ICCJ. Decizia nr. 3081/2004. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 4 ianuarie 2001, reclamanta SC A. SRL Constanța, a chemat în judecată pârâta SC J. SA Mangalia, pentru a fi obligată la plata sumei de 348.994.676 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente facturilor nr. 3791792 din 10 iunie 1997, 3791793 din 12 iunie 1997, 3791811 din 24 iulie 1997, 3791813 din 29 iulie 1997, pe perioada 19 martie 1998 și până la achitarea sumelor datorate cu titlu de preț.
Motivând în fapt, a arătat că potrivit contractelor nr. 1183 din 14 februarie 1997 și nr. 1184 din 14 februarie 1997, a executat lucrări de hidroizolații, în beneficiul pârâtei la hotelurile M. și C. din Jupiter.
Pârâta a achitat contravaloarea lucrărilor cu întârziere față de termenele stabilite încât, prin sentința civilă nr. 3687/com/1998, a Tribunalului Constanța a fost deja obligată, în mod irevocabil, la plata sumei de 579.669.771 lei, cu titlu de preț, 6.000.000 lei garanție nerestituită și 287.296.376 lei penalități de întârziere, calculate până la 19 martie 1998, iar prin acțiunea de față se solicită penalități de întârziere în continuare până la executarea efectivă a plății.
în drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969,art. 1073 și art. 1082 C. civ.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, deoarece nu s-a făcut dovada comunicării celor 4 facturi, o parte din lucrări exced contractelor încheiate, iar restul lucrărilor nu a fost predat în termen, încât culpa contractuală aparține reclamantei.
Tribunalul Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 584 din 15 martie 2001 a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere pretinse reținând, în esență, că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pârâta a fost obligată deja la plata de penalități contractuale, pentru o perioadă anterioară aceasta constituind temeiul angajării răspunderii și după pronunțarea hotărârii până la achitarea efectivă a debitului prin executare silită, nemaiputându-se analiza culpa contractuală.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta care a reiterat apărările din întâmpinare susținând, în esență, că nu are culpă contractuală și că s-a mai judecat pentru aceleași obligații.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 7/COM din 24 ianuarie 2002 a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea cu cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel a reținut că, în acțiunea inițială, temeiul pretențiilor a fost numai contractul nr. 1183 din 14 februarie 1997, penalitățile de întârziere fiind acordate până la 12 martie 1998, fără ca reclamanta să atace hotărârea și să solicite obligarea pârâtei la plata de penalități în continuare, până la data achitării debitului, iar în cererea de executare silită s-a renunțat la executare, suma din titlu privind penalitățile fiind achitată.
în privința celuilalt contract nr. 1184/1997, rezultă din expertiza efectuată în apel, că lucrările au fost executate cu depășirea limitelor contractuale și deci nu se pot acorda penalități, concluzionându-se astfel că, în afara sumei de 287.267.376 lei deja acordată, în baza celeilalte hotărâri judecătorești nu se mai pot solicita alte penalități de întârziere.
împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, pe care nu l-a motivat în drept dar care, în raport de considerentele de fapt expuse se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, s-a susținut că printr-o hotărâre judecătorească anterioară s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil că pârâta datorează penalități de întârziere, deci operează autoritatea de lucru judecat, clauza penală fiind cea în baza căreia pârâta datorează penalități de întârziere până la achitarea efectivă a debitului, stabilit ca fiind datorat.
Așa fiind, în mod greșit instanța de apel a apreciat pe baza concluziilor expertizei contabile admisă, în apel, fără a fi pusă în discuție, asupra lipsei culpei părții în neachitarea în termen a facturilor, contrar celor deja statuate prin judecata anterioară.
Recursul este fondat.
Din observarea actelor din dosar, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3687/COM/1998, rezultă că obiectul acțiunii inițiale a fost obligarea la plata contravalorii facturilor aferente ambelor contracte, cu penalități de întârziere până la momentul pronunțării hotărârii.
Prin urmare, referirea din acțiune și din considerentele hotărârii doar la unul din contractele încheiate este lipsită de relevanță juridică atât timp cât judecata a privit toate facturile emise pentru lucrările contractate, în baza ambelor contracte și s-a stabilit că ele sunt datorate, operând autoritatea de lucru judecat atât în privința stabilirii obligației de plată a prețului la care a fost supusă pârâta cât și a penalităților de întârziere aferente acestor facturi pentru perioada pretinsă, potrivit dispozitivului acestei hotărâri.
în prezenta cauză, reclamanta a solicitat penalități de întârziere în continuare până la plata efectivă a prețului, încât în virtutea principiului autorității lucrului judecat, penalitățile de întârziere stabilite prin clauza penală din cele două contracte trebuie suportate de către pârâtă până la achitarea efectivă a debitului, chiar dacă acest lucru a echivalat cu introducerea a două acțiuni în justiție, pentru perioade diferite, tocmai ca urmare a situației creată de către pârâtă care nu a înțeles să-și execute obligația nici după pronunțarea primei hotărâri.
Din aceleași considerente, instanța de apel nu mai putea aprecia pe baza unor probe noi asupra izvorului de obligații respectiv, dacă lucrările executate și aferente facturilor au fost sau nu extra contractuale, încălcând astfel dispozițiile art. 1201 C. civ.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantei a fost admis și decizia modificată în sensul respingerii apelului formulat de către pârâtă, împotriva hotărârii instanței de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3002/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2965/2004. Comercial → |
|---|
