ICCJ. Decizia nr. 3849/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3849/2004
Dosar nr. 4128/2004
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 11069, pronunţată, la 11 septembrie 2003, de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B.T.T. SA, în contradictoriu cu pârâta SC F.T. 2000 SRL Bucureşti şi, în consecinţă, a constatat reziliat contractul de asociere nr. 116, pe care părţile l-au încheiat la 6 iulie 1999 şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiile ce fac obiectul contractului de asociere.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că pârâta, asociat administrator, nu a respectat obligaţia esenţială, convenită prin art. 6.2 alin. (2) din contract, de plată a cotei de asociere pentru anii 2001 şi 2002, situaţie în care a devenit operant pactul comisoriu expres, înscris în art. 11.1 din contract, reclamanta făcând dovada că a notificat-o pe pârâtă, la 27 noiembrie 2002, la sediul indicat în contract, conform procedurii convenite în acest caz.
Apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinţei, a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 42 din 18 februarie 2004.
Criticile apelantei cu privire la natura leonină a clauzei cotei de profit, cotă necondiţionată de obţinerea unui profit, a nelegalităţii evacuării în cazul unui contract de asociere şi aprecierea greşită a probelor cu privire la executarea obligaţiilor de către reclamantă, au fost înlăturate de instanţa de apel, care a apreciat că:
- în acord cu art. 969 C. civ., părţile au convenit, faţă de valoarea importantă a aportului adus de reclamantă, plata de către pârâtă a unei cote fixe de asociere pe an, care nu a reprezentat chirie;
- dreptul de preemţiune instituit apelantei nu a fost în discuţie, câtă vreme nu s-a dovedit că intimata şi-ar fi exprimat intenţia de a vinde activele aduse în asociere;
- contractul de asociere fiind reziliat, evacuarea pârâtei se justifică în absenţa titlului cu care aceasta a deţinut imobilul aportat de reclamantă.
Prin aceeaşi decizie, s-a respins excepţia inadmisibilităţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 7201 raportat la art. 109 alin. (2) C. proc. civ., invocată, pentru prima dată în apel, de pârâta apelantă.
În contra deciziei instanţei de apel, pârâta SC F.T. 2000 SRL a declarat recurs, solicitând modificarea deciziei şi sentinţei, iar pe fond, respingerea acţiunii promovată de reclamantă pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica recurentei vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
- interpretarea greşită a clauzei contractuale, privind cota fixă de asociere, sub aspectul validităţii, ea fiind o clauză leonino decimală, născând, de fapt, plata unei chirii;
- tratarea superficială a motivului de apel privind existenţa unei hotărâri definitive şi executorii, privind obligarea reclamantei la vânzarea spaţiului (dosarul tribunalului nr. 1047/2000);
- greşit instanţa nu a făcut aplicarea art. 5.2 alin. (3) din contractul de asociere, privind dreptul recurentei de a-şi recupera la încetarea asocierii aportul, dispunând numai evacuarea sa.
Intimata SC B.T.T. SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca legală.
Intimata a arătat că, asupra valabilităţii clauzei, stipulate în art. 6.2 din contract, s-a pronunţat prin decizie irevocabilă, nr. 1403 din 11 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, precum şi Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa 4626 din 6 aprilie 2004, iar sentinţa nr. 8756/2000 a Tribunalului Bucureşti, prin care a fost obligată la vânzarea spaţiului, nu este definitivă, apelul declarat împotriva acesteia fiind suspendat de Curtea de Apel Bucureşti, la 15 octombrie 2003.
În ce priveşte nerestituirea investiţiilor către pârâta-recurentă, intimata a precizat că instanţa s-a pronunţat în limita învestirii sale.
Recursul nu este fondat.
1. Reclamanta-intimată a învestit instanţa de fond cu o acţiune prin care a solicitat să se constate reziliat de plin drept contractul de asociere nr. 116 din 6 iulie 1999, ca efect al pactului comisoriu prevăzut de art. 10.1, coroborat cu art. 11.1 din contract şi să se dispună evacuarea pârâtei din spaţiile ocupate, în temeiul contractului, pentru lipsa de titlu.
Recurenta-pârâtă nu a contestat neexecutarea obligaţiei esenţiale, înscrisă în art. 6.2 din contract, afirmată de reclamantă, ci a invocat nulitatea acesteia, calificând-o drept o clauză leonină, susţinând, în motivarea apelului, existenţa în curs de judecată pe rolul Tribunalului Bucureşti a dosarului nr. 7262/2003, având ca obiect acţiunea sa, prin care a solicitat să se constate tocmai nulitatea clauzei în speţă.
Acţiunea cu acest obiect, promovată de recurentă, a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa 4626 din 6 aprilie 2004 şi, conform certificatului de grefă, până la data de 19 octombrie 2004, la dosarul nr. 7262/2003 nu s-a înregistrat apel sau recurs, fapt ce demonstrează achiesarea părţilor la soluţia pronunţată.
Drept urmare, critica recurentei, cu privire la valabilitatea clauzei înscrisă în art. 6.2 din contract, nu poate fi primită.
2. Nici susţinerea recurentei, cu privire la tratarea superficială a motivului de apel privind existenţa unei hotărâri definitive de obligare a reclamantei la vânzarea spaţiului ce a format obiectul asocierii, nu poate fi primită, deoarece, la dosarul de fond, s-a depus numai o simplă copie xerox a sentinţei nr. 8756, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială la 20 decembrie 2000, fără menţiunea „definitivă" şi necertificată (dosar fond) soluţia instanţei de apel fiind corectă sub acest aspect.
3. Critica cu privire la neacordarea îmbunătăţirilor şi investiţiilor aduse la imobilul din care a fost evacuată, corect a fost înlăturată de instanţa de apel, deoarece, în lipsa unei cereri reconvenţionale în care acestea să fie identificate şi cuantificate, prima instanţă s-a pronunţat în limitele învestirii, cu respectarea principiului disponibilităţii.
Aşa fiind, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menţinând, ca legală, Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC F.T. 2000 SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 42 din 18 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3854/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3848/2004. Comercial → |
|---|
