ICCJ. Decizia nr. 3596/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3596/2004
Dosar nr. 7706/2001
Şedinţa publică din 13 octombrie 2004
Deliberând asupra recursului de faţă
Reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Iaşi a solicitat obligarea pârâtelor C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Ploieşti şi sucursala Piteşti, care va fi găsită în culpă, să-i plătească suma de 49.498.925 lei daune reprezentând contra-valoarea a 3650 kg benzină, constatată lipsă la destinaţie cât şi cheltuieli de judecată. Cererea a fost înregistrată sub nr. 516 din 4 ianuarie 2001.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a primit benzină expediată de sucursala Ploieşti, de la furnizoarea sucursala Piteşti şi la destinaţie s-a constatat o lipsă de 3650 kg benzină, iar vagonul cu terminaţia nr. 0782 a ajuns la destinaţie cu urme de violare.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa comercială nr. 464 din 20 martie 2001 a respins excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială şi a admis acţiunea, în parte. A fost obligată pârâta C.F.R. M. sucursala Iaşi la 49.498.925 lei contra-valoare marfă lipsă şi 3.644.936 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că Tribunalul Prahova era competent să judece cauza, conform art. 10 pct. 5 C. proc. civ., deoarece în raza acestuia se afla staţia de plecare a transportului, iar celelalte două pârâte aveau calităţi diferite în executarea contractului şi trebuie să figureze în proces.
Pe fond s-a apreciat că vinovat de lipsa mărfii este cărăuşul întrucât vagonul a sosit la destinaţie violat, prezentând un joc la capacul domei de aproximativ 2,5 cm şi 6 şuruburi cu piuliţe desfiletate şi fără şaibe astfel încât se aplică dispoziţiile art. 83.3 din R.T.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta C.F.R. M. sucursala Iaşi susţinând că, în mod nelegal au fost soluţionate excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială deoarece litigiile dintre reclamantă şi cele două sucursale pârâte se soluţionează pe cale administrativă, iar Tribunalul Prahova nu era competent teritorial să judece litigiul.
În ceea ce priveşte fondul, apelanta susţine că nu are nici o culpă, deoarece vagonul a ajuns la destinaţie cu sigiliile intacte, iar deficienţa de la capacul domei este imputabilă predătorului, care nu a verificat mijlocul de transport.
Şi calculul daunelor este considerat ca fiind greşit atât sub aspectul cântăririi cât şi a întinderii preţului, respectiv nedovedindu-se plata taxelor incluse în preţul pretins pentru produsele petroliere.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia comercială nr. 906 din 17 iulie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâtei C.F.R. M. sucursala Iaşi, reţinând că excepţiile au fost soluţionate corect având în vedere că sucursala Ploieşti era predător, iar sucursala Piteşti era furnizor, având deci calităţi diferite chiar dacă erau sucursale ale aceleiaşi P. SA Bucureşti, iar, pe de altă parte, Tribunalul Prahova era competent teritorial deoarece, în raza sa teritorială se situează staţia de plecare şi locul plăţii aplicându-se art. 10 pct. 4 şi 5 C. proc. civ.
Pe fond se consideră că a fost corect stabilită culpa cărăuşului, întrucât din probe rezultă că acesta nu a asigurat integritatea mărfii pe parcursul transportului, încălcându-se obligaţia, prevăzută de art. 82.1 din R.T., situaţie în care se aplică dispoziţiile art. 83.1 din acelaşi act normativ prezumându-se culpa cărăuşului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, invocând motive ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sunt reiterate excepţiile invocate respectiv necompetenţa materială susţinându-se că părţile sunt sucursale ale aceleiaşi entităţi şi că reclamanta şi-a exercitat drepturile procedurale cu rea credinţă, încălcând dispoziţiile art. 723 C. proc. civ.
Se consideră că trebuiau scoase din cauză sucursalele pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar competenţa teritorială nu aparţinea Tribunalului Prahova, întrucât acţiunea în desdăunare aparţine destinatarului.
Pe fond se susţine că, în mod greşit a fost reţinută culpa cărăuşului, cât timp predătorul trebuia să verifice corespunderea dintre vagon şi marfă cât şi integritatea vagonului.
În ce priveşte valoarea daunei aceasta este apreciată ca nedovedită de către recurentă, deoarece din nota de debitare-creditare rezultă că furnizoarea nu a încasat de la reclamantă nici accize, nici TVA sau taxa de drum.
Se apreciază că pretenţiile privind plata sumei de 30.920.425 lei, sunt nejustificate ca şi a sumei de 2.567.250 lei diferenţă de preţ.
Nici suma de 675.250 lei tarife nu se consideră ca fiind datorată întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 88.3 din R.T., dreptul de a pretinde restituirea tarifelor aparţine doar celui care a efectuat plata, iar în speţă plata nu s-a făcut de reclamantă ci de către expeditoare, transportul purtând menţiunea „francat".
Recursul este nefondat, pentru următoarele motive:
În ceea ce priveşte excepţiile se constată că acestea au fost legal soluţionate, sucursalele S.N.P. P., chiar dacă aparţin aceleiaşi entităţi au calităţi diferite în executarea contractului de transport, sucursala Ploieşti fiind predătorul mărfii, iar sucursala Piteşti fiind furnizoarea mărfii.
Competenţa teritorială a fost stabilită potrivit art. 10 pct. 4 şi 5 C. proc. civ., având în vedere că staţia de plecare se situează în raza de jurisdicţie a Tribunalului Prahova ca şi locul plăţii.
Pe fond, culpa cărăuşului a fost corect stabilită în raport de dispoziţiile art. 83 din R.T., întrucât vagonul a ajuns la destinaţie cu urme de violare, ceea ce face să opereze prezumţia de culpă a cărăuşului.
Referitor la valoarea daunei, instanţele au stabilit că au fost respectate dispoziţiile art. 85.2 din R.T. adăugându-se la preţul de rafinărie taxa de drum, conform OG 10/1999 şi Legii 118/1996, T.V.A. potrivit OG 3/1992 şi accizele conform OG 27/2000 nefiind necesar a fi dovedită plata efectivă a acestor taxe, având în vedere că ele sunt legal datorate.
Apărarea cu privire la nedatorarea sumei de 675.250 lei, întrucât expeditoarea şi nu reclamanta a achitat tarifele de transport este nedovedită, întrucât din calculul aflat la dosarul de fond, nu rezultă că această sumă reprezintă tarife de transport.
Motivele de recurs nefiind întemeiate, urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei C.F.R. M., sucursala Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.F.R. M. SA sucursala Iaşi, Oficiul Juridic Teritorial Iaşi, împotriva deciziei nr. 906 din 17 iulie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3597/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4032/2004. Comercial → |
|---|
