ICCJ. Decizia nr. 4863/2004. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 10 iulie 2000, reclamanta C.F.R. M. Constanța a chemat în judecată pe pârâta SC D. SA Constanța, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 14.265.409 lei, cu titlu de tarife de transport 8.728.170 lei și suma de 5.482.230 lei, cu titlu de penalități de întârziere + 1.216.232 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința civilă din 1 februarie 2001 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Obligă reclamanta la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că pârâta în cauză nu are calitatea de destinatar pentru a achita contravaloarea mărfii, ci pe aceea de prestator de servicii portuare împrejurare, în care nu poate fi ținută la executarea obligației de plată a tarifelor și penalităților de întârziere.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost admis ca nefondat de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, care, prin decizia nr. 2 Com din 10 ianuarie 2002, schimbă în tot sentința din 1 februarie 2001 a Tribunalului Constanța, în sensul că admite acțiunea obligând pe pârâtă să plătească reclamantei 14.265.409 lei, reprezentând tarife de transport, 8.728.170 lei penalități de întârziere și 1.808.732 lei cheltuieli de judecată (fond și apel).
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență că, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv suma de 8.728.170 lei, reprezentând tarife de transport și că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în speță, respectiv art. 62.2 din O.G. nr. 41/1997, privind aprobarea R.T.C.F. din România, astfel că pentru a fi obligată la tarifele de transport și accesorii reclamanta trebuia să facă dovada că pârâta a ridicat scrisorile de trăsură, în lipsa unei atări dovezi rămâne obligat la plată expeditorul, conform textului legal sus citat. Așa fiind nu se justifică nici obligarea la penalități de întârziere.
în consecință, în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței civile din 1 februarie 2001 a Tribunalului Constanța, secția comercială.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod corect a greșit a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, reținând culpa pârâtei de a achita tarifele de transport, în raport de prevederile art. 434 alin. (2) C. com. și art. 62.2 R.T. C.F.R. și potrivit cu care "atunci când destinatarul nu a ridicat scrisoarea de trăsură și nici nu a modificat contractul de transport, expeditorul rămâne obligat la plata tarifelor".
în speță, a reținut corect instanța de apel, din scrisorile de trăsură rezultă că destinatarul mărfurilor este pârâta, chiar în măsura în care aceasta a acționat ca prestator de servicii, din moment ce a preluat vagoanele, sub semnătură, confirmând prin aceasta că a primit marfa, astfel că, apare ca neîntemeiată critica formulată de pârâtă, în sensul că obligația de plată revine expeditorului.
Cu privire la critica formulată de pârâtă, privind îmbogățirea fără just temei a reclamantei, se reține a fi întemeiată față de petitul acțiunii și alin. penultim din considerentele deciziei atacate, din care rezultă cât suma solicitată de reclamantă și acordată de instanța de apel este de 14.265.498 lei compusă din 8.728.170 lei tarife și 5.482.230 lei penalități de întârziere, astfel că, din eroare, în dispozitiv apare înscrisă suma de 8.728.170 lei ca penalități de întârziere.
Așa fiind, având în vedere acest ultim aspect, Curtea, va admite recursul, va modifica decizia atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 8.728.170 lei, cu menținerea obligării la plata sumei de 14.265.409 lei tarife de transport și penalități, și cheltuieli de judecată de 1.808.732 lei la fond și apel.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata sumei de 2.375.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, către recurenta - pârâtă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4758/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4757/2004. Comercial → |
|---|
