ICCJ. Decizia nr. 2859/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2859/2004

Dosar nr. 4215/2004

Şedinţa publică din 22 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petenta S.C.A. A.C. Bacău, în contradictoriu cu C.M.M. A.N. Bacău, a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 3132/2003, pronunţată de Tribunalul Bacău.

Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa civilă nr. 120 din 8 martie 2004, a respins cererea, ca rămasă fără obiect, reţinându-se că din procesul verbal din 4 martie 2004, încheiat de executorul judecătoresc, rezultă că intimata a fost pusă în posesia spaţiilor comerciale menţionate în sentinţa nr. 3132/2003, a cărei suspendare provizorie de executare se solicită.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petenta S.C.A. A.C. Bacău care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., a susţinut că, faţă de data stabilită de executor prin somaţie, pentru executare, trimiterea iniţial a cererii de către Curtea de Apel Bacău la Judecătorie a determinat depăşirea termenului fixat pentru executare, ceea ce echivalează cu o încălcare a formelor de procedură, care i-a produs o gravă vătămare.

Recursul este nefondat.

Nici unul din motivele de nelegalitate invocate nu sunt incidente în cauză. De altfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nici nu este dezvoltat.

Pentru a fi operabil în cauză art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta trebuia să dovedească că s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea dispoziţiilor art. 105 C. proc. civ.

Ori, din dezvoltarea acestui motiv, nu rezultă nici viciu de procedură cu recurenta pentru termenul de judecată, nici întocmirea actelor de procedură de un judecător necompetent.

De menţionat că nici recurenta nu pretinde aşa ceva, ci, invocând o măsură luată de instanţă pe parcursul judecăţii, timp în care hotărârea de fond a fost executată, asimilează această situaţie cu conţinutul art. 105 C. proc. civ., ceea ce este total greşit, altele fiind faptele la care se referă acest text.

De aceea, faţă de procesul verbal din 4 martie 2004, corect instanţa a respins cererea recurentei, ca rămasă fără obiect.

Prin recursul de faţă nu se mai poate analiza cererea de suspendare a unei hotărâri care a fost deja executată, şi nu aceasta este calea de anulare a executării, motiv pentru care se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.A. A.C. Bacău, împotriva sentinţei nr. 120 din 8 martie 2004 a Curţii de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2859/2004. Comercial