ICCJ. Decizia nr. 4401/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4401/2004

Dosar nr. 7389/2004

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2781 din 11 septembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 9107/2002, Tribunalul Prahova, secţia comercială, după rejudecarea cauzei, admite acţiunea precizată rejudecată după casare, formulată de reclamantul F.M., în contradictoriu cu pârâta SC E.R. SRL, respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtă, obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 229.000 dolari S.U.A., în echivalent lei la cursul B.N.R., reprezentând dobândă legală calculată până la data introducerii acţiunii, respectiv 27 iulie 2001, precum şi la plata dobânzii legale conform OG 9/2000, începând cu data de 27 iulie 2001 şi până la data restituirii efective a împrumutului, dispune rezilierea contractului de împrumut încheiat la data de 2 septembrie 1998 şi a actelor adiţionale încheiate la data de 13 iulie 1999, cu 98.005.717 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Prin Decizia nr. 194 din 9 martie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, anulează apelul declarat de pârâta SC E.R. SRL ca insuficient timbrat, reţinând spre a decide astfel, că deşi prin încheierile de şedinţă din 9 decembrie 2003, 6 ianuarie 2004 şi 26 februarie 2004 i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru, în valoare de 118.843.496 lei şi timbru judiciar în valoare de 50.000 lei, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia referitoare la timbraj.

Împotriva deciziei nr. 164 din 4 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, pârâta a declarat recurs, cerând casarea deciziei şi trimitea cauzei spre rejudecare în fond la aceeaşi instanţă.

La termenul de dezbateri din 4 noiembrie 2004, din oficiu, Curtea ridică excepţia nulităţii recursului, raportat la art. 3021 lit. a) C. proc. civ., punând-o în discuţia părţilor.

Din verificarea lucrărilor dosarului, rezultă că recursul formulat de pârâta SC E.R. SRL a fost redactat cu încălcarea dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii pentru persoanele juridice societăţi comerciale, denumirea şi sediul precum şi numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar precum şi semnătura.

În cauză cererea de recurs nu cuprinde numărul de înmatriculare al societăţii comerciale recurente în registrul comerţului, codul fiscal şi contul bancar şi este semnată de avocat, fără a fi fost depusă împuternicirea acestuia în acest sens.

Ca urmare, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. civ., urmează ca recursul pârâtei SC E.R. SRL să fie anulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de pârâta SC E.R. SRL, judeţul Prahova, împotriva deciziei nr. 164 din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4401/2004. Comercial