ICCJ. Decizia nr. 4363/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4363/2004
Dosar nr. 5702/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă constată:
Prin acţiunea formulată la Tribunalul Bucureşti, reclamanţii V.D. şi V.D.D., au chemat în judecată pe pârâţii B.A. SA, sucursala Municipiului Bucureşti, SC D.S. SRL, S.N. şi S.I., solicitând să se constate prescris dreptul la acţiune pentru recuperarea creditului de 30.000.000 lei acordat SC D.S. SRL, conform contractului de credit nr. 62 din 17 aprilie 1995 şi garantat de pârâţii S.N. şi S.I., cu contractul de garanţie imobiliară, autentificat de notariatul de Stat al sectorului VI Bucureşti sub nr. 8805 din 17 aprilie 1995.
Prin sentinţa nr. 17 din 23 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prescripţia dreptului la acţiune a băncii pentru recuperarea creditului nu se poate invoca în procedura specială, prevăzută de OUG nr. 51/1998.
Împotriva sentinţei nr. 17 din 23 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii V.I. şi V.D.D. au declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât încalcă prevederile art. 3 din Decretul 167/1958, privitor la prescripţia extinctivă, ale art. 9 teza II a din OG nr. 51/1998, aprobată şi modificată prin Legea 409/2001.
Se susţine că instanţa nu a avut în vedere că data preluării de către A. a creditului de 30.000.000 lei, acordat pârâtei D.S. SRL, conform contractului de credit nr. 62 din 17 aprilie 1995, este 17 decembrie 1999, conform contractului de cesiune nr. 728031 din 17 decembrie 1999 şi numai de la acea dată se puteau aplica prevederile art. 13 alin. (4) din OG 51/1998, ori la acea dată creditul era prescris, termenul general de 3 ani curgând de la 20 aprilie 1996 şi s-a împlinit la 20 aprilie 1996.
Ultimul motiv de recurs se referă la faptul că instanţa a trecut peste susţinerile acestora cu privire la art. 9 teza II din OG nr. 51/1998, aprobată şi modificată prin Legea 409/2001, prin care se arată că termenul de 7 ani nu se aplică creanţelor, pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris. În speţă termenul de prescripţie s-a împlinit anterior introducerii acţiunii şi apariţiei Legii 409/2001.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate în raport de criticile formulate, se constată că recursul declarat este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă:
Prin contractul de credit nr. 62 din 17 aprilie 1995 B.A. SA a acordat societăţii D.S. SRL, un credit în cuantum de 30.000.000 lei.
Pentru garantarea acestui credit s-a încheiat contractul de ipotecă asupra imobilului proprietatea garanţilor S.N. şi S.I.
Creditul nu s-a restituit.
La data de 5 februarie 1997, reclamanţii au cumpărat de la cei doi garanţi imobilul ipotecat, asumându-şi riscul sarcinilor acestuia.
La 17 decembrie 1999, prin contractul de cesiune din aceeaşi dată, A. a preluat B.A. SA, precum şi creanţa debitorului cedat D.S. SRL.
Din luna martie 2003, A. a început procedurile de recuperare a creanţei consolidate prin vânzare la licitaţie a imobilului ipotecat pentru garantarea creanţei.
Potrivit art. 5 din OG nr. 43/1997 contractul de credit nr. 62/1995 şi garanţia imobiliară cu acelaşi număr au devenit titluri executorii, astfel că nu a mai fost nevoie de obţinerea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Recurenţii confundă dreptul la acţiune cu dreptul de a cere executarea silită, contractul de credit devenind titlu executoriu recunoscut semnat de debitor, astfel că nu se pune problema exercitării de B.A. a dreptului la acţiune, iar dreptul creditoarei de a cere executarea titlurilor a început să curgă din 14 iulie 1997.
Cum A. a preluat creanţa la 17 decembrie 1999, înăuntrul termenului de 7 ani, în raport de dispoziţiile OG nr. 51/1998, termen special de prescripţie şi cum contractele de credit şi ipotecă au devenit executorii la data intrării în vigoare a OG 43/1997, termenul de prescripţie s-a împlinit la 10 iulie 2004.
În ce priveşte termenul de prescripţie de 7 ani, legea 409/2001 a reformulat textul art. 9 din OUG nr. 51/1998, astfel dispoziţia privind termenul de prescripţie de 7 ani de a cere executarea silită de către A. a fost menţinută în art. 9 pct. 5. OG 51/1998 a fost republicată în M. Of. 948/2002, iar textele au primit o nouă numerotare, termenul de prescripţie aflându-se la art. 13 alin. (5) din OUG 51/1998.
Astfel fiind, recursul este nefondat şi va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii V.I. şi V.D.D., împotriva sentinţei nr. 17 din 23 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4384/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4361/2004. Comercial → |
|---|
