ICCJ. Decizia nr. 4599/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4599/2004

Dosar nr. 9427/2004

Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SNP P. Bucureşti, sucursala P. Hunedoara le-a chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.F.M. CFR M. SA, sucursala Timişoara, P. SA Ploieşti şi S.C. P. Sud Suplacu de Bacău şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 20.766.857 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 1728 kg combustibil tip M, lipsă la destinaţie.

Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa nr. 1162 pronunţată la data de 11 februarie 2004, a respins acţiunea reclamantei faţă de pârâtele S.C. P. SA Ploieşti şi S.C. P. SA pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. şi ca neîntemeiată faţă de pârâta S.N.T.F.M. CFR M., sucursala Peco Hunedoara.

Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Ploieşti care, prin Decizia nr. 411 din 27 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Peco Hunedoara.

Criticile care vizau respingerea pretenţiilor reclamantei faţă de cărăuş au fost examinate prin prisma prevederilor art. 58 pct. 12 din RT CFR şi s-a ajuns la concluzia că deşi vagonul a ajuns la destinaţie sigiliile intacte, scurgerile din conţinut s-au datorat utilizării unor mijloace de transport care prezentau defecţiuni tehnice.

Reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Peco Hunedoara a declarat recurs împotriva deciziei nr. 411/2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, prin care, în esenţă, a susţinut că procesul verbal de constatare nr. 107/62/2002 a atestat faptul că vagonul a fost violat pe timpul transportului din moment ce a sosit cu scurgeri din conţinut iar în ce priveşte defecţiunile tehnice recurenta a considerat că de vreme ce cărăuşul a preluat vagonul pentru transport fără obiecţiuni răspunderea pentru lipsuri îi revine acestuia.

Curtea a luat în examinare, ca o chestiune prealabilă, excepţia prevăzută de art. 3021 C. proc. civ. şi a reţinut:

Potrivit art. 3021 alin. (c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse separat printr-un memoriu.

Din dispoziţiile citate rezultă că nu este suficientă introducerea unei cereri intitulată „recurs" prin care sunt exprimate motive de nemulţumire în legătură cu o hotărâre pronunţată de o altă instanţă, cu atât mai mult cu cât partea a beneficiat de o cale de atac devolutivă, iar prin recursul promovat urmăreşte reformarea deciziei pronunţată în apel.

În cazul de faţă nu se pune nici problema încadrării de către instanţă a motivelor invocate de recurent în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru motivul deja arătat, dar şi pentru faptul că motivele de nelegalitate nu au fost indicate. În aceste condiţii recurenta nu beneficiază de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

În concluzie, întrucât această cale de atac nu este devolutivă, cu alte cuvinte, nu se pune problema rejudecării fondului pricinii, motivele de nelegalitate şi netemeinicie trebuie să îmbrace formele prevăzute de art. 304 alin. (1) – (10).

Nerespectarea acestei cerinţe procedurale se sancţionează potrivit art. 3021 C. proc. civ., cu nulitatea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de reclamantul S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Peco Hunedoara împotriva deciziei nr. 411 din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4599/2004. Comercial