia care era semnat de reprezentantul pârâtei, iar raportul de expertiză face trimitere la el.
Mai mult, se arată de recurentă că, prin convenţia nr. 1646 din 21 noiembrie 1995, pârâta a recunoscut că procentul de cheltuieli generale de 35 % este declarată de antreprenor la deschiderea licitaţiei.
II. Sumele încasate de pârâtă cu titlu de cheltuieli generale nu se încadrează în prevederile contractului de antrepriză, iar convenţia nr. 1663/1994 nu a respectat elementele care au stat la baza desemnării câştigătorului licitaţiei, lucru ce s-a remediat prin convenţia nr. 1646 din 21 octombrie 1995.
Se consideră, în cadrul acestui motiv de nelegalitate, că apărarea pârâtei referitoare la legalitatea în vigoare la data licitaţiei trebuia respinsă, pentru că metodologia de stabilire a preţurilor, folosind articolele de calculaţie din care fac parte cheltuielile generale, a existat şi anterior şi după desfăşurarea licitaţiei.
Recursul este nefondat.
I În cadrul acestui motiv de nelegalitate (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) se constată că recurenta se află într-o eroare, invocându-l cu trimitere la anexa la ofertă la licitaţie şi coeficientul de 35% din cheltuielile generale, deoarece, prin dispoziţia legală, s-a avut în vedere omisiunea instanţei, fie de a se pronunţa asupra unui mijloc de apărare, fie asupra unei dovezi administrate:
Or, chiar din dezvoltarea acestui motiv de recurs, rezultă clar că apărarea recurentului cu privire la actul invocat a fost analizată şi respinsă, astfel că cel mult critica s-ar referi la interpretarea dată susţinerilor, ceea ce constituie motiv de netemeinicie a hotărârii, care nu poate fi supus analizei, dat fiind abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ.
Cât priveşte anexa 7, pe care chiar recurentul a invocat-o la oferta la licitaţie, aceasta a fost în atenţia instanţei de apel care a stabilit-o ca obiectiv principal expertului contabil şi care a fost înlăturată, deoarece conţinutul nu corespunde problemei în litigiu.
Dar, instanţa nu s-a limitat numai la această înlăturare a probei, ci faţă de obiecţiunile formulate de recurentă la expertiză, exact pe aceeaşi susţinere ca şi în recurs, s-a dispus lămurirea acestei probleme, arătându-se de expert că actul la care se referă recurenta nu este numerotată ca anexă, nu este nici datată, scrisă de mână (numai semnată de reprezentantul pârâtei) şi, în concluzie, intră în categoria biletelor scrise de toţi ofertanţii la licitaţie referitor la declararea încheierii devizelor, fără să se poată specifica în mod clar toate elementele componente a încheierilor de deviz solicitate.
De aceea, comisia de licitaţie, prin procesul verbal din 17 ianuarie 1997 şi înregistrat la recurentă, nu a luat în calcul la încheierea contractului cu ofertantul câştigător încheierile de deviz.
Rezultă, deci, că apărarea recurentului cât şi actul invocat au fost avute în vedere de instanţă, şi corect înlăturate.
Menţiunea din recurs, că înscrisul invocat a fost şi în atenţia expertizei, nu schimbă cu nimic situaţia, pentru că instanţa şi-a însuşit tocmai concluzia expertului care, prin motivare judicioasă, justifică inexistenţa vreunui document care să probeze susţinerile recurentei.
Cu ocazia rejudecării cauzei, după răspunsul la obiecţiunile formulate de recurent la raportul de expertiză, aceasta nu numai că nu a solicitat eventual o nouă expertiză, dacă considera că nu s-a răspuns corect de expert (nu s-a cerut această probă nici în recurs), dar aceasta nu s-a mai prezentat după depunerea răspunsului la obiecţiuni nici la judecarea cauzei, astfel că nu a combătut cele stabilite de expertize.
Invocarea în recurs a convenţiei nr. 1646/1995 este fără relevanţă juridică, pentru că, aşa cum corect s-a motivat şi de instanţa de apel, această convenţie care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1995, excede perioada verificată 1 octombrie 1995-30 octombrie 1995 când se aplica convenţia nr. 1973/1994, concluzia fiind aceea că nu s-au făcut plăţi în plus care să cauzeze prejudiciu recurentei.
II Instanţa de apel nu a încălcat legea, şi nici nu a interpretat-o greşit, dimpotrivă a respectat voinţa contractuală a părţilor (art. 969 C. civ.), iar apărarea pârâtei, privind aplicarea legislaţiei în vigoare la data licitaţiei, nu putea fi înlăturată (cum se cere în recurs) pentru că raporturile juridice dintre părţi iau naştere în baza normelor în vigoare la data respectivă, operând principiul neretroactivităţii legii.
Instanţa de apel a arătat corect care erau actele normative la data organizării licitaţiei şi, mai mult, dispoziţia expresă din art. 2 alin. (4) din normele metodologice aprobate prin ordinul MF-M.L.P.A.T. nr. 792/13N/1994 în vigoare de la 30 septembrie 1994, care trimitea chiar licitaţiile în desfăşurare la finalizare pe baza prevederilor de la data organizării acestora.
Invocarea de către recurent a metodologiei de stabilire a preţurilor, folosind articolele licitaţiei, nu are legătură cu obiectul litigiului, în cadrul căruia se discută dacă la data licitaţiei în caietul de sarcini organizatorul licitaţiei a cuprins şi modul cum se va face încheierea de deviz, elementele şi procedura de urmat, respectiv procentul de 35 % din cheltuielile generale, condiţii inexistente confirmate şi de recurent.
Faţă de cele arătate, nici unul din motivele de nelegalitate invocate nu sunt incidente în cauză, urmând a se respinge recursul.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., obligă pe recurent la 1.500.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.M.R.D.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 57 din 14 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a V a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2240/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2230/2004. Comercial → |
|---|
