ICCJ. Decizia nr. 4492/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4492/2004

Dosar nr. 5863/2004

Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

SC V.M. SRL Zimnicea a chemat în judecată pe pârâta SC T.C. SRL Zimnicea şi a solicitat anularea procesului verbal de licitaţie, prin care aceasta a fost declarată câştigătoarea licitaţiei, asupra terenului pe care se află construcţiile edificate de reclamantă.

Judecătoria Zimnicea, prin sentinţa civilă nr. 1011 din 13 noiembrie 2003, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea, ca nefondată, obligând reclamanta la plata sumei de 53.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că nu există conflict de interese, în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003, între câştigătorul licitaţiei şi Consiliul Local, organizator al licitaţiei, chiar dacă societatea comercială ce a adjudecat bunul este administrată de un consilier local.

Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 445/A din 8 martie 2004, a respins apelul reclamantului, considerând că instanţa de fond a respectat două principii în privinţa acordării cheltuielilor de judecată: culpa procesuală şi acoperirea integrală a cheltuielilor făcute de partea câştigătoare.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, susţinând că onorariul avocatului pârâtului a fost exagerat, în raport cu valoarea pricinii, iar curtea de apel a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul este fondat şi va fi admis, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenţiuni, la cerere, va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.

În alin. (3) al textului citat, se prevede dreptul judecătorilor să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.

Instanţa de apel a greşit, în aplicarea dispoziţiilor legale.

Valoarea pricinii se raportează la obiectul material la care se referă, iar, în situaţia de faţă, suprafaţa de teren de 504,92 metri pătraţi, obiect al vânzării la licitaţie, a fost evaluată la 10.100.000 lei şi adjudecată prin licitaţie la preţul de 22.346.600 lei.

Reprezentarea părţilor prin avocat este unul din mijloacele prin care se asigură realizarea dreptului la apărare, ca principiul fundamental al dreptului procesual.

Întocmai ca celelalte drepturi procesuale şi dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege.

Prin tabloul onorariilor minimale, s-au stabilit norme de apreciere a valorii prestaţiilor efectuate de avocaţi, care reprezintă şi un element orientativ de apreciere al cheltuielilor, în raport de munca îndeplinită şi valoarea pricinii.

Onorariul de 53.000.000 lei, pentru valoarea pricinii de 22.346.600 lei, soluţionată într-un singur termen de judecată, este apreciat disproporţional şi tendenţios, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat, împotriva deciziei civile nr. 445/A din 8 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pe care o va modifica, va admite apelul, va schimba în parte sentinţa atacată, numai cu privire la cheltuielile de judecată, pe care le va micşora la suma de 5.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta SC V.M. SRL Zimnicea, împotriva deciziei nr. 445/A din 8 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Modifică Decizia atacată, în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi, împotriva sentinţei nr. 1011 din 13 noiembrie 2002 a Judecătoriei Zimnicea, pe care o schimbă în parte, în sensul că stabileşte cheltuielile de judecată în sarcina reclamantului, la 5.000.000 lei, în loc de 53.000.000 lei.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4492/2004. Comercial