ICCJ. Decizia nr. 5186/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5186/2004
Dosar nr. 593/2002
Şedinţa publică din 2 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 noiembrie 2001, debitoarea reclamantă S.C. F.Z.B. SA a formulat în contradictoriu cu creditoarea intimată A.V.A.B. contestaţie împotriva procesului verbal din 23 octombrie 2001 de vânzare la licitaţie organizată de A.V.A.B. privind activul secţia cicoare proprietatea sa.
În motivarea cererii, contestatoarea S.C. F.Z.B. SA a arătat în esenţă că, prin falsificarea de către fostul director general al contestatoarei şi reprezentantul F.P.S. a hotărârii A.G.A. din 27 decembrie 1997, societatea debitoare a garantat prin ipotecarea activului susmenţionat, creditele primite de S.C. E.P. SRL Braşov, inclusiv de la B. SA, şi ca urmare a celor arătate, la data formulării contestaţiei se află pe rolul instanţelor acţiunea în anulare a contractelor de ipotecă, promovată de reclamantă.
Deoarece creditele nu au fost achitate şi banca ar fi urmat să execute ipoteca în martie 2000, S.C. F.Z.B. SA a vândut către S.C. E.P. SRL activul cicoarea prin două contracte, care conţineau un pact comisoriu de gradul IV, astfel că din moment ce cumpărătoarea nu a achitat la timp ratele, contractele de vânzare cumpărare urmează a fi constatate nule şi ca urmare, activul menţionat va reveni în proprietatea contestatoarei.
Ca atare, susţine contestatoarea în continuare în mod nelegal A.V.A.B., a procedat în recuperarea creanţei pe care S.C. E.P. SRL a avea la datoria publică, prin scoaterea la vânzare a imobilului, secţia de cicoare sub pretextul că ipotecile înscrise asupra secţiei menţionate erau în vigoare.
În sfârşit, contestatoarea mai precizează că nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de debitori la care se referă dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 409/2002, prin care aceştia sunt obligaţi ca pentru soluţionarea contestaţiilor la executare să achite în prealabil conform art. 25 din legea precizată, o cauţiune de 20 % din valoarea activului supus valorificării.
Prin sentinţa nr. 74 din 21 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. F.Z.B. SA, împotriva procesului verbal de licitaţie din 23 octombrie 2001, în contradictoriu cu intimaţii S.C. E.P. SRL Braşov şi A.V.A.B. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut în esenţă pe de o parte, că petenta nu a făcut dovada că ar fi plătit cauţiunea a 20 % din valoarea activului prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 409/2002, la care este obligat fiecare debitor pentru a putea contesta în justiţie măsurile dispuse de A.V.A.B., iar pe de altă parte, că de asemenea, contestatoarea nu a probat că ar fi intervenit în prezent anularea contractelor de ipotecă sau că în urma unui proces penal, hotărârea A.G.A. prin care s-a aprobat constituirea ipotecilor ar fi fost anulată sau că a avut loc anularea contractelor de vânzare cumpărare la care s-a făcut referire în contestaţia la executare.
În concluzie, instanţa fondului a reţinut că în lipsa unor asemenea dovezi, A.V.A.B. avea posibilitatea legală să vândă la licitaţie atât toate bunurile debitoarei creditoare S.C. E.P. SRL cât şi cele aduse în garanţie de contestatoare, fără a exclude însă posibilitatea ca dacă în viitor vor fi anulate contractele de vânzare cumpărare, să se constate că într-adevăr activul nu putea fi vândut la licitaţie publică de A.V.A.B., dar cum o asemenea probă nu s-a făcut, a apreciat instanţa, că la momentul pronunţării se impunea soluţia de respingere a contestaţiei la executare.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs contestatoarea S.C. F.Z.B. SA, jud. Braşov.
Se susţine, în esenţă, că soluţia de respingere a contestaţiei la executare este netemeinică şi nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dreptului său la apărare, prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituţia României.
Astfel, se susţine că, prin adresa nr. 3171 din 21 noiembrie 2001, trimisă prin fax, a solicitat instanţei, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, acordarea unui nou termen de judecată invederând că apărătorul său, respectiv consilierul juridic al societăţii era bolnav şi efectua tratament medical în spital, astfel că în aceste circumstanţe nu se poate prezenta să susţină cauza la termenul de la 21 noiembrie 2001, şi ca urmare, cum această împrejurare constituia un motiv temeinic pentru admiterea cererii în sensul art. 156 alin. (1) C. proc. civ. şi acordarea termenului solicitat greşit şi cu încălcarea dreptului la apărare, instanţa de fond a respins cererea ca neîntemeiată şi a procedat la soluţionarea contestaţiei la executare.
În concluzie, contestatoarea solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul contestatoarei este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că petenta S.C. F.Z.B. SA a solicitat prin faxul nr. 8171 din 21 noiembrie 2001 (primit de instanţă în aceeaşi zi la ora 9,40) acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare, invederând că din motive medicale, consilierul său juridic nu se poate prezenta să susţină cauza la termenul de la data de 21 noiembrie 2001 fiind bolnav, şi că pentru ameliorarea sănătăţii efectuează tratament medical într-o altă localitate.
În acest context, chiar dacă, potrivit susţinerilor formulate de A.V.A.B., fundamentate pe dispoziţiile art. 1921 pct. 1 din OUG nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2002, potrivit cărora, orice cerere care cade sub incidenţa acestor dispoziţii legale se judecă la primul termen, instanţa era datoare să aprecieze că cererea de acordare a termenului solicitat era temeinic motivată şi ca urmare să dispună admiterea acesteia şi nu respingerea ei aşa cum a procedat nelegal prin practicaua sentinţei.
Pe de altă parte, acordarea termenului solicitat se impunea şi în raport de pct. 5 din contestaţie, prin care contestatoarea a precizat expres că nu face parte din categoriile de debitori, stabilite de Legea nr. 409/2001, art. 191 şi ca atare, nu are obligaţia depunerii cauţiunii de 20 % din valoarea activului supus valorificării, aspect sub care se impunea admiterea cererii şi verificarea susţinerilor în apărare în acest sens ale contestatoarei.
Neprocedând astfel, se constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie criticabilă, adică cu încălcarea dreptului la apărare al contestatoarei, ce a antrenat la rândul său încălcarea principiului contradictorialităţii şi al ovalităţii procesului civil.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul contestatoarei, a se casa sentinţa atacată şi a se trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va examina cu prioritate excepţia susţinută de contestatoare, în sensul că nu datorează cauţiunea prevăzută de textele legale precizate, după care va proceda în funcţie de cele constatate la soluţionarea contestaţiei la executare pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea S.C. F.Z.B. SA Bod, împotriva sentinţei nr. 74 din 21 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5316/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5180/2004. Comercial → |
|---|
