ICCJ. Decizia nr. 3699/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3699/2004

Dosar nr. 4882/2004

Şedinţa publică din 14 octombrie 2004

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din Camera de Consiliu pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ la 7 noiembrie 2003, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul F.M., cu motivarea că, potrivit art. 266 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea se va comunica părţilor în copie în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.

S-a mai motivat că, obligaţia de a timbra stabilită de instanţă la cererea prin care s-a solicitat comunicarea hotărârii este corectă.

Prin Decizia nr. 19/ A din 29 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins ca inadmisibil apelul declarat de reclamantul F.M. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2003, pronunţată de aceiaşi instanţă, cu motivarea că, cererea petentului a fost soluţionată prin încheierea din 7 noiembrie 2003, care i-a fost comunicată apelantului la 5 decembrie 2003 şi că încheierea din 26 noiembrie 2003, împotriva căreia a fost îndreptată calea de atac, nu s-a pronunţat în cauză respectiva (fiind inexistentă).

Împotriva deciziei susmenţionate a declarat recurs reclamantul F.M., susţinând că la pronunţarea soluţiei ar fi fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 C. proc. civ., în sensul că instanţa a procedat nelegal, viclean şi pervers, speculând faptul că dintr-o eroare de dactilografiere s-a consemnat greşit că apelul este declarat împotriva încheierii pronunţată la 26 noiembrie 2003, în loc de 7 noiembrie 2003, deşi era neîndoielnică împrejurarea că apelul a fost formulat împotriva încheierii din 7 noiembrie 2003. În acest fel i s-a încălcat dreptul constituţional la apărare, în afara faptului că hotărârea instanţei de fond este nulă deoarece nu a fost pronunţată în şedinţă publică, ci în camera de consiliu. Hotărârea este criticabilă şi sub aspectul că instanţa de apel nu a analizat motivul doi de apel, referitor la neîndeplinirea procedurii de citare.

Se mai susţine că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii cu referire la dispoziţiile OG nr. 36/2002, HG nr. 1278/2002, Legii nr. 392/2001; OUG nr. 58/1999, Legii nr. 215/2001, Legii nr. 358/2003, Legii nr. 506/2001 şi O.M.J. nr. 760/C/1999 şi la art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 24, 31, 53 şi 21 din Constituţia României, precum şi cu referire la dispoziţiile art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1, 2, 7, 10 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În consecinţă în temeiul art. 304 pct. 5, 9, 10 şi 7 C. proc. civ., reclamantul solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare la instanţa competentă.

Recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Faptul că recurentul a indicat din eroare hotărârea atacată, mai ales că din practica deciziei atacate rezultă că acesta a beneficiat de o apărare calificată asigurată de avocat C.C., nu poate fi imputabil instanţei, calea de atac a apelului fiind îndreptată eronat împotriva unei încheieri inexistente.

Ca atare, cum, cererea reclamantului a fost soluţionată prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Galaţi la data de 7 noiembrie 2003 (încheiere comunicată apelantului la 5 decembrie 2003) şi nu prin încheierea din 26 noiembrie 2003, aşa cum s-a menţionat în apel, urmează a se respinge recursul declarat în cauză întrucât greşelile săvârşite de recurent în calitate de apelant în sensul celor arătate, nu pot constitui motiv de casare sau modificare a unei hotărâri, în temeiul art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.

Aşa fiind, recursul reclamantului urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul F.M. împotriva deciziei nr. 19/ A din 29 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3699/2004. Comercial