ICCJ. Decizia nr. 3001/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3001/2004
Dosar nr. 1832/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 ianuarie 1996 la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, reclamantul Muzeul Naţional de Artă al României a chemat în judecată SC T.L.I.I. SRL, pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale ce decurg din contractul nr. 2170 din 18 august 1992 şi actul adiţional nr. 1 din 15 decembrie 1994, arătând că pârâta a încasat de la reclamant în avans suma totală de 419.000.000 lei, pentru achiziţionarea echipamentelor din import, pentru „sistemul integral de securitate avertizare incendiu, efracţie".
Prin notele scrise depuse în dosar, reclamantul a precizat că totalul debitului este de 1.472.700.000 lei, care cuprinde: 100.900.000 lei avans, 525.487.000 lei penalităţi de întârziere în decontare, 846.339.000 lei valoare echipament necorespunzător.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat, astfel cum a fost precizată, plata sumei de 197.800.000 lei, contravaloare proiect, 197.800.000 lei, penalităţi de întârziere în decontare.
Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 255 din 19 ianuarie 1999, a respins acţiunea principală precizată formulată de reclamant precum şi cererea reconvenţională precizată, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pretenţiile reclamantului din acţiunea principală precizată sunt nefondate, deoarece, conform convenţiei părţilor, avansul reprezintă asigurarea executării a 20% din volumul lucrărilor.
Expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că lucrările efectuate de pârâtă reprezintă 40% din volumul de construcţii contractate, lucrările corespund din punct de vedere calitativ, fiind conform cu caietul de sarcini întocmit, astfel încât plăţile efectuate în avans sunt justificate.
Din raportul de expertiză contabilă, rezultă că valoarea prestaţiilor efectiv realizate este de 508.840.225 lei.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională precizată, instanţa a reţinut că reclamanta pârâtă nu a motivat pretenţiile de 89.840.225 lei, nu a precizat ce reprezintă.
Reclamantul a formulat apel, susţinând următoarele: instanţa a greşit când a considerat că pretenţiile părţilor se compensează, suma de 419.000.000 lei a fost dată ca avans pârâtei pentru procurarea echipamentelor din import, pentru suma de 58,4 milioane lei, care reprezintă rest de valoare echipamente necorespunzătoare, instanţa nu s-a pronunţat, capătul de cerere, privind daune ce derivau din pretenţiile cerute prin acţiunea principală, a fost respins, în mod greşit, sentinţa nu este suficient motivată în fapt şi în drept.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a respins apelul formulat de Muzeul Naţional de Artă al României, prin Decizia nr. 2246 din 8 octombrie 1999, reţinând că obligaţiile părţilor s-au compensat, deoarece raporturile contractuale ale părţilor au încetat înaintea introducerii cererii de chemare în judecată, iar concluziile expertizei tehnice apreciază că s-au executat lucrări în proporţie de 40%.
În ceea ce priveşte majorarea cuantumului pretenţiilor reclamantei, acestea nu se puteau face prin note scrise, fără a se putea proba existenţa lor în raport cu probele administrate.
Reclamantul a declarat recurs, susţinând că instanţa de apel nu a examinat toate motivele formulate de reclamant, ceea ce echivalează cu o nepronunţare, hotărârile pronunţate sunt netemeinice, deoarece nu s-au verificat toate plăţile efectuate în executarea contractului, impunându-se efectuarea unei noi expertize.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pronunţând Decizia nr. 7021 din 28 noiembrie 2001, în care a reţinut că, prin motivele de apel, reclamantul a formulat cinci critici şi că au fost analizate succint doar două din motive.
Prin Decizia nr. 45 din 2 iulie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de reclamantul Muzeul Naţional de Artă al României, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de apel nu poate fi reţinut, deoarece, din cuprinsul hotărârii instanţei de fond, nu rezultă că pretenţiile părţilor se compensează şi nici că această instanţă a omis să se pronunţe asupra unor capete de cerere, de vreme ce au fost respinse în totalitate acţiunea principală şi cererea reconvenţională.
Nici următoarele două motive de apel nu pot fi reţinute, deoarece, din rapoartele de expertiză efectuate la fond şi în apel, rezultă că pârâta şi-a respectat obligaţiile contractuale în limita sumelor avansate de către reclamant şi a executat lucrări cu o valoare mult mai mare.
De asemenea, ambii experţi au conchis că nu au putut fi stabilite întârzieri în execuţie, nu s-a produs un prejudiciu reclamantului.
În ceea ce priveşte al patrulea motiv de apel, se reţine că tribunalul, în mod corect, a respins, ca tardivă, cererea completatoare a acţiunii principale, în cauză nefiind o majorare a câtimii pretenţiilor, ci un nou capăt de cerere făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Ultimul motiv de apel nu poate fi reţinut, motivarea instanţei de fond cuprinde întreaga situaţie de fapt şi de drept avută în vedere la pronunţarea hotărârii.
Reclamantul a declarat recurs, împotriva deciziei nr. 45 din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, următoarele:
- hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, raportul Curţii de Conturi nu a fost avut în vedere de către experţi, instanţa de apel nu a aprofundat obligaţiile contractuale ale părţilor;
- instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul acestuia, intimata nu a respectat nici una din clauzele contractului, a depăşit termenele contractuale şi pe cele de achiziţie a componentelor;
- instanţa de apel a nesocotit înţelegerea părţilor, neintrând în analiza contractului încheiat, SC T.L.I.I. SRL avea obligaţia de a executa lucrarea;
- instanţa de apel nu a încuviinţat efectuarea unei noi expertize care să lămurească situaţia de fapt, privitor la termene de execuţie, calitatea şi competitivitatea pieselor folosite, cât şi împrejurarea referitoare la folosirea avansului;
- cererea de complinire apreciată a fi tardiv introdusă, în realitate este o cerere de majorare a câtimii, care nu se socoteşte a fi o modificare a acţiunii sau o nouă pretenţie;
- instanţa a apreciat greşit actul juridic dedus judecăţii, anume contractul şi actul adiţional, că intimata nu a respectat obligaţiile din Cap. 5 al Actului adiţional.
Recursul este nefondatpentru următoarele considerente:
- în cauză s-a dispus efectuarea unor expertize judiciare, astfel că nu au fost luate în considerare concluziile din raportul de Control al Curţii de Conturi, acesta fiind o probă extrajudiciară;
- instanţa a interpretat corect clauzele contractului, din rapoartele de expertiză tehnică şi contabilă, efectuate atât la instanţa de fond cât şi în faţa instanţei de apel, rezultă că pârâta şi-a respectat obligaţiile contractuale, executând lucrări peste limita sumelor avansate de reclamantă;
- hotărârea instanţei de apel nu este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, s-a avut în vedere înţelegerea părţilor, şi anume, contractul şi actul adiţional, reţinându-se că pârâta a executat lucrări în proporţie de 42,90 %, la finele anului 1995;
- din cuprinsul deciziei nr. 7021 din 28 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, nu rezultă o dispoziţie privind obligativitatea efectuării altei expertize, astfel că nu au fost încălcate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.;
- faţă de prevederile art. 132 C. proc. civ., cererea de complinire corect a fost respinsă ca tardivă, fiind o modificare a acţiunii iniţiale, deoarece se solicitau sume care se refereau la valoarea echipamentului, a salariilor necesare supravegherii şi pazei, foloase nerealizate de la bugetul statului;
- prevederile contractului şi ale actului adiţional au fost corect interpretate, reclamanta a achitat un avans de 419.000.000 lei, reprezentând 20% din totalul lucrărilor efectuate de pârâtă, care a executat 40% din valoarea contractului.
Faţă de cele de mai sus, criticile făcute de reclamantă nu pot fi reţinute, recursul este nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Muzeul Naţional de Artă al României, împotriva deciziei nr. 45 din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2878/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3066/2004. Comercial → |
|---|
