ICCJ. Decizia nr. 4588/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4588/2004
Dosar nr. 10415/2004
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatorii I.V. şi I.N., în contradictoriu cu A.V.A.B., au formulat contestaţie la executare, împotriva vânzării prin licitaţie publică a apartamentului coproprietatea părţilor, solicitându-se anularea formelor de executare efectuate, ridicarea interdicţiei de vânzare şi radierea ipotecii instituite asupra imobilului.
Prin sentinţa nr. 76/2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia la executare, constatând că obligaţia de garanţie a giranţilor I.V. şi I.N. s-a stins, prin achitarea sumei de 11.011.000 lei, cât reprezenta garanţia, s-a anulat licitaţia privind vânzarea apartamentului şi s-a dispus radierea ipotecii instituite.
După un prim ciclu procesual, în urma admiterii recursului intimatei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1298/2004, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiilor de prematuritate şi de prescripţie a contestaţiei la executare.
În fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 108 din 14 septembrie 2004, a admis excepţia prematurităţii şi a respins contestaţia la executare, ca prematur introdusă.
S-a reţinut, în raport şi de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., că are prioritate în analiză excepţia de prematuritate care este întemeiată faţă de prevederile art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, în sensul că reclamanta era obligată să comunice cererea şi actele pe care se întemeiază, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanţă, prevederi care se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei şi care, deci, constituie o procedură obligatorie, instituită de legea specială şi pe care contestatorii nu au îndeplinit-o.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs contestatorii I.N. şi I.V. care, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susţinut, în esenţă, că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei invocată de A.V.A.B., încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., faţă de Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de asemeni, instanţa de rejudecare a interpretat greşit dispoziţiile art. 48 alin. (4) din OUG nr. 51/1999, iar cu privire la excepţia de prematuritate a contestaţiei s-a arătat că textul invocat de instanţă nu instituie o procedură administrativă obligatorie şi prealabilă acţiunii, aşa cum se prevede de art. 7201 C. proc. civ.
În opinia recurenţilor, dispoziţiile art. 46 din OUG nr. 51/1998 au ca scop rezolvarea cu celeritate a unor contestaţii, mai ales dacă se au în vedere şi dispoziţiile art. 47 din acelaşi act normativ.
Se solicită admiterea recursului, respingerea excepţiei de prematuritate a contestaţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea pronunţării şi asupra excepţiei de prescripţie.
Recursul este fondat, în sensul celor ce se vor arăta.
1. Faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu ocazia rejudecării şi asupra excepţiei prescripţiei contestaţiei nu constituie o încălcare a legii, pentru că, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., invocat de altfel de instanţă, prioritate în rezolvare şi pronunţare o au excepţiile de procedură, aşa cum este aceea de prematuritate, care fac de prisos soluţionarea celorlalte excepţii de fond, cât şi cercetarea fondului litigiului.
De aceea, în cauza de faţă, deşi, prin Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a cerut instanţei de fond să se pronunţe şi asupra prescripţiei, din moment ce contestaţia a fost respinsă ca prematură, apărea de prisos orice altă analiză a altor excepţii sau a fondului.
Cu precizările arătate, nu se poate reţine nici încălcarea instanţei de fond a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
2. Nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nici cu privire la considerentele deciziei referitor la obligaţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona fondul cauzei, deoarece este supusă recursului şi invocării motivelor de nelegalitate, exclusiv soluţia pronunţată, care se materializează în dispozitivul acesteia, care, de altfel, se şi execută.
Considerentele hotărârii sau opiniile instanţei din conţinutul sentinţei nu sunt susceptibile de recurs, mai ales în cauza de faţă, unde afirmaţia privind obligaţia procedurală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este o simplă părere a redactorului hotărârii.
3. În ceea ce priveşte, însă, modul în care a fost soluţionată excepţia de prematuritate a contestaţiei, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt pe deplin incidente, deoarece s-a dat de instanţă o interpretare eronată prevederilor art. 46 din OUG nr. 51/1998 R.
O simplă lectură a dispoziţiilor art. 46 din OUG nr. 51/1998 R, raportată la dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., evidenţiază eroarea în care s-a aflat instanţa, care nu a avut în vedere scopul urmărit de cele două legi, prin textele menţionate.
Pentru a se ajunge la concluzia instanţei de fond că, în speţă, se aplică procedura obligatorie, în lipsa căreia acţiunea este prematură, art. 46 din OUG nr. 51/1998 ar fi trebuit, aşa cum se menţionează expres în art. 7201 C. proc. civ., să se prevadă că „reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte", în care scop se va conforma cerinţelor din alin. următoare ale art. 720 C. proc. civ., cu privire la comunicarea actelor.
Or, se constată că dispoziţiile art. 46 din OUG nr. 51/1998 R, atunci când se referă la obligativitatea reclamantului de a comunica actele părţii adverse, nu are în vedere scopul soluţionării prealabile a litigiului pe această cale, care să fie sancţionată cu prematuritatea cererii, singura sancţiune menţionată de text fiind aceea că judecătorul nu va primi cererea. Dacă aceasta a fost totuşi primită, actul normativ nu mai sancţionează şi asta pentru că, din coroborarea art. 46 cu art. 47 din OUG nr. 51/1998 R, rezultă, fără dubiu, că, prin această lege specială, s-a urmărit judecarea cu celeritate a unor asemenea cauze şi nu rezolvarea litigiului pe cale amiabilă.
Interpretarea dată de instanţa de fond excede prevederilor legale invocate, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât excepţia de prematuritate a contestaţiei trebuia respinsă.
În raport de cele arătate şi cum instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei contestaţiei şi nici a fondului litigiului, urmează a se admite recursul şi a se casa Decizia, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea rejudecării, atât cu privire la excepţia de prescripţie iar în funcţie de soluţie şi pe fondul contestaţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitorii I.N. şi I.V., împotriva sentinţei nr. 108 din 14 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează hotărârea atacată şi trimite dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4433/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4596/2004. Comercial → |
|---|
