ICCJ. Decizia nr. 3916/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3916/2004
Dosar nr. 4220/2004
Şedinţa publică din 20 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Mangalia, prin sentinţa civilă nr. 1350/2003, a respins, ca nefondată, acţiunea introdusă de P.L., împotriva SC D.H.M.I. SA Mangalia, prin care se solicita obligarea pârâtei să-i ridice interdicţia de acces în şantier, pentru a ajunge la locul de muncă din cadrul SC M.P. SRL la care este angajat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, deşi reclamanta, începând cu data de 5 august 2003 (acţiunea fiind introdusă la 6 august 2003), are aprobarea de angajare la SC M.P. SRL, nu a făcut dovada demersurilor pentru perfectarea contractului de muncă cu această societate, astfel că se justifică interdicţia impusă de pârâtă de a trece prin şantier la pretinsul loc de muncă din incinta şantierului, nefiind întrunite dispoziţiile art. 1075 C. civ.
Apelul declarat de reclamant a fost admis de Curtea de Apel Constanţa, care, prin Decizia nr. 113 din 9 februarie 2004, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că s-a admis acţiunea şi a fost obligată pârâta la ridicarea interdicţiei de acces a reclamantului în şantierul D.H.M.I. şi permisiunea acestuia de a intra la locul de muncă din cadrul SC M.P. SRL.
S-a reţinut că nu se contestă interdicţia pentru apelant de a intra în şantier spre noul loc de muncă, unde s-a încadrat în urma demisiei de la un subcontractor al pârâtei ( SC M.C. SRL).
În aceste condiţii, instanţa a considerat interdicţia impusă reclamantului nelegală, neputându-se să i se interzică accesul prin şantier spre societatea care i-a aprobat încadrarea, mai ales că în acest şantier sunt numeroase alte societăţi, prin acest comportament interzicându-i-se reclamantului un drept (de a munci) garantat prin Constituţie.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta SC D.O. Mangalia H.I., care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă:
1. Faţă de actele din apel, rezultă lipsa de interes şi de temeinicie a acţiunii reclamantului, deoarece, din contractul de muncă al intimatului, rezultă că acesta era angajat cu începere de la data de 17 septembrie 2003 la SC M.V., deci, prin acţiunea introdusă la 29 august 2003, se invoca un drept care nu era născut.
Se mai susţine că locul de muncă indicat în contractul intimatului este Şantierul Naval Constanţa, unde SC M.V. este subcontractor, astfel că nu se justifică permis de acces la D.M.H.I.
2. Se consideră că, pentru toate situaţiile arătate la punctul 1, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apelul trebuind să fie respins, pentru lipsa de interes a acţiunii.
Recursul este nefondat.
Verificându-se primul motiv (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), se constată că dezvoltarea acestuia nu se înscrie în motivul de nelegalitate, vizându-se mai mult netemeinicia hotărârii, decurgând din interpretarea eronată a probelor, fostul art. 304 pct. 11 C. proc. civ., dar care în prezent este abrogat.
Din lectura deciziei criticate, nu rezultă motive contradictorii în argumentarea soluţiei şi nici omisiunea de a se arăta motivele pe care se sprijină hotărârea, iar lipsa de interes a reclamantului la care se referă pârâta nu se întemeiază pe nici o probă.
Mai mult, deşi se fac precizări că societăţile subcontractoare (printre acestea fiind şi societatea la care este angajat reclamantul) pot cere de la recurentă avize de acces în incintă, totuşi, atunci când este vorba de intimat, i se refuză, poziţie confirmată şi cu ocazia judecării cauzei.
Spre deosebire de susţinerile de la fond, în recurs se face de data aceasta referire la contractul de muncă al intimatului cu SC M.V., dar care, fiind datat 17 septembrie 2003, iar acţiunea introdusă anterior, nu avea un drept născut pentru a formula cererea.
Această susţinere din recurs este contrazisă de actul din care rezultă că, încă de la 6 august 2003, intimatul avea aprobarea de încadrare, deci anterior sesizării instanţei şi numai refuzul recurentei de a-i permite accesul în incinta D.M.H.I. a determinat să nu se prezinte la locul de muncă, fiind obligat să accepte provizoriu, până la rezolvarea litigiului, să lucreze în cadrul societăţii, chiar şi la punctul de lucru de la Constanţa, ceea ce i-a fost aprobat.
Invocarea în prezent de către recurentă a faptului că intimatul lucrează la alt punct de lucru şi, deci, nu se mai poate justifica intrarea în incinta sediului său, este fără relevanţă pentru rezolvarea litigiului, deoarece, potrivit aceluiaşi act, această situaţie este provizorie, până se rezolvă cauza de faţă, după care îşi reia locul de muncă în cadrul firmei care se află în incinta recurentei.
Faţă de cele arătate, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., mai ales că recurenta nu precizează ce anume dispoziţie legală sau contractuală a fost încălcată sau greşit aplicată, motiv pentru care se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC D.O. Mangalia H.I., Mangalia, împotriva deciziei nr. 113 din 9 februarie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3920/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3898/2004. Comercial → |
|---|
