ICCJ. Decizia nr. 4222/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4222/2004
Dosar nr. 7169/2004
Şedinţa publică din 28 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 2528 din 20 octombrie 2003, a admis în parte acţiunea reclamantei, SC M.E.D. SRL Botoşani şi a obligat pârâta, SC M.I.C. SRL Iaşi, la plata sumei de 94.057.600 lei, preţ produse livrate, la 1.252.573.856 lei penalităţi de întârziere, cu 49.414.926 lei, cheltuieli de judecată, constatând ca rămase fără obiect pretenţiile, pentru suma de 153.115.000 lei.
Instanţa a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă, precum şi cererea conexă a acesteia, privind constatarea nulităţii actului – contract de vânzare-cumpărare nr. 223 din 8 noiembrie 2001.
În pronunţarea acestei hotărâri, privitor la acţiunea principală, instanţa a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 223/2001, în executarea căruia reclamanta a livrat, în perioada septembrie-noiembrie 2002, cu 4 facturi, tricotaje, diverse sortimente, acceptate şi recepţionate de pârâtă, astfel că refuzul pentru parte din preţ, nu-şi are temei.
S-a mai reţinut plata cu întârziere a preţului, peste termenul de 30 zile de la primirea mărfii, astfel că, în temeiul clauzei penale prevăzute de părţi în contract, art. 6, pârâta datorează penalităţi de 2% pe zi întârziere.
Acţiunea conexă, prin care SC M.I.C. SRL a cerut constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, a fost respinsă, reţinându-se că actul juridic s-a încheiat cu respectarea art. 948 C. civ., că nu s-a făcut dovada vicierii consimţământului cumpărătoarei, contractul fiind valabil încheiat şi producându-şi depline efecte.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel, susţinând că, fără temei, a fost obligată la plata de penalităţi de întârziere, în sumă de 1.252.573.856 lei, pentru debitul aferent facturii nr. 4803312 din 11 noiembrie 2002, întrucât contractul încheiat pentru un an, expirase la 8 noiembrie 2002, astfel că clauza penală nu mai era operantă.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 71/A din 5 aprilie 2004, a respins apelul, ca nefondat, reţinând, în esenţă, că raporturile contractuale dintre părţi nu au încetat după termenul de un an, ci şi-a păstrat valabilitatea, livrările efectuate făcându-se în temeiul acestuia, astfel că întemeiat s-au acordat penalităţi şi pentru livrările efectuate cu factura din 11 noiembrie 2002.
Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei menţionate, în temeiul art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând că este nelegală, întrucât:
- hotărârea este nemotivată, astfel că nu rezultă motivele de respingere a apelului.
- greşit s-au acordat penalităţi de 1.252.573.856 lei, în temeiul clauzei penale din contractul nr. 223/2001, întrucât acest contract a încetat la 7 noiembrie 2002, or, livrarea efectuată cu factura nr. 4803312, pentru care s-au acordat penalităţile menţionate, este din 11 noiembrie 2002, deci, după expirarea contractului.
Preluarea produselor din această factură s-a făcut în baza unor înţelegeri verbale ale părţilor şi cu condiţia ca plata să se facă pe măsura vânzării, nicidecum să fie sancţionată cu penalităţi.
Prin precizările la motivele de recurs şi prin susţinerile orale în şedinţă, recurenta a invocat şi alte motive de recurs, şi anume, nulitatea clauzei penale din art. 6 din contract, întrucât penalitatea de 2% este ilicită, împovărătoare singura penalitate fiind cea prevăzută de art. 5 din OG nr. 9/2000.
Aceste critici fiind formulate tardiv, cu depăşirea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 3014 C. proc. civ. şi neconstituind motive de ordine publică, pentru a fi examinate din oficiu, conform art. 306 (2) C. proc. civ., nu pot fi analizate.
Cu privire la temeinicia şi legalitatea deciziei atacate, faţă de criticile recurentei formulate în termenul legal, se reţin următoarele:
Nu poate fi primită susţinerea recurentei, în sensul nemotivării deciziei atacate.
În adevăr, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevede casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din examinarea hotărârii curţii de apel, se reţine că instanţa a respins motivat criticile apelantei, reţinând valabilitatea contractului nr. 223 din 8 noiembrie 2001, încheiat de părţi, care nu a fost modificat, ci şi-a păstrat valabilitatea şi efectele. Această motivare, adevărat succintă, a răspuns criticilor apelantei privind încetarea contractului dintre părţi şi, deci, a răspunderii contractuale.
În ce privesc susţinerile recurentei, referitoare la greşita acordare a penalităţilor aferente facturii nr. 4803312 din 11 noiembrie 2002, emisă după expirarea raporturilor contractuale, se reţine:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 223 din 8 noiembrie 2001, reclamanta vânzătoare s-a obligat să livreze pârâtei-cumpărătoare, tricotaje din fire pna, fără indicarea unor cantităţi.
În art. 2 s-a convenit ca livrarea să se efectueze conform comenzilor beneficiarului sau specificaţiilor din facturile fiscale, confirmate de primire de către beneficiar.
Vânzătoarea a livrat produsele cu 4 facturi, în perioada 20 septembrie – 11 noiembrie 2002, toate confirmate de primirea mărfii de cumpărătoare, situaţie necontestată de aceasta.
În litigiu este ultima factură, cu nr. 4803312 din 11 noiembrie 2002, în valoare de 338.733.500 lei, din care pârâta-cumpărătoare a achitat parţial, cu O.P. 89 din 30 decembrie 2002, suma de 51.561.000 lei.
Problema în discuţie este dacă această factură poate fi reţinută ca efectuată în executarea contractului din 8 noiembrie 2001, cu aplicarea răspunderii pentru întârzierea plăţii, conform clauzei penale prevăzută în art. 6, respectiv, penalităţi de întârziere de 2% pe zi sau este extracontractuală.
Hotărârile pronunţate în fond şi apel, în sensul reţinerii facturii nr. 4803312 din 11 noiembrie 2002, ca fiind efectuată în executarea contractului nr. 223/2001, sunt întemeiate.
Susţinerile recurentei, potrivit cărora raporturile contractuale au expirat la 8 noiembrie 2002, conform art. 8 din contract, care prevede durata contractului de până la un an, întemeiat au fost înlăturate de instanţe, întrucât prevederea contractuală invocată menţionează, în continuare, că „nedenunţarea contractului de părţile contractante, conduce la prelungirea sa tacită".
Or, în speţă, părţile nu au denunţat contractul, ci, dimpotrivă, după expirarea termenului de un an, cumpărătoarea acceptă şi recepţionează mărfurile livrate de vânzătoarea-reclamantă cu factura, în speţă, nr. 4803312 din 11 noiembrie 2002, deşi putea să refuze primirea acestora şi să le instituie în custodie, dacă nu era de acord cu prelungirea contractului. Mai mult, pârâta înţelege să achite parte din preţul produselor, situaţie în care nu se poate reţine încetarea raporturilor contractuale la 8 noiembrie 2002.
Înţelegerile verbale dintre părţi, privind modalitatea de plată, care au fost invocate de recurentă nu pot fi primite, cât timp nu s-au materializat într-un act modificator al contractului.
Ca urmare, reţinând că livrarea produselor din factura menţionată s-a făcut în temeiul contractului nr. 223 din 8 noiembrie 2001, aplicarea clauzei penale prevăzută în art. 6, penalităţi de 2% pentru întârzierea plăţii preţului mai mult de 30 zile, s-a făcut întemeiat.
Clauza penală este convenţia părţilor, acordul acestora nefiind cenzurabil de instanţă, în lipsa unor motive de nulitate absolută, lipsa elementelor esenţiale ale actului juridic, conform art. 948 C. civ.
Nu sunt aplicabile contractului intervenit la 8 noiembrie 2001, nici dispoziţiile ulterioare ale Legii nr. 469/2002, privind limitarea penalităţilor la cuantumul debitului şi, de altfel, această dispoziţie legală nu este imperativă, legiuitorul exceptând cazul când, „prin contract, s-a stabilit contrariul" [art. 4 alin. (3)] deci, penalităţi mai mari.
Pe de altă parte, întârzierea în plata preţului nu a fost justificată de cumpărătoare, printr-o situaţie exoneratoare de răspundere, în condiţiile art. 1082 C. civ.
Faţă de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.I.C. SRL Iaşi împotriva deciziei nr. 71/A din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4237/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4220/2004. Comercial → |
|---|
