ICCJ. Decizia nr. 2849/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2849/2004
Dosar nr. 4200/2004
Şedinţa publică din 22 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 7613/2003, SC I.A. SRL Baia Mare a solicitat instanţei ca, prin Decizia ce o va da, în contradictoriu cu SC R.A. SA Bucureşti, să dispună revizuirea deciziei nr. 1743, pronunţată la data de 9 octombrie 2003, având în vedere dispoziţiile art. 322 pct. 2, 5 şi 6 C. proc. civ.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 2256 din 22 decembrie 2003, a respins cererea de revizuire, reţinând că nu sunt îndeplinite în cauză dispoziţiile legale mai sus menţionate.
SC I.A. SRL a declarat recurs, împotriva deciziei care a fost respins ca inadmisibil, pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 328 pct. 1 C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac, prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Decizia a cărei revizuire s-a solicitat (1743) este irevocabilă pe cale de consecinţă şi Decizia nr. 2256 din 22 decembrie 2003 este irevocabilă, astfel că, împotriva acesteia, revizuienta nu are calea recursului, motiv pentru care s-a admis excepţia şi recursurile au fost respins ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepţia de inadmisibilitate.
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâta SC I.A. SRL Baia Mare, împotriva deciziilor nr. 2256 din 22 decembrie 2003 şi nr. 52 din 20 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2853/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2848/2004. Comercial → |
---|