ICCJ. Decizia nr. 3454/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3454/2004

Dosar nr. 7350/2004

Şedinţa publică din 7 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1772 din 3 octombrie 2003, Tribunalul Suceava, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Municipiul Vatra Dornei, prin primar, în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SRL Vatra Dornei, a constatat nulitatea absolută a dispoziţiilor art. 4.1 şi art. 5.1.3 din contractul de asociere nr. 2 din 1 noiembrie 1998 încheiat între părţi, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 161.870.658 lei, cu titlu „debit restant" şi a respins cererea reconvenţională, ca nefondată.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că persoana care a semnat contractul în speţă a fost împuternicită să aducă la îndeplinire Hotărârea Consiliului Local, iar prin simpla dispoziţie a primarului fără o aprobare a organului deliberativ nu se poate transmite proprietatea terenului, situaţie faţă de care în baza art. 68 alin. (1) din Legea 245/2001, s-a constatat nulitatea absolută a respectivei prevederi contractuale.

SC A.P. SRL a declarat apel împotriva sentinţei Tribunalului Suceava.

Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 50 din 1 aprilie 2004 a admis apelul declarat de pârâtă, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului Municipiul Vatra Dornei, prin primar şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 106.346.758 lei (în loc de 161.871.656 lei) debit restant, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În considerentele deciziei se arată că prevederile art. 4.1 şi 5.1.3 sunt conforme cu legea nefiind afectate de o cauză de nulitate, aceasta deoarece faţă de prevederile art. 1513 C. civ., primarul nu şi-a depăşit împuternicirea acordată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Vatra Dornei, prin primar, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 11 C. proc. civ., arătând în dezvoltarea criticilor sale că:

- prevederea contractuală (4.1) este în conflict cu art. 6 din Hotărârea Consiliului Local;

- primarul nu a avut mandat sau împuternicire din partea Consiliului Local, iar prin contract s-a încălcat voinţa organului de decizie;

- dacă hotărârea Consiliului Local nu putea fi aplicată, ea trebuia schimbată.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.

Recursul nu este fondat.

Trebuie mai întâi precizat că la data pronunţării hotărârilor în cauza de faţă prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., erau deja abrogate prin OUG 138/2000 şi în consecinţă, temeinicia deciziei atacate nu mai poate fi verificată.

Cât priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 este de observat că acesta nu se identifică în dezvoltarea în fapt a criticilor, critică care referă nu la o greşită interpretare a actului juridic ci la un conflict între două acte juridice distincte: norma cuprinsă în art. 4.1 din contractul de asociere nr. 2/1998 şi art. 6 din H.C.L. nr. 43/1998.

Cu referire la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., se constată că Decizia atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de apel, apreciind corect că prevederile contractuale sunt cele care obligă părţile, depăşirea sau nu a împuternicirii primite de la Consiliul Local de către primarul semnatar al contractului, nefiind de natură să modifice conţinutul acestuia ci, ea poate, eventual, angaja răspunderea mandatarului conform art. 1539 C. civ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Municipiul Vatra Dornei, prin primar, împotriva deciziei nr. 50 din 1 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3454/2004. Comercial