ICCJ. Decizia nr. 3684/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3684/2004
Dosar nr. 4739/2004
Şedinţa publică din 14 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 756 din 21 mai 2003, Judecătoria Miercurea Ciuc a admis acţiunea formulată de reclamanta SC V.T. SA Miercurea Ciuc şi a obligat pârâtul Consiliul Local al comunei Sâncrăieni să plătească acesteia 12.500.058 lei cu titlu de preţ, plus dobânda penalizatoare prevăzută de OG nr. 9/2000.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a livrat două loturi de vaccin Rabivac, primirea mărfii fiind confirmată de pârât.
În vederea încasării preţului mărfii, reclamanta a emis factură, pârâtul neîndeplinindu-şi obligaţia de plată.
Tribunalul Harghita, prin Decizia nr. 318/ R din 3 septembrie 2003, a admis recursul declarat de pârât împotriva hotărârii instanţei de fond, a casat sentinţa atacată şi a reţinut cauza pentru soluţionare în primă instanţă, în considerarea naturii comerciale a litigiului şi a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 1561 din 10 octombrie 2003, Tribunalul Harghita a admis acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 34/ A din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtul Consiliul Local al comunei Sâncrăieni a declarat recurs, motivele privind:
- soluţionarea în fond a litigiului de către o instanţă necompetentă material şi nepronunţarea instanţei de apel asupra acestei excepţii, invocată la primul termen de judecată;
- nesusţinerea hotărârii de materialul probator administrat.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Normele legale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor şi căilor de atac în limitele competenţei atribuite, sunt de ordine publică.
Drept urmare, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu nesocotirea normelor atributive de competenţă este sancţionată cu nulitatea acesteia.
Prin O.U. nr. 58/2003 (M. Of. nr. 460/28.06.2003), art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a fost modificat, în sensul că tribunalele judecă, în materie comercială, cererile al căror obiect are o valoare de peste un miliard de lei.
Or, litigiul evaluabil în bani care face obiectul prezentei cauze priveşte o obligaţie de plată inferioară cuantumului prevăzut în textul menţionat.
Aşa fiind, tribunalul nu putea reţine cauza spre soluţionare în primă instanţă, la data de 3 septembrie 2003 şi nu o putea soluţiona la data de 8 octombrie 2003, pronunţându-se cu încălcarea competenţei altei instanţe, respectiv a Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Această nelegalitate a fost invocată de pârât, instanţa de control judiciar nepronunţându-se.
În concluzie, recursul se constată a fi întemeiat sub aspectul acestei critici, hotărârile atacate fiind supuse cazului de casare, prevăzute de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., cu referire la art. 105 din acelaşi cod.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul declarat de pârât, va casa hotărârile date în apel de Curtea de Apel Târgu Mureş, în primă instanţă de Tribunalul Harghita şi va respinge recursul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei nr. 756 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Comunei Sâncrăieni.
Casează Decizia nr. 34/ A din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, Decizia nr. 318 R/ 3 septembrie 2003 a Tribunalului Harghita şi sentinţa civilă nr. 1561 din 10 octombrie 2003 a Tribunalului Harghita.
Respinge recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 756 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3696/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3652/2004. Comercial → |
---|