ICCJ. Decizia nr. 474/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 474/2004
Dosar nr. 51/2003
Şedinţa publică din 9 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, G.F., administrator al S.C.L.N.C.I. S.R.L. Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta, N.D., solicitând excluderea acesteia din societate şi obligarea la cheltuieli de judecată.
Prin cererea completatoare, reclamanta susţine că pârâta, foloseşte în scop personal două autovehicule, un calculator cu imprimantă şi un telefon mobil, şi solicită restituirea acestora, precum şi funcţionarea societăţii cu asociat unic.
La termenul din 23 noiembrie 1998, reclamanta îşi precizează acţiunea, în sensul că solicită excluderea pârâtei, N.D., în temeiul art. 217 lit. c) şi d) din Legea 31/1990.
Printr-o cerere conexă, N.D. a solicitat instanţei dizolvarea S.C.L.N.C.I. S.R.L. şi deschiderea procedurii de lichidare, datorită neînţelegerilor dintre asociaţi, care au determinat înlăturarea sa de la administrarea societăţii, şi pierderea autorizaţiei sanitare, împiedicând astfel funcţionarea persoanei juridice.
Acţiunile au fost conexate, iar prin sentinţa civilă 5514, din 15 noiembrie 1999, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea principală, a admis cererea conexă, dispunând dizolvarea societăţii comerciale şi numirea unui lichidator.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că asociatele au deţinut cote egale de participare la capitalul social, au administrat o perioadă de timp împreună societatea, iar ulterior, printr-o hotărâre a adunării generale, reclamanta, G.F., a preluat conducerea firmei. Datorită neînţelegerilor dintre asociate, a deturnării unor mărfuri şi a greşitei evidenţieri în contabilitatea societăţii comerciale, aceasta nu mai poate continua, culpa gravă a fiecărei asociate conducând la această concluzie.
Prin Decizia civilă nr. 1018, din 4 aprilie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de S.C. L.N.C.I. S.R.L. Bucureşti, prin administrator G.F.
Curtea Supremă de Justiţie, sesizată cu recursul declarat de apelantă împotriva deciziei susmenţionate, prin Decizia 3494 din 6 iunie 2001, a admis cererea, a casat hotărârea judecătorească atacată, şi a trimis cauza spre rejudecare, considerând că procedura de citare a fost greşit întocmită.
Reluând judecata, curtea de apel, prin Decizia civilă nr. 145 A, din 10 octombrie 2002, a admis apelul societăţii comerciale prin administrator, a schimbat în parte sentinţa atacată, a admis în parte acţiunea reclamantei-pârâte, obligând pe pârâta reclamantă să restituie societăţii comerciale cele două autoturisme (Jeep Cherockee şi Dacia), calculatorul şi telefonul mobil, şi a menţinut celelalte dispoziţii ale instanţei de fond. Totodată, instanţa de apel, a obligat pe intimată la 303.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că, deturnarea unei părţi din mărfurile comandate, deşi este reală, iar gradul de culpă al asociaţilor este diferit, neînţelegerile grave nu pot impune decât dizolvarea societăţii. Nici împrejurarea că societatea are 25 de angajaţi nu justifică măsura menţinerii societăţii.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, părţile au declarat recurs.
Recurenta reclamantă, S.C. L.N.C.I. S.R.L., prin administrator G.F., şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că, în mod greşit, au fost aplicate dispoziţiile art. 13, 217-224 din Legea 31/1990, limita răspunderii personale a fiecărui administrator fiind reglementată prin art. 72 din lege, fraudarea intereselor sociale fiind sancţionată în funcţie de culpa asociaţilor, iar neînţelegerile grave au debutat odată cu descoperirea fraudelor săvârşite de asociata B.D.
Recurenta pârâtă, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., invocând folosirea de către reclamantă a unor bunuri ale societăţii, dar şi constituirea unei alte societăţi proprii, care creează confuzie şi concurenţă celei înfiinţate anterior.
Recursul S.C. L.N.C.I. S.R.L., prin administrator G.F., va fi admis, iar cel al pârâtei reclamante, B.D., va fi considerat nefondat.
Formă de organizare a întreprinderii, societate comercială, este iniţiată printr-un pact societar cu o dublă natură juridică, care îmbină latura volitivă cu cea instituţională. Affectio societatis îşi pierde astfel semnificaţia primordială, conferită la momentul constituirii entităţii juridice, pentru a-i fi substituită de un factor de natură obiectivă: afectarea bunurilor pentru realizarea unei activităţi economice.
Autonomia societăţii comerciale, ca persoană juridică, faţă de membrii care o alcătuiesc, se manifestă prin atribute proprii de identificare şi independenţă, dar şi prin voinţa proprie, care nu poate fi confundată cu însumarea voturilor asociaţilor, ci reprezintă o entitate instituţionalizată.
De aceea, dizolvarea societăţii comerciale, constituie o procedură specială, restrictivă, pusă în mişcare la cererea asociaţilor, în favoarea acestora.
Din această perspectivă, art. 222 din Legea 31/1990, stabileşte, printre alte cauze de dizolvare, neînţelegerile grave dintre asociaţi care împiedică funcţionarea societăţii.
Instanţele de fond au stabilit cu certitudine existenţa unor neînţelegeri grave, precum şi culpa asociatului care le-a generat, fără însă a fi dovedită perturbarea funcţionării societăţii.
Faptul unuia dintre administratori, care intervine cu manopere frauduloase, deturnând mărfurile şi dirijându-le către o societate comercială, este suficient de grav pentru a atrage sancţiunea personală a acestuia.
După schimbarea administratorului, prin hotărârea din 27 iunie 1998, funcţionarea societăţii nu a fost împiedicată, aşa încât, condiţiile cumulative stabilite de art. 222 lit. e) din lege, nu sunt împlinite.
Pe de altă parte, analiza situaţiilor privind încetarea fiinţării entităţii juridice şi a faptelor asociaţilor, se limitează la momentul introducerii acţiunii. După această dată, atitudinea părţilor poate oferi numai un sprijin în convingerea instanţelor asupra probatoriului administrat. Este motivul pentru care înfiinţarea unei noi societăţi, concurente în anul 2000, de către reclamanta G.F. nu este relevant, după cum, nerelevantă litigiului actual, este şi utilizarea de către aceeaşi asociată a unor bunuri mobile achiziţionate după promovarea acţiunilor.
În privinţa aplicării dispoziţiilor art. 217 lit. c) şi d) din Legea 31/1990, se remarcă stabilirea, prin norma susmenţionată, a condiţiilor în care poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată un asociat, contravine dispoziţiilor art. 80, adică întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul societăţii în planul său sau al unei alte persoane, situaţie recunoscută de B.D.; sau comite fraudă în dauna societăţii, fraudă dovedită prin probele administrate (expertiză) şi recunoscută de asociată, chiar în cuprinsul cererilor adresate instanţelor judecătoreşti.
De remarcat este obiectul acţiunii promovate de reclamanta N.D: aceasta a solicitat numai dizolvarea societăţii, situaţie în care utilizarea de către cealaltă asociată, în interes personal a unor bunuri ce constituie capitalul social excede limitele în care procesul se poate desfăşura.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie va admite recursul declarat de S.C. L.N.C.I. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 145 A, din 10 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, va modifica Decizia atacată, va admite apelul, schimbând sentinţa civilă 5514, din 15 noiembrie 1999, a Tribunalului Bucureşti, va admite acţiunea reclamantei societate comercială şi administratorului G.F., excluzând din societate pe asociata N.D., va respinge acţiunea conexă înaintată de asociata N.D. şi va menţine celelalte dispoziţii ale instanţei de apel. Totodată, va respinge recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii, de către pârâta reclamantă B.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile reclamantelor, S.C. L.N.C.I. S.R.L. Bucureşti şi G.F.
Modifică Decizia nr. 145/A, din 10 octombrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în parte.
Admite apelul, schimbă în tot sentinţa nr. 5514, din 15 noiembrie 1999, a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în sensul că admite acţiunea reclamanţilor S.C. L.N.C.I. S.R.L. Bucureşti şi G.F., exclude pe asociata N.D. din societatea comercială menţionată. Menţine societatea S.C. L.N.C.I. S.R.L., cu unic asociat.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate, cu privire la restituirea bunurilor către S.C. L.N.C.I. S.R.L. Bucureşti.
Respinge cererea conexă, formulată de B.D., privind dizolvarea şi lichidarea S.C. L.N.C.I. S.R.L. Bucureşti.
Respinge recursul declarat de B.D.
Obligă pe B.D. la 80.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 486/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2279/2004. Comercial → |
|---|
