ICCJ. Decizia nr. 3229/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3229/2004
Dosar nr. 8241/2004
Şedinţa publică din 30 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Ploieşti sub nr. 14481/2003, SNP P.M. SA, sucursala P.O. Neamţ a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va da, în contradictoriu cu SNTFM C.F.R.M., sucursala Iaşi, SC P.S. SA Ploieşti şi SNP P.M. SA, sucursala A.M. Piteşti, să oblige pârâta ce va fi găsită vinovată la plata sumei de 11.779.001 lei, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 305 din 14 ianuarie 2004, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Iaşi, la plata sumei mai sus menţionate, cu 1.023.720 lei, cheltuieli de judecată.
Acţiunea a fost respinsă, faţă de celelalte pârâte.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 313 din 23 aprilie 2004, a admis apelul declarat de SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Iaşi, împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea şi faţă de această pârâtă, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
SNP P.M. SA, sucursala Ploieşti, a declarat recurs împotriva deciziei, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ.
S-a admis excepţia, pentru următoarele motive:
Prin acţiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 11.779.001 lei, cu titlu de daune.
Potrivit dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă, privind obligaţia de plată a unei sume de bani în valoare de până la 200 milioane.
Judecătoria a pronunţat sentinţa, după intrarea în vigoare a OG nr. 58/2003.
Rezultă, faţă de această situaţie şi în raport de dispoziţiile legale mai sus menţionate, că sentinţa în cauză nu putea fi atacată cu „apel", motiv pentru care s-a admis excepţia, a fost casată Decizia şi, în baza art. II pct. 1 din Legea nr. 195/2004, a fost trimisă cauza spre competentă soluţionare tribunalului, încadrarea în drept a căii de atac exercitată, urmând a se face de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia nr. 313 din 23 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti şi trimite dosarul nr. 8241/2004, spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3230/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3228/2004. Comercial → |
---|