ICCJ. Decizia nr. 3847/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3847/2004
Dosar nr. 4116/2004
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1171/1998 la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, Primăria Municipiului Bucureşti, D.G.A.F.I., a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună evacuarea pârâtului M.V. din imobilul situat în Bucureşti, precum şi obligarea la plata sumei de 29.776.578 lei contravaloare chirie, plus 5.359.789 lei T.V.A., cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 680 din 11 februarie 1999, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, reţinând că pârâtul ocupă fără titlu spaţiul în litigiu şi datorează suma de 11.566.131 lei, potrivit restrângerii acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 877 din 1 iunie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei din 1 iunie 2001, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 414 din 28 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială a admis recursul, a casat Decizia civilă nr. 877 din 1 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi a trimis cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, întrucât, greşit a reţinut instanţa de apel că actul depus de reclamantă la 11 februarie 1999, ar reprezenta o restrângere de acţiune.
S-a reţinut că actul respectiv nu face o astfel de menţiune şi renunţarea la cota parte din pretenţiile formulate nu se putea face de reprezentantul reclamantei, care nu avea mandat special pentru aceasta.
În fond, după casare, rejudecând apelul formulat, instanţa de apel constată şi reţine următoarele:
Potrivit fişelor de calcul a chiriei pentru spaţiile, cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situate în Bucureşti, str. Colţei, precum şi precizărilor făcute de reclamantă sub semnătura şi ştampila directorului general, se constată că pârâtul datorează cu titlu de chirie suma de 32.147.817 lei, la care se adaugă T.V.A., în cuantum de 5.786.611 lei.
Pentru perioada trimestrului I/1994 – trimestrul II/1997 şi până în prezent trimestrul I trimestrul IV/2003, ca urmare a neachitării debitului solicitat prin acţiune, conform extrasului de cont, pârâtul datorează şi suma de 453.862.181 lei, cu titlu de majorări, sumă de asemenea necontestată de pârât.
Pentru motivele arătate, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 83/ A din 15 decembrie 2003, a admis apelul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, D.G.A.F.I. şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că l-a obligat pe pârâtul M.V. la plata sumei de 32.147.817 lei contravaloare chirie, plus 5.786.611 lei şi respectiv 9.596.800 lei T.V.A. Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 16 februarie 2004, s-a completat dispozitivul deciziei cu obligarea pârâtului şi la suma de 444.265.381 lei, majorări de întârziere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.V., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, fără însă a indica temeiul de drept în baza căruia solicită casarea hotărârii.
În motivarea recursului său pârâtul invocă drept motiv de nelegalitate a hotărârii atacate faptul că greşit s-a reţinut prelungirea contractului de închiriere nr. 2702/1990, după data de 16 august 1991 deşi acesta încetase, întrucât nu s-a făcut dovada prelungiri lui.
Pe de altă parte nu se poate face dovada că pârâtul a fost de acord cu modificarea clauzelor contractuale referitoare la cuantumul majorat al chiriei datorate şi deci el datorează doar chiria de 849 lei lunar şi nu chiria restantă şi nici penalităţile în cuantumul solicitat de reclamantă.
Examinând recursul pârâtului prin prisma motivelor invocate şi care ar putea fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanţele interpretând corect actul juridic dedus judecăţii şi făcând o corectă aplicare a legii.
Astfel, chiar pârâtul recurent, este contradictoriu în motivarea recursului şi deşi contestă prelungirea contractului de închiriere după 16 august 1991, tot el neagă că ar fost de acord, după această dată, cu modificarea clauzelor contractului şi solicită calcularea chiriei pe toată perioada deţinerii spaţiului la suma de 849 lei, conform clauzelor contractuale. Mai mult, în susţinerea acestui argument, recurentul invocă prevederile art. 969 C. civ., susţinând că în condiţiile menţionate, contractul dintre părţi reprezintă „Legea aplicabilă".
Instanţele au reţinut în mod corect că după încetarea contractului pârâtul a continuat să ocupe spaţiul în cauză şi că a refuzat plata sumelor solicitate de reclamantă. Tocmai de aceea reclamanta a fost nevoită să se adreseze instanţei pentru evacuarea pârâtului, evacuare dispusă de Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 680 din 11 februarie 1999. De asemenea reclamanta a solicitat, şi instanţele i-au acordat, daune reprezentând echivalentul chiriei, pentru spaţiul respectiv şi majorări de întârziere. Aceste daune nu mai puteau fi calculate la nivelul chiriei stabilite iniţial prin contract ci, în mod corect, au fost acordate la nivelul chiriei stabilite prin hotărârile Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru respectivul spaţiu şi pe care pârâtul ar fi trebuit să o plătească în cazul încheierii unui nou contract.
Atitudinea pârâtului de a continua să deţină spaţiul în cauză fără contract şi fără plata vreunei sume, şi de a refuza să-l părăsească, cerând în schimb să-i fie aplicată aceiaşi chirie iniţială stabilită printr-un contract a cărui valabilitate a încetat (fapt reclamat chiar de pârât) nu poate fi caracterizată, altfel ca una de rea-credinţă, ce a determinat instanţele la obligarea lui, în mod legal şi temeinic, la plata sumelor mai sus menţionate.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.V., împotriva deciziei nr. 83/ A din 15 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4006/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3284/2004. Comercial → |
|---|
