ICCJ. Decizia nr. 3626/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3626/2004
Dosar nr. 4677/2004
Şedinţa publică din 13 octombrie 2004
Deliberând asupra recursului de faţă:
Reclamanta A.P.I. a solicitat obligarea pârâtului S.V. la plata sumei de 15.459.751 lei, din care 10.324.100 lei chirie aferentă perioadei noiembrie 2001 – aprilie 2002 şi majorări de întârziere de 5.135.551 lei cât şi evacuarea pârâtului din spaţiul situat în Oradea, str. General Moşoiu.
Cererea a fost înregistrată iniţial sub nr. 6820 din 19 august 2002 la Tribunalul Bihor, iar în urma casării cu trimitere, reînregistrată sub nr. 3781 din 5 mai 2003.
Motivându-şi cererea reclamanta arată că a încheiat cu pârâtul contractul de închiriere nr. 200741 din 27 aprilie 2000, stabilind ca sancţiune penalităţi de întârziere de 12% pe zi de întârziere şi posibilitatea denunţării unilaterale a contractului dacă nu se plăteşte chiria mai mult de 2 luni consecutiv, potrivit art. 9 alin. (6) lit. f) din contract.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa comercială nr. 1885 din 18 septembrie 2003 a respins acţiunea reclamantei reţinând că a fost achitată chiria, iar întârzierea s-a datorat majorării unilaterale a cuantumului chiriei pentru spaţiu.
S-a apreciat că nu există o neexecutare culpabilă a obligaţiilor asumate având în vedere că s-a achitat chiria.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că hotărârea este nelegală, întrucât acumulându-se restanţa la chirie contractul a fost denunţat, conform art. 9 alin. (6) din contract, achitarea chiriei pe parcursul procesului neputând influenţa această denunţare, iar lipsa titlului impunea evacuarea pârâtului din spaţiu.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 21 din 12 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei apreciind că reclamanta a majorat unilateral chiria cu 300%, cuantumul achitat a fost acceptat, iar locatarul a făcut şi investiţii.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care susţine motive, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată că în contract era prevăzut un pact comisoriu de gradul IV în art. 9 alin. (6) lit. f), astfel încât contractul fiind denunţat el nu mai poate produce efecte.
Pe de altă parte acceptarea chiriei nu reprezintă o tacită relocaţiune, pentru simplul fapt că pârâtul trebuia să plătească pentru perioada cât a ocupat spaţiul.
Se constată că nu au fost dovedite investiţiile invocate, iar respingerea cererii de evacuare este nelegală, în condiţiile în care nu mai exista un titlu în baza căruia pârâtul să deţină spaţiul.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 9 alin. (6) lit. f) din contractul de închiriere aflat la dosarul de fond, rezultă că părţile au stabilit un pact comisoriu expres de gradul IV şi contractul a fost reziliat de drept astfel că acesta nu-şi mai poate produce efecte şi nu mai poate reprezenta titlu legal, pentru ocuparea spaţiului de către pârât.
Reclamanta a formulat acţiune prin care a solicitat plata chiriei şi evacuarea, iar pârâtul a achitat chiria pe parcursul procesului.
Faptul că reclamanta a acceptat chiria a făcut-o pentru a nu-şi mări prejudiciul produs prin neplata chiriei şi întârzierea plăţii. Acest fapt nu echivalează cu tacita relocaţiune, pârâtul ocupând abuziv spaţiul şi nefiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 1452 C. civ.
În mod greşit au reţinut instanţele că nu există o neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale şi că există un titlu în baza, căruia s-ar putea continua locaţiunea, când în realitate acest titlu nu mai există şi se impunea evacuarea pârâtului din spaţiu.
Constatându-se că sunt întrunite condiţiile, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis recursul reclamantei, se va modifica Decizia în sensul că se va admite apelul reclamantei.
Urmează a fi schimbată sentinţa de fond şi se va admite, în parte, acţiunea dispunându-se evacuarea pârâtului din spaţiu.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la capătul de cerere referitor la respingerea pretenţiilor achitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.P.I. Oradea, împotriva deciziei nr. 21/ C din 12 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea, pe care o modifică în sensul că admite apelul, schimbă sentinţa nr. 1885 din 18 septembrie 2003 a Tribunalului Bihor.
Admite în parte acţiunea, dispune evacuarea pârâtului S.V. din imobilul situat în Oradea, menţinând celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3652/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3615/2004. Comercial → |
|---|
