ICCJ. Decizia nr. 4232/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4232/2004
Dosar nr. 5326/2004
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 iulie 2003 la Tribunalul Maramureş, reclamanta A.P.A.P.S., actualmente A.V.A.S., conform dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 23 din 15 aprilie 2004, a solicitat obligarea pârâtei SC M. SA Baia Mare la plata sumei de 438.698.000 lei, reprezentând debit (144.000.000 lei), iar diferenţa penalităţi de întârziere datorate potrivit contractului nr. 881 din 16 octombrie 1996, încheiat între părţi.
Prin sentinţa civilă nr. 3067 din 19 noiembrie 2003, Tribunalul Maramureş respinge ca nefondată acţiunea reclamantei, reţinând în considerentele hotărârii că potrivit convenţiei nr. 881/1996, încheiată între părţi reclamanta a pus la dispoziţia pârâtei fonduri totalizând 300.000.000 lei, în vederea restructurării societăţii, iar conform art. 3 lit. c) din aceeaşi convenţie, în situaţia privatizării societăţii, în măsura în care sumele acordate şi nerestituite nu au fost incluse în totalul acţiunilor, pârâta avea obligaţia să restituie integral fondurile de restructurare. Ori, susţine instanţa, la data de 9 iulie 1999 societatea şi-a majorat capitalul social cu 3.751.025.000 lei, iar prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1 din 7 februarie 2000, reclamanta a vândut acţiuni în valoare de 915.500.000 lei, astfel că din preţul acţiunilor obţinute urmare majorării de capital s-au recuperat fondurile de restructurare avansate pârâtei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, susţinând că instanţa fondului a interpretat în mod greşit clauzele convenţiei referitoare la restituirea fondurilor acordate.
Prin Decizia civilă nr. 75 din 17 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj, admite apelul reclamantei, schimbă sentinţa civilă nr. 3067/2003 a Tribunalului Maramureş, în sensul că admite acţiunea introductivă şi obligă pe pârâtă la plata sumei de 144.000.000 lei, cu titlu de rată scadentă şi 294.698.000 lei, cu titlu de penalităţi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 58/1991, în vigoare la data încheierii convenţiei nr. 881 din 16 octombrie 1996 dintre părţi, sprijinul financiar acordat de autoritatea de privatizare pârâtei este o creditoare rambursabilă şi nu o gratuitate. Că, de altfel, pârâta şi-a recunoscut obligaţia de rambursare a creditului achitând prima rată în cuantum de 156.000.000 lei, conform graficului de rambursare convenit (anexa 3 la convenţia de creditare).
În contra acestei decizii, pârâta SC M. SA declară recurs, în termen legal, solicitând desfiinţarea deciziei şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susţine că prin clauza instituită la art. 3 lit. c) din convenţia de creditare, s-a prevăzut expres că, în cazul privatizării societăţii, aceasta va fi exonerat de plata creditului de restructurare, dacă suma va fi cuprinsă în valoarea totală de vânzare a societăţii.
Că, fondurile primite au fost utilizate la modernizarea spaţiilor comerciale aparţinând societăţii, iar urmare privatizării societăţii spaţiile au fost evaluate şi vândute la o valoare ce a inclus şi modernizările făcute din fondurile de restructurare, situaţie în care devine operantă clauza, prevăzută la art. 3 lit. c) din convenţia de creditare.
Se mai susţine că, prin soluţia adoptată în apel, societatea a fost obligată de două ori să achite creditul de restructurare, astfel că hotărârea criticată este nelegală.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, sub aspectul nelegalităţii, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În baza convenţiei nr. 881 din 16 octombrie 1996, încheiată între fostul F.P.S. şi societatea comercială pârâtă, autoritatea de privatizare a pus la dispoziţia societăţii suma de 300.000.000 lei destinată restructurării tehnice a societăţii, cu obligaţia restituirii creditului acordat, conform graficului de rambursare convenit prin actul adiţional încheiat la 7 decembrie 1998, în două tranşe 156.000.000 lei la 31 decembrie 1999 şi 144.000.000 lei la 31 decembrie 2000, pârâta achitând numai prima rată de 156.000.000 lei.
Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, astfel că pârâta recurentă în mod legal a fost obligată să-şi execute obligaţia asumată prin încheierea convenţiei.
Legea nr. 58/1991 în temeiul căreia autoritatea pentru privatizare a acordat societăţii pârâte sprijinul financiar în vederea restructurării sale tehnice, impunea obligaţia restituirii creditului, în condiţiile stabilite de părţi prin convenţiile de creditare.
Susţinerea pârâtei recurente în sensul că autoritatea pentru privatizare şi-a recuperat suma pusă la dispoziţie pentru restructurarea, prin includerea acesteia în preţul de vânzare a acţiunilor potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1 din 7 februarie 2000, nu este întemeiată, nerezultând din cuprinsul contractului susmenţionat, majorarea valorii de vânzare a acţiunilor prin includerea fondurilor de restructurare primite.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SA Baia Mare, împotriva deciziei nr. 75 din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4238/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4006/2004. Comercial → |
|---|
