ICCJ. Decizia nr. 3310/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3310/2004
Dosar nr. 6269/2004
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2 din 5 ianuarie 2004, Tribunalul Maramureş, secţia comercială, a admis acţiunea promovată de reclamantul G.S.A., în contradictoriu cu pârâta SC S.M.A. SRL Baia Mare şi, în consecinţă, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat, sub nr. 2157 din 18 iunie 2003, de notarul public C.C.R. şi restabilirea situaţiei anterioare, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat în Baia Mare, str. M., înscris în C.F. nr. 17363 Baia Mare nr. top 1821/3/3/3 şi 1822/1.
Apelul declarat de pârâta, SC S.M.A. SRL Baia Mare, împotriva sentinţei a fost anulat de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, prin Decizia nr. 175 din 23 martie 2004.
În contra acestei decizii a declarat recurs aceeaşi pârâtă.
Din examinarea actelor de la dosar, Curtea constată că reclamantul-intimat G.S.A., prin înscris sub semnătură privată, adresat instanţei de apel la 27 mai 2004, a renunţat la acţiunea dedusă judecăţii, declaraţie pe care a reînnoit-o în formă autentică la data de 4 octombrie 2004.
Recurenta-pârâtă a luat act şi a fost de acord cu renunţarea reclamantului la acţiune, conform înscrisului de la dosarul de recurs.
În atare situaţie, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa hotărârile atacate de pârâtă, sentinţa tribunalului şi Decizia curţii de apel şi, în baza art. 246 C. proc. civ., va lua act de renunţarea reclamantului la judecata acţiunii deduse judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC S.M.A. SRL Baia Mare, prin administrator M.I., împotriva deciziei nr. 175 din 23 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, în dosarul 5334/2004.
Casează hotărârile atacate şi ia act de renunţarea reclamantului la judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3293/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3449/2004. Comercial → |
---|