ICCJ. Decizia nr. 4693/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 19 martie 1999, ulterior completată și precizată, reclamanta SC M.D. SRL București le-a chemat în judecată pe pârâtele SC E.O. Constanța și R.A. C. (fost R.) București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate, la plata sumei de 2.656.345.037 lei, reprezentând paguba provocată reclamantei prin neplătirea de către pârâte a marjei importatorului, pe perioada 24 noiembrie 1994 - 16 martie 1999, obligarea exclusivă a pârâtei SC E.O., la plata sumei de 1.570.982.717 lei, din care 544.779.540 lei reprezentând marja importatorului, datorate reclamantei de către ambele pârâte, 484.853.790 lei, reprezentând penalități de întârziere, 135.223.322 lei reprezentând dobânda pentru marja importatorului pentru perioada 1 aprilie 1993 - 30 august 1997, 238.688.065 lei, reprezentând dobânda pentru marja importatorului pe perioada 30 august 1997 - 10 martie 1999, 27.428.000 lei, reprezentând prețul, neachitată de pârâtă pentru o cantitate de păcură, cu penalitățile aferente, 40.000.000 lei cheltuieli pentru asistența juridică, 100.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Prin sentința civilă nr. 3525 din 2 iunie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta RA C. București și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.D. SRL București împotriva pârâtelor SC E.O. Constanța și RA C. București.
Prin decizia civilă nr. 742 din 14 mai 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate.
în motivarea deciziei curții de apel se arată că în mod corect instanța de fond a reținut că față de intimata SC T. SA dreptul la acțiune s-a prescris la data de 22 martie 1996, având în vedere că el s-a născut la data la care dreptul ei de proprietate a fost încălcat, - cel mai târziu la 22 martie 1993, data ultimei tranșe de marfă preluată, iar față de intimata SC E.O. Constanța la data de 14 octombrie 1996, având în vedere minuta încheiată la 4 octombrie 1993, prin care s-a recunoscut datoria în sumă de 544.779.540 lei față de apelantă.
S-a reținut că această minută a avut ca efect întreruperea prescripției conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, iar din data de 4 octombrie 1993 a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, conform art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, astfel că termenul limită până la care se putea formula acțiunea a fost 4 octombrie 1996.
Nu a fost reținută critica conform căreia titularului dreptului la acțiune nu i se poate imputa pasivitatea sau neglijența, în condițiile în care apelanta, ca entitate juridică determinată, nu a întreprins în intervalul 1993 - 1999 nici o acțiune în justiție împotriva vreuneia dintre intimate.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC M.D. SRL București, invocând ca unic motiv de casare, aplicarea greșită a legii, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că numai printr-o incompletă și chiar eronată înțelegere a situației de fapt s-a ajuns la greșita aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, a căror texte au fost interpretate în mod restrictiv și s-a concluzionat eronat că dreptul la acțiune, al reclamantei este prescris.
Recurenta susține astfel că, din actele dosarului, rezultă indubitabil poziția activă manifestată de SC M.D. SRL, care imediat după ce l-a identificat pe debitor în persoana SC T., l-a somat judiciar să-și achite obligația față de creditor.
Totodată, arată că se impunea a se observa că în acord scris cu cel de-al doilea creditor al SC T., care era și proprietarul mărfii, a înțeles ca interesul său să fie promovat în justiție de către SC E.O. Constanța, iar acțiunea introdusă a însumat, distinct și explicit, natura obligațiilor SC T., respectiv obligația izvorâtă din neplata marjei importatorului și aceea din neplata adaosului comercial.
Prin urmare, susține recurenta, rezultă că SC M.D. SRL și-a revendicat cu promptitudine dreptul său, acționând în acest scop nemijlocit sau mijlocit, prin intermediul debitorului său SC E.O. Constanța, care la rândul său, era creditor al SC T. și, în consecință, dacă s-ar produce efectul extinctiv al prescripției fără a se putea imputa titularului pasivitatea ori neglijența în a acționa, prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemai având caracter real.
Astfel fiind, recurenta solicită să se constate că dreptul reclamantei SC M.D. nu a fost prescris, și, drept consecință, să se admită recursul, să fie casate hotărârile pronunțate în cauză și să se trimită cauza la Tribunalul București, pentru judecarea în fond a cauzei.
Recursul este fondat.
Analizând hotărârile pronunțate în cauză, în raport de critica exprimată de reclamantă în recurs, se constată că, într-adevăr, instanțele nu au avut în vedere toate actele existente la dosarul cauzei, cărora dacă li s-ar fi dat o interpretare judicioasă prin aplicarea corectă a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, ar fi rezultat fără putință de tăgadă că a operat întreruperea cursului prescripției și a început să curgă o nouă prescripție, așa încât, acțiunea reclamantei în mod greșit a fost respinsă ca fiind prescrisă în întregime.
Astfel, nu s-a dat relevanță minutei din 4 octombrie 1993, ce se referă la acordul intervenit între SC D. SRL și SC E.O. SRL, privind plata cantității de păcură vândută lui E.O. și pentru care nu s-a achitat prețul prevăzut în contract "deoarece păcura a fost furată de către R. din depozitul O.T. fără a achita prețul acesteia".
în textul aceleiași minute s-a convenit, de comun acord, ca E.O. să se îndrepte împotriva RA R. pentru recuperarea anumitor sume pe care le datorează SC M.D., prin proces sau pe orice altă cale, sume pe care nu a negat că le datorează, ci, dimpotrivă, le-a recunoscut tot timpul, în mod explicit.
Totodată, din conținutul adresei nr. 100 din 30 iulie 1997 emisă de SC E.O. SRL și expediată către SC M.D. rezultă că această pârâtă a solicitat reclamantei ca în baza minutei încheiate la 4 octombrie 1993 s-o susțină în recuperarea sumelor datorate de RA R. în baza sentinței civile nr. 246/1995 și deciziei civile nr. 1834/1996.
Așa fiind, din interpretarea coroborată a actelor mai sus menționate, reiese fără dubiu că, aflându-se în prezența unei recunoașteri a datoriei de către pârâta SC E.O. SRL, cel puțin față de această pârâtă, în conformitate cu art. 16 lit. a)) din Decretul nr. 167/1958, nu a operat cursul prescripției, el fiind întrerupt astfel cum s-a arătat mai sus, și, drept urmare, greșit s-a reținut că acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor este prescrisă.
în consecință, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza la Curtea de Apel București, pentru soluționarea fondului, ocazie cu care instanța s-a pronunțat și dacă pârâta SC T. SA (fostă RA C.) are sau nu calitate procesuală în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4755/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4578/2004. Comercial → |
|---|
