ICCJ. Decizia nr. 4557/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4557/2004
Dosar nr. 6443/2004
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5873 din 6 octombrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins, ca nefondată, cererea SC U. SA Buzău privind obligarea pârâtei SC P. SA Bucureşti la plata sumei de 190.651.228 lei contravaloare marfă livrată acesteia din urmă şi neachitată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 675 din 12 aprilie 2001, a admis apelul declarat de reclamanta SC C. SA Buzău împotriva hotărârii primei instanţe şi a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei 148.161.988 lei compusă din 117.501.360 lei diferenţă curs valutar şi 30.660.628 lei rest plată rezultat din compensarea datoriilor între părţi.
Prin Decizia nr. 567 din 4 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâta SC P. SA Bucureşti împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, în vederea administrării de probe pentru stabilirea pretenţiilor în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de apărările pârâtei, inclusiv prin efectuarea unei expertize contabile.
În rejudecare, prin Decizia nr. 53 din 27 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SA Buzău împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
La termenul din 11 noiembrie 2004, fixat pentru judecarea recursului, a fost invocată excepţia de nelegalitate a apelului, în raport de dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ.
Excepţia este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesuală a determinat precis, prin norme imperative, desfăşurarea procesului civil, în fond şi căi de atac, corespunzător unui mecanism de desfăşurare care, prin reglementarea conţinutului fiecărei etape procesuale şi a conduitei tuturor subiecţilor procesuali, constituie o garanţie a egalităţii părţilor, a protejării judiciare a drepturilor subiective deduse judecăţii, a pronunţării de hotărâri corespunzătoare adevărului şi legii.
Această reglementare are aptitudinea de a răspunde exigenţelor noii perspective asupra justiţiei, generate de art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Din economia dispoziţiilor legale vizate rezultă, sub un prim aspect, că fiind determinată de lege, este lipsită de relevanţă calificarea pe care partea o dă căii de atac exercitate.
Totodată, în raport de caracterul imperativ, de ordine publică al normelor procesuale, este nulă orice hotărâre judecătorească dată cu nesocotirea lor.
În fine, cum codul de procedură civilă nu cuprinde dispoziţii privind aplicarea legii în timp, în această materie devine operant principiul tempus regit actum, al „activităţii" normelor de drept procesual, în sensul că acestea sunt de imediată aplicare, activitatea lor întinzându-se din momentul intrării în vigoare a legii până în momentul ieşirii din vigoare. Drept urmare, între altele, rezultă că hotărârile judecătoreşti sunt supuse căilor de atac determinate de legea procesuală în vigoare la data pronunţării acestora, iar judecata se desfăşoară potrivit regulilor procedurale în vigoare în timpul soluţionării.
Prezentul litigiu a început şi s-a desfăşurat în condiţiile modificării unor norme procesuale, ceea ce supune examinării aplicarea în cauză a principiilor menţionate.
Astfel, potrivit art. 1 al art. 2821 C. proc. civ., introdus prin OUG nr. 138/2000, hotărârile date în primă instanţă nu sunt supuse apelului, între altele, în cazul cererilor principale privind obligaţii de plată a unor sume de bani, în valoare de până la 200.000.000 lei.
Drept urmare, în raport de obiectul prezentului litigiu privind obligarea la plata unei sume de bani inferioară plafonului determinat de textul menţionat, hotărârea primei instanţe era supusă numai recursului.
Aşa fiind, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar prin care a fost soluţionată o cale de atac neprevăzută de lege, în acest caz, este supusă cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite excepţia, va admite recursul declarat de reclamantă, va casa Decizia atacată şi va trimite dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru judecarea recursului declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia.
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Buzău împotriva deciziei nr. 53 din 27 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru judecarea recursului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4563/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4552/2004. Comercial → |
|---|
