ICCJ. Decizia nr. 3808/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3808/2004
Dosar nr. 4960/2004
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 17 ianuarie 2003, reclamanta B.C. a solicitat, în contradictoriu cu B.C.R. şi A.V.A.B. Bucureşti, să se constate că valoarea activului bancar cesionat de către B.R.C.E. B.C.X. către A.V.A.B. este în cuantum de 41.317.406,64 lei, iar nu de 85.575.840,18 lei.
Reclamanta, în susţinerea cererii, a arătat că a garantat printr-un contract de ipotecă, creditul acordat de B.C.X. către SC E.S.G. SRL, credit nerestituit de beneficiară, astfel că, prin sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, nr. 2232 din 30 mai 1997, a fost obligată către banca creditoare la plata sumei de 41.317.406,64 lei.
La cesionarea creanţei de către B.C.X. către A.V.A.B., prin contractul nr. 105195 din 21 iulie 1999, fără temei s-a prevăzut cesionarea creanţei de 85.575.840,18 lei, contrar titlului executor, sentinţă judecătorească invocată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 37 din 17 februarie 2004, a admis excepţia A.V.A.B. privind nedepunerea de către reclamantă a cauţiunii egală cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării şi a respins acţiunea pe acest motiv.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că, potrivit art. 83 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, privind valorificarea unor active bancare, aprobată prin Legea nr. 409/2001, debitorii pot contesta măsurile dispuse de A.V.A.B. şi pot face contestaţie la executare, numai după depunerea unei cauţiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării.
În şedinţa de judecată din 3 februarie 2004 i s-a pus în vedere reclamantei, prezentă prin procurator, să depună cauţiunea de 17.115.168 lei, dar nu a îndeplinit această obligaţie.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs, susţinând că greşit a fost obligată la cauţiune, caracterizându-se acţiunea ca fiind o contestaţie la executare şi nu acţiune în constatare a valorii debitului. S-a mai susţinut că instanţa a ignorat Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 29 ianuarie 2004, prin care s-a decis că dispoziţiile art. 83 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 sunt neconstituţionale.
Recursul urmează să fie respins, întrucât:
Instanţa a reţinut întemeiat că acţiunea reclamantei constituie o contestaţie la măsurile de executare comunicate de A.V.A.B. cu adresa nr. 17400 din 20 decembrie 2002 – vânzarea prin licitaţie publică a imobilului ipotecat, respectiv, contestarea valorii debitului, în sensul că acesta este de 41.317.406,64 lei, iar nu de 85.575.840,18 lei.
În ce priveşte plata cauţiunii de 20% din valoarea activului bancar supus valorificării, prevăzută de art. 83 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, se reţine că, la data soluţionării cauzei, 17 februarie 2004, dispoziţia legală menţionată era în vigoare.
Constatarea ca neconstituţional a art. 83 alin. (1) din dispoziţia legală citată, a intervenit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 29 ianuarie 2004, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 217 din 12 martie 2004.
Potrivit art. 147 din Constituţie, dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice în 45 zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile constituţiei iar pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 29 mai 2004 şi-a produs efectele la data publicării în Monitorul Oficial, şi anume, 12 martie 2004, la data soluţionării cauzei, 17 februarie 2004, art. 83 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 era aplicabil, astfel că întemeiat instanţa, în aplicarea acestei prevederi legale, a stabilit cauţiunea datorată de reclamantă şi a sancţionat neîndeplinirea acestei obligaţii, respingând cererea pe excepţie.
Ca urmare, hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta B.C., prin procurator G.G., împotriva sentinţei nr. 37 din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3925/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3803/2004. Comercial → |
|---|
