ICCJ. Decizia nr. 4596/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4596/2004

Dosar nr. 9345/2004

Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 11/PI din 9 ianuarie 2004, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta R.A.T. Timişoara, împotriva pârâţilor P.I. şi SC OG SA Timişoara, având ca obiect pretenţii.

I-a obligat pe pârâţi, către reclamantă, la plata sumei de 37.945.343 lei, reprezentând reparare prejudiciu produs prin accidentul de circulaţie constatat prin procesul verbal de contravenţie de I.P.J. Timiş şi la plata sumei de 3.041.721 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 138/A din 10 mai 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta SC OG SA Centrul Zonal Arad, împotriva sentinţei mai sus menţionate şi a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul P.I., împotriva aceleiaşi hotărâri.

Cu privire la apelul declarat de pârâta SC OG SA, în considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel, s-a reţinut că, deşi apelanta a fost citată cu menţiunea de a-şi timbra apelul, ea nu a înţeles să-şi îndeplinească această obligaţie, astfel cum este prevăzută de Legea nr. 146/1997.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, a declarat recurs pârâta SC OG SA Centrul Zonal Arad, întemeindu-se pe prevederile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, în baza art. 304 pct. 5, că, în mod greşit, instanţa a reţinut că a fost citată cu menţiunea timbrării, deoarece citaţia pe care a primit-o pentru termenul din 10 mai 2004 nu cuprinde vreo menţiune cu privire la timbrare, aşa încât, nelegal, i-a fost anulat apelul, ca netimbrat, fără ca instanţa de apel să mai intre în judecarea apelului său pe fond.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se constată astfel că, într-adevăr, pentru termenul la care a fost pronunţată Decizia curţii de apel, apelanta-pârâtă SC OG SA Centrul Zonal Arad nu a fost citată cu menţiunea de a-şi îndeplinit obligaţia legală de timbrare, cu menţionarea cuantumului taxelor datorate, împrejurare în care se reţine că instanţa a procedat la soluţionarea cauzei fără îndeplinirea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 şi a Normelor de aplicare, care prevăd obligaţia instanţei de a încunoştinţa partea despre taxele de timbru pe care trebuie să le achite pentru cererea formulată, în speţă, apel.

Astfel fiind, recursul, fiind fondat, va fi admis, se va casa Decizia curţii de apel şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC OG SA Centrul Zonal Arad, împotriva deciziei nr. 138/A din 10 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4596/2004. Comercial