ICCJ. Decizia nr. 3848/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3848/2004
Dosar nr. 4127/2004
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 31 ianuarie 2002, reclamantul S.I. a contestat executarea titlului executor emis de A., cu adresa nr. 128 din 8 ianuarie2002 şi înlăturarea răspunderii, pentru plata datoriei din contractul de credit nr. 56 din 14 ianuarie 1996.
Judecătoria Oraviţa, cu sentinţa nr. 1611 din 24 octombrie 2002, a admis contestaţia la executare şi a exonerat contestatorul de plata sumei de 64.848,15 dolari S.U.A.
Recursul pârâtei A., împotriva acestei sentinţe a fost respins de Tribunalul Caraş Severin, prin Decizia civilă nr. 91 din 17 februarie 2003.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. a formulat contestaţie în anulare, admisă de Tribunalul Caraş Severin, prin Decizia nr. 961 din 15 octombrie 2003, dispunându-se casarea deciziei nr. 91 din 17 februarie 2003 şi declinând competenţa soluţionării contestaţiei la executare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
S-a reţinut în pronunţarea acestei hotărâri că potrivit art. 45 din OUG nr. 51/1998, soluţionarea contestaţiilor la executare împotriva formelor de executare solită pornite de A., privind valorificarea activelor bancare este de competenţa curţii de apel din raza teritorială a sediului sau domiciliului pârâtului.
În soluţionarea în primă instanţă a cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 32 din 9 februarie 2004 a respins cererea contestatorului S.I.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut neîndeplinirea obligaţiei depunerii cauţiunii, prevăzute de art. 83 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, reprezentând 12.800 dolari S.U.A., în echivalent lei, respectiv 20% din valoarea activelor bancare supuse valorificării.
Împotriva sentinţei menţionate, contestatorul a declarat recurs, susţinând că nu are mijloace financiare, pentru plata cauţiunii, dar cere instanţei să analizeze faptul că nu a garantat creditul din contractul nr. 11 din 23 mai 1997.
Sub aspectul competenţei, consideră că, în calitate de acţionar la SC A.G. SA şi de garant, nu era obligatorie soluţionarea cauzei de către curtea de apel.
Recursul este nefondat.
Competenţa soluţionării contestaţiilor împotriva formelor de executare silită a creanţelor A. este reglementată, prin OUG nr. 51/1998 şi anume, soluţionarea în primă instanţă revine curţilor de apel, ca o derogare de la competenţa materială de drept comun.
Cererea reclamantului, contestaţia la executare împotriva formelor de executare ale A., pentru valorificarea activelor bancare, intră sub incidenţa art. 45 din OUG nr. 51/1998, competenţa soluţionării revenind curţii de apel.
Este de reţinut că soluţionarea contestaţiei de către Curtea de Apel Bucureşti, nu s-a făcut pe fondul cauzei, astfel că motivele contestatorului nu au fost analizate, ci pe excepţia neplăţii cauţiunii de 20% din valoarea activului bancar, prevăzut de art. 83 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, ca o condiţie prealabilă în cercetarea contestaţiei.
Ca urmare, nu pot fi analizate susţinerile recurentului privind temeinicia contestaţiei.
Faţă de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind temeinică şi legal, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitorul S.I., împotriva sentinţei nr. 32 din 9 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3849/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3817/2004. Comercial → |
|---|
