ICCJ. Decizia nr. 4283/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4283/2004
Dosar nr. 1645/2003
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 martie 2002, reclamanta SC R.I.E. SRL Cluj Napoca a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL al municipiului Cluj Napoca, să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâtul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul cu altă destinaţie decât locuinţă, situat în Cluj Napoca, Piaţa Unirii nr. 2.
Prin sentinţa civilă nr. 2441/ C din 16 mai 2002 a Tribunalului Cluj, secţia comercială şi contencios administrativ, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 24 octombrie 2002 şi încheierea nr. 5731 din 19 decembrie 2002, a fost admisă cererea reclamantei şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru spaţiul cu altă destinaţie decât locuinţă din Cluj Napoca Piaţa Unirii nr. 2, în suprafaţă de 100,34 mp la parter şi 146,19 mp la subsol, cu preţul de 1.926.654.373 lei, în caz contrar sentinţa urmând a ţine loc de act de vânzare-cumpărare.
De asemenea, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui spaţiu în cartea funciară nr. 1431 Cluj-Napoca, nr. top 512/III şi cota de 4,96/100 parte a apartamentului nr. 3.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să cumpere imobilul în litigiu, care a fost preluat din patrimoniul fostei regii autonome de administrare a fondului locativ şi trecut în organizarea directă a Consiliului local, ceea ce nu înlătură caracterul comercial al acestui activ şi nici dreptul comerciantului care utilizează efectiv spaţiul de a-l cumpăra prin procedura reglementată de Legea nr. 133/1999.
Prin Decizia civilă nr. 1359 din 25 septembrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, recursul formulat de pârât împotriva sentinţei tribunalului pe care a menţinut-o în întregime, ca fiind legală şi temeinică.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că aplicarea facilităţilor acordate de legiuitor, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 133/1999, nu poate fi împiedicată de faptul că, la un moment dat, bunurile imobile aflate în proprietatea statului şi în administrarea unor regii autonome, au fost transferate, printr-un act administrativ de interes local, în domeniul privat al municipiului.
Împotriva hotărârilor mai sus-menţionate a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea recursului în anulare se arată, în esenţă, următoarele:
- din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză rezultă că imobilul în care este situat spaţiul comercial în litigiu este înscris în lista monumentelor istorice şi de arhitectură a României şi, ca atare, i se aplică dispoziţiile Legii nr. 422/2001.
Astfel, instanţele trebuia să aplice prevederile textului legal menţionat şi nu dispoziţiile Legii nr. 133/1999, privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii;
- instanţele de judecată, chiar în situaţia în care ar fi considerat că textul normativ aplicabil este cel al Legii nr. 133/1999, trebuia să verifice îndeplinirea prevederilor art. 13 alin. (1) din legea anterior menţionată, respectiv dacă bunul în litigiu este un activ disponibil, pentru că numai astfel de bunuri se pot vinde întreprinzătorilor mici şi mijlocii.
Recursul în anulare nu este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
Reclamanta SC R.I.E. SRL Cluj-Napoca şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 133/1999 şi a solicitat obligarea pârâtului CONSILIUL LOCAL al municipiului Cluj Napoca la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spaţiul cu altă destinaţie decât locuinţă, situat în Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 2.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză, în raport de actele dosarului, se constată că instanţele au soluţionat corect cauza, reţinând că reclamanta este îndreptăţită să cumpere imobilul în discuţie, obligându-l pe pârât la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu aceasta.
Astfel, s-a dat relevanţă juridică scopului urmărit de legiuitor prin instituirea reglementărilor legale mai sus menţionate, referitoare la stimularea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, prin crearea unor facilităţi privind accesul acestora la bunurile aparţinând domeniului public.
Totodată, s-a considerat că nu este admisibilă crearea unei inechităţi, printr-o abordare juridică diferită în ce priveşte bunurile imobile, care aflate în proprietatea statului şi în administrarea unor regii autonome au fost transferate printr-un act administrativ de interes local în domeniul privat al municipiului şi care pot face obiectul circuitului civil, cu respectarea condiţiilor legale.
În exercitarea dreptului său de control judiciar, Înalta Curte consideră însă că soluţia adoptată de instanţele care s-au pronunţat în cauză este corectă, având în vedere în mod primordial faptul că intimatul Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca şi-a dat acordul privind vânzarea imobilului în litigiu, aflat în proprietatea sa privată, ceea ce înseamnă că a apreciat că bunul este disponibil şi că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii necesare, astfel încât nu poate fi împiedicat să dispună asupra lui, prin înstrăinare, potrivit propriei voinţe (opţiuni).
Astfel fiind, faţă de cele mai sus arătate, se reţine că motivele exprimate în recursul în anulare nu sunt fondate şi recursul în anulare va fi respins în consecinţă şi vor fi menţinute hotărârile pronunţate, ca fiind legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 2441/ C din 16 mai 2002 a Tribunalului Cluj, a încheierii din 24 octombrie a Tribunalului Cluj, a încheierii nr. 5731/ C din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Cluj şi a deciziei nr. 1359 din 25 septembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4425/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4279/2004. Comercial → |
|---|
