ICCJ. Decizia nr. 3665/2004. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 1 aprilie 2002, SC S. SA Hunedoara a chemat în judecată SC R. SA București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să o someze pe aceasta din urmă să plătească creditoarei suma de 12.930.549.200 lei, contravaloare marfă și 6.290.285.139,51 lei penalități de întârziere.
în motivarea cererii, creditoarea a arătat că a livrat debitoarei mărfuri în valoarea menționată, în baza unor raporturi contractuale, iar debitoarea nu a achitat prețul mărfurilor livrate acesteia, în probațiune depunând înscrisuri.
Prin sentința nr. 5404 din 15 aprilie 2002, Tribunalul București, secția comercială, a admis cererea creditoarei și a somat debitoarea să plătească acesteia, în termen de 20 zile de la comunicarea hotărârii, sumele solicitate, reținând că s-a dovedit în cauză îndeplinirea obligațiilor contractuale de livrare și neîndeplinirea obligației de plată a mărfurilor primite de către debitoare.
împotriva acestei hotărâri, debitoarea a formulat acțiune în anulare susținând că în mod eronat instanța de fond a reținut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, când în fapt, pe parcursul executării contractului, aceasta a practicat frecvente refuzuri de plată justificate de lipsuri cantitative sau calitative, precum și facturări eronate.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința nr. 62 din 16 iunie 2003, a respins acțiunea în anulare formulată de debitoarea SC R. SA București, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că marfa a fost efectiv livrată și acceptată, așa încât debitoarea era obligată să o plătească.
Din actele dosarului rezultă că refuzurile de plată, invocate de debitoare, s-au datorat lipsei de disponibil în cont.
Prin urmare, debitoarea nu-și probează susținerile cu înscrisuri, care să justifice convingător neîndeplinirea obligației de plată.
împotriva acestei din urmă hotărâri, debitoarea a declarat recurs, invocând obligarea sa la plată cu neobservarea de către instanță a neîndeplinirii cerințelor art. 1 din O.G. nr. 5/2001.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
într-adevăr, conform art. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somației de plată privește realizarea de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile.
Debitoarea, în mod constant a contestat acest caracter creanței, care a făcut obiectul procedurii somației de plată.
în cadrul acțiunii în anulare, instanța competentă a soluționa fondul a examinat aceste apărări și, în raport de probatoriul administrat, le-a constatat a fi neîntemeiate și le-a respins motivat.
Declarând recurs, debitoarea a reiterat aceste apărări, sub formă de critici, care nu privesc însă temeinicia și legalitatea hotărârii atacate și care nu pot fi încadrate în nici unul din cazurile de casare sau modificare, prevăzute în art. 304 C. proc. civ.
Reexaminând cauza prin prisma criticilor formulate, în raport de materialul probator administrat și considerentele hotărârii atacate, se constată că acestea sunt neîntemeiate, inapte a releva o altă stare de fapt sau o greșită aplicare a legii.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3973/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3690/2004. Comercial → |
|---|
