ICCJ. Decizia nr. 4606/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiune reclamanții C.T.C. și C.N. i-au chemat în judecată pe pârâții T.N. și O.N.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța, și au solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligați la înscrierea în Registrul comerțului a mențiunilor privind modificarea actului constitutiv al SC C. SRL.
în fapt, reclamanții au susținut că i-au cesionat întregul lor aport la capitalul social subscris și depus lui T.N., care nu și-a îndeplinit obligația de a înscrie modificarea actului constitutiv la Oficiul Registrului Comerțului și că acesta desfășoară activități comerciale care au dus la acumularea de datorii în numele și pe seama lor.
Tribunalul Constanța, prin sentința 9609 din 18 decembrie 2003, a respins acțiunea pentru motivul că asociatul căruia i s-au cesionat părțile sociale a prezentat o carte de identitate falsă și că la data formulării cererii adresată instanței acest motiv constatat cu ocazia respingerii înscrierii de mențiuni prin rezoluție de către Oficiul Registrului comerțului a continuat să subziste.
Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Constanța care a respins, ca nefondat, apelul reclamanților. Criticile aduse sentinței au fost înlăturate de instanța de apel care a reținut în considerente că deși reclamanții au cunoscut motivul de respingere a înscrierii de mențiuni nu au făcut în cerere nici o referire la cartea de identitate falsă și că situațiile de fapt afirmate în apel nu au legătură cu soluția instanței de fond.
împotriva deciziei nr. 224/2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul 372/COM/2004 au declarat recurs reclamanții C.T.C. și C.N. care au invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (7), (8), (9) și (10) C. proc. civ., fără să le dezvolte separat, precum și prevederile art. 30 alin. (1) - (3) din Legea nr. 414/2002.
în esență, recurenții au susținut că nu aveau cunoștință de faptul că actul de identitate prezentat de T.N. era fals, cu atât mai mult cu cât actul adițional prin care s-au cesionat părțile sociale era autentificat de notar, care nici el nu a constatat că acesta este fals.
Mai afirmă recurenții că au predat toate actele contabile lui T.N. care desfășoară și în prezent acte de comerț și că nu pot să înscrie cererea de mențiuni în lipsa evidențelor contabile.
Din acest punct de vedere, recurenții au considerat că instanța a tratat cu superficialitate faptul că în absența actelor societății se află în imposibilitate de a mai cesiona pârâtului sau oricăror altor persoane părțile sociale.
în consecință, recurenții au solicitat admiterea recursului și în fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Din examinarea criticilor invocate de recurenți se constată că, în realitate, nu au fost argumentate motivele de nelegalitate deși au fost citate prevederile art. 304 alin. (7), (8), (9) și (10) C. proc. civ.
Trecând la analiza deciziei în raport de prevederile art. 304 alin. (7) C. proc. civ., se constată că aceasta a fost motivată și se limitează la problemele invocate și probele aflate la dosarul de fond. Prin urmare, nu s-a demonstrat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că sunt cuprinse motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Din cuprinsul considerentelor deciziei pronunțate în apel, cât și din sentința fondului rezultă că actul juridic a fost corect interpretat, așa încât și motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., este nefondat.
Astfel, se constată că în cererea introductivă de instanță recurenții nu au făcut referire la faptul că încă de la data de 16 noiembrie 2001 au solicitat înscrierea în registrul comerțului a actului adițional prin care s-au transmis părțile sociale pârâtului T.N., și nici nu au precizat că prin rezoluția Directorului Oficiului Registrului Comerțului cererea a fost respinsă pentru motivul că în urma verificării înscrisurilor anexate cererii s-a constatat că actul de identitate al pârâtului era fals.
De asemenea, nu s-a făcut vorbire despre faptul că au fost înștiințați despre această constatare, care s-a bazat pe adresa nr. 480615/2001 a Poliției municipiului București, și cu toate acestea nu au luat măsuri pentru înlăturarea acestui neajuns, în vederea îndeplinirii formalității de înscriere a mențiunilor.
în acest context este evident că nu s-au încălcat dispozițiile art. 6 din Legea Registrului Comerțului, iar cererea dedusă judecății și actele anexate au fost interpretate potrivit cu conținutul lor.
Verificând dacă hotărârea s-a dat cu aplicarea corectă a legii (art. 304 pct. 9), Curtea a constatat că dispozițiile art. 21 lit. h) și art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 au fost corect interpretate și aplicate de vreme ce s-a reținut potrivit cu aceste dispoziții, că obligația de înmatriculare revine comercianților și oricărei persoane interesate după verificarea legalității actelor prezentate.
Așa cum s-a mai arătat, în cauză s-a dovedit că pentru înscrierea mențiunilor, printre înscrisurile anexate, actul de identitate prezentat de pârât era fals, iar acest neajuns nu a fost înlăturat pe căile legale, cu atât mai mult cu cât se afirmă că acesta desfășoară și în prezent acte de comerț ca urmare a preluării părților sociale prin prezentarea unui act de identitate fals.
Recurenții au mai afirmat că nu au cunoscut faptul că pârâtul a prezentat un act fals de identitate motivând că actul de transmitere a părților sociale a fost autentificat, iar notarul nu a constatat acest lucru. Nici această susținere nu poate fi primită întrucât SC C. SRL este o societate cu răspundere limitată care trebuie să se bazeze pe cunoașterea persoanei către care s-au cesionat părțile sociale.
în fine rezolvarea problemei identificării persoanei pârâtului și a falsului nu sunt de atributul instanței comerciale astfel că nu se poate pune problema superficialității în analiza cererii adresată acestor instanțe care nu pot să treacă peste constatările Registrului Comerțului, întrucât nu se poate opera nici o înscriere de mențiuni fără să se verifice legalitatea înscrisurilor prezentate.
în recurs au fost din nou invocate prevederile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 414/2002 care însă nu-și găsește aplicarea în cauză, iar lipsa actelor pentru continuarea activității motivat de faptul că au fost predate pârâtului, nu poate fi rezolvată pe această cale.
Prin urmare nu poate fi reținut nici motivul prevăzut de art. 304 alin. (10) C. proc. civ., în condițiile în care soluția instanțelor are ca fundament actele aflate la dosar care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Față de cele ce preced și întrucât, motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate sunt nefondate, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4580/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4535/2004. Comercial → |
|---|
