ICCJ. Decizia nr. 3230/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3230/2004
Dosar nr. 9151/2004
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 mai 2003, reclamanta Asociaţia Agricolă A.G.R. a chemat în judecată pârâtul, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor – Agenţia Domeniului Statului – solicitând ca, în baza sentinţei ce se va pronunţa, să se constate că obligaţia de plată a preţului stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 39 din 21 septembrie 2000 a fost stinsă prin achitarea sumei datorate, cât şi restituirea sumei de 43.331.082.221 lei încasată necuvenit.
În susţinerea pretenţiilor, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 39 din 21 septembrie 2000 şi contractul de concesionare nr. 39 din 21 septembrie 2000, prin care a devenit acţionar majoritar, deţinând 69,983% din valoarea capitalului social al SC S.R.E. SA Codlea.
Ulterior, după întocmirea contractului de vânzare-cumpărare, când a avut posibilitatea să verifice bilanţul contabil, a constatat că sumele prezentate în caietul de sarcini sunt nereale şi mult mai mici decât cele înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii.
Cuantificând datoriile existente la data încheierii contractelor, a rezultat că acestea erau, în realitate, de 154.122.190.721 lei şi nu de 73.815.000.000 lei, cum a fost dusă în eroare pârâta.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 992 – 993 şi 1091, 1341 C. civ., iar în susţinerea cererii s-au depus înscrisuri.
La data de 24 noiembrie 2003, reclamanta îşi micşorează suma solicitată a-i fi restituită la 37.234.695.879 lei, raportată la cota de participare la capitalul social.
De asemenea, pe parcursul judecăţii cauzei, reclamanta a depus la dosar, spre a fi înaintate la casa de valori a instanţei de fond, originalele ordinelor de plată nr. 20, 39 şi 41 din 24 decembrie 2003, reprezentând plata ratei nr. 1 din 30 noiembrie 2003, solicitând, totodată, în baza art. 1144 C. civ., să se dispună compensarea sumelor datorate reciproc.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe de o parte, prescripţia dreptului la acţiune, în temeiul art. 5 din Decretul nr. 167/1958, iar pe de altă parte, respingerea acţiunii, motivat de faptul că nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a preţului, şi, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, şi-a asumat obligaţia preluării datoriilor societăţii privatizate.
La termenul din 15 decembrie 2003, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, având în vedere obiectul cauzei dedus judecăţii, iar, prin sentinţa civilă nr. 55 din 10 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins acţiunea ca nefondată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada plăţii primei rate din contractul încheiat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1114 – 1121 C. civ. şi art. 586 – 590 C. proc. civ., privind oferta reală. De asemenea, s-a reţinut că reclamanta şi-a asumat un risc contractual prin neexercitarea unui control propriu privind veridicitatea informaţiilor oferite de vânzător şi că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1144 C. civ., care reglementează compensaţia, nefiind îndeplinite condiţiile pentru a opera această instituţie juridică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, Asociaţia Agricolă A.G.R., criticile vizând aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, se critică modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, neconcordanţă totală cu probele administrate cauzei.
Referitor la plata restului de preţ stabilit în contractul încheiat, s-a solicitat să se constate intervenită compensarea cu datoriile neevidenţiate în caietul de sarcini, fapt infirmat de instanţa de fond, deşi pârâta a recunoscut expres că datoriile societăţii privatizate sunt mai mari decât cele evidenţiate în actele contabile.
Se susţine că caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor, rezultă din verificările efectuate de specialiştii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi consemnate în actele de control, situaţie în care instanţa a reţinut greşit că s-ar fi susţinut stingerea obligaţiei de plată a preţului prin achitarea sumei, conform celor trei ordine de plată depuse la instanţă, ignorându-se celelalte motive de fapt şi de drept.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 22 alin. (1) lit. a) şi b) din OUG nr. 198/1999 şi pct. 6.3 din HGM. nr. 97/2000, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în calitate de instituţie publică implicată, avea obligaţia de a întocmi dosarul de prezentare pentru societatea supusă privatizării, iar, conform art. 13 alin. (3) din OUG nr. 198/1999, era obligată să procedeze la întocmirea unui raport de evaluare.
Aceste documente se întocmesc pe baza declaraţiilor pe proprie răspundere date de conducerea societăţii ce urma a fi privatizată.
Existenţa dispoziţiilor speciale, privind privatizarea societăţilor agricole, constituie norme derogatorii de la dispoziţia generală, respectiv, Legea nr. 99/1999 cu Normele de aplicare nr. 450/1999, situaţie în care susţinerea instanţei de fond, privind asumarea riscului contractual prin neexercitarea unui control propriu, este nejustificativă, cum nejustificată este şi invocarea dispoziţiilor OG nr. 88/1997, în sensul că potenţialul cumpărător putea cere garanţii speciale şi inserarea unor clauze suplimentare în ipoteza constatării unor informaţii incorecte.
Apreciind că în speţă se aplică dispoziţiile Legii nr. 99/1999, instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 14 alin. (9), potrivit cărora instituţia implicată în privatizare nu este exonerată de răspundere, ea fiind ţinută, în toate cazurile, să răspundă în limita preţului plătit efectiv de cumpărător, şi nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor aflate la dosar, privind plata preţului, altele decât ordinele de plată consemnate la dispoziţia C.A.B.
De altfel, pârâta, în calitate de instituţie publică implicată, sesizată de reclamantă prin nota nr. 303 din 25 februarie 2003, efectuată de Serviciul control, a confirmat că datoriile reale ale societăţii privatizate sunt de 154.122.190.721 lei, reprezentând o diferenţă de valoare necuprinsă în dosarul de prezentare şi documentele de privatizare în valoare de 80.307.190.721 lei stabilită pentru data de 30 septembrie 2000, anterior încheierii actului adiţional din 27 decembrie 2001, prin care Agenţia Domeniilor Statului s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor, contractul iniţial fiind încheiat la data de 21 septembrie 2000.
În aceste condiţii, compartimentul juridica emis o notă prin care s-a propus compensarea sumei restante, de 29.580.886.800 lei, ce reprezintă valoarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 39/2000, cu diferenţa de 81.697.692 lei, reprezentând datorii reale, neevidenţiate în caietul de sarcini, propunere respinsă de Consiliul de Administraţie.
Potrivit art. 1144 C. civ., compensaţie ce operează de drept, în puterea legii şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta, cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cantităţilor respective.
Compensaţia judecătorească intervine în cazul în care datoriile reciproce nu sunt lichide s-au nu au ca obiect bunuri fungibile, în acest caz, unul din creditori putându-se adresa instanţei de judecată, care va aprecia şi va putea dispune stingerea datoriilor până la concurenţa celei mai mici.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii şi nu a luat în considerare dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Aspecte legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât, potrivit art. 314 C. proc. civ., instanţa supremă hotărăşte asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii, în împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or, în Decizia recurată, acestea nu au fost stabilite.
Astfel, deşi, prin acţiunea introductivă, s-a solicitat să se constate că obligaţia de plată a preţului din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni a fost stinsă prin achitarea sumei datorate prin compensaţie, în condiţiile art. 1091 C. civ., nu rezultă cu certitudine asupra căror sume urmează a opera compensarea, având în vedere plăţile efectuate de reclamanta-recurentă şi suma neevidenţiată în caietul de sarcini de pârâta care nu consideră cercetările efectuate de propriile servicii un act de control, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de o eventuală expertiză contabilă.
Funcţie de probele administrate şi de obiectul cauzei deduse judecăţii se va aprecia, cu ocazia rejudecării, în ce măsură sunt şi se justifică solicitările reclamantei, în baza temeiurilor legale invocate, respectiv, art. 953 – 954, 969 – 970, 992 – 993, 1092, 1144 C. civ.
În consecinţă recursul urmează a fi admis şi, potrivit art. 313 C. proc. civ., sentinţa criticată va fi casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, instanţei competente, respectiv, Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, Asociaţia Agricolă A.G.R. Ţuglui, împotriva sentinţei nr. 55 din 10 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3237/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3229/2004. Comercial → |
|---|
