ICCJ. Decizia nr. 4853/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4853/2004
Dosar nr. 9276/2004
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R.D. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC S. SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.000 dolari S.U.A., la cursul B.N.R. din ziua executării, reprezentând daune, interese, cu motivarea că are dreptul la repararea integrală a prejudiciului creat ca urmare a plăţii contravalorii lucrărilor executate şi recepţionate la 3 iulie 1997 în sumă de 28.120 dolari S.U.A., după 6 ani, întrucât în cauza respectivă care a format obiectul dosarului nr. 6281/1997 s-au exercitat căile de atac ordinare şi extraordinare întârziindu-se executarea. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1084 C. civ., potrivit căruia creditorul este îndreptăţit să pretindă repararea integrală a pagubei produsă prin neplata preţului la scadenţă.
În apărare, pârâta SC S. a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pe care instanţa de fond le-a admis şi în consecinţă a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că între aceleaşi părţi, a mai existat o cauză care a format obiectul dosarului nr. 6281/1997, în care a fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă, iar pârâta a fost obligată la contravaloarea lucrărilor de construcţii în sumă de 28.120 dolari S.U.A., în lei la data executării şi s-a respins, ca nefondată, cererea pentru plata daunelor reprezentând actualizarea preţului la data executării în raport de indicele de inflaţie. sentinţa a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 5.269 din 5 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie.
A mai reţinut prima instanţă că cererea introdusă de reclamantă la data de 9 octombrie 2003 prin care solicită obligarea la plata sumei de 10.000 dolari S.U.A. reprezentând dobândă pentru neplata în termen a facturilor din 1997 nu poate fi admisă întrucât operează autoritatea lucrului judecat prevăzută de art. 1201 C. civ.
Prima instanţă a considerat că şi cea de-a doua excepţie privind prescripţia dreptului la acţiune este întemeiată în raport de prevederile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 1 alin. (1) din acelaşi decret, întrucât dreptul la acţiune s-a născut la data de 11 iulie 1997, când reclamanta a notificat debitul către pârâtă.
Sentinţa pronunţată de Judecătoria sector 4 a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti care prin Decizia nr. 218 din 17 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC R.D. SRL Bucureşti. Criticile privind inexistenţa autorităţii lucrului judecat au fost respinse cu motivarea că există triplă identitate de obiect, părţi şi cauză aşa cum prevede art. 1201 C. civ., iar critica referitoare la momentul naşterii dreptului la acţiune a fost respinsă pentru motivul că hotărârea, din dosarul în care pârâta a fost obligată la plata contravalorii lucrărilor, se putea executa încă de la data de 12 mai 2000 când a rămas irevocabilă.
Împotriva deciziei nr. 218 din 17 mai 2004, a declarat recurs reclamanta SC R.D. SRL prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. şi a solicitat ca în urma analizei criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârilor pronunţate, să se admită recursul iar cauza să fie trimisă pentru rejudecare.
În esenţă, recurenta a susţinut că prin cererea de chemare în judecată introdusă în anul 1997 a solicitat şi dobânda legală, dar că ulterior a renunţat la cerere şi a solicitat cu titlu de daune, actualizarea debitelor precizate în lei, corespunzător ratei inflaţiei. Întrucât actualizarea debitului nu este identică sub aspectul finalităţii urmărită de creditor cu dobânda comercială prevăzută de art. 43 C. com., pe care a cerut-o prin cererea introdusă în acest dosar, recurenta a considerat că era în drept să o solicite pentru ca prejudiciul creat prin plata cu întârziere a preţului care este o consecinţă directă a neexecutării obligaţiilor să fie acoperit.
În concluzie, cu privire la acest motiv, recurenta a susţinut că nu există autoritate de lucru judecat şi că instanţa a încălcat prevederile art. 1201 C. civ.
Prin cea de-a doua critică s-a pus din nou în discuţie momentul naşterii dreptului la acţiune pentru plata dobânzii comerciale care în opinia recurentei este data de 5 octombrie 2001 când sentinţa pronunţată în celălalt dosar prin care s-a solicitat preţul, a rămas irevocabilă, astfel că în raport de această dată, era în drept să pretindă suma de 10.000 lei dolari S.U.A. cu titlu de daune interese.
SC S. SRL prin întâmpinare a solicitat să se constate nulitatea recursului conform art. 302(1) C. proc. civ., iar în ce priveşte cele două critici ce vizează excepţiile admise de instanţele care au soluţionat cauza, intimata a apreciat că soluţiile sunt legale şi temeinice.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Prima critică vizează aplicarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ., raportate la art. 166 C. proc. civ., iar pentru a răspunde la această problemă de drept s-a analizat cerinţa reglementării citate mai sus, precum şi actele aflate la dosar la care a făcut trimitere recurenta respectiv hotărârile care s-au pronunţat în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 6281/1997 comparativ cu acţiunea ce a fost formulată la data de 9 octombrie 2003 soluţionată prin hotărârile criticate în acest recurs.
Potrivit art. 1201 C. civ., „Există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate". Din textul citat, rezultă că trebuie să existe identitate de obiect, cauză şi părţi.
Dacă asupra calităţii părţilor nu sunt discuţii fiind evident că litigiul se poartă între aceleaşi părţi, asupra obiectului pricinii de faţă, recurenta a susţinut că acesta nu este identic cu litigiul din 1997, întrucât în acel dosar nu s-a discutat dobânda comercială prevăzută de art. 43 C. com. Recurenta nu a contestat faptul că prin cererea pe care a formulat-o în anul 1997 a renunţat la capătul de cerere privind plata dobânzii comerciale motivând că a înţeles să solicite actualizarea debitelor în raport de rata inflaţiei, rezervându-şi dreptul de a pretinde separat dobânda comercială.
După cum rezultă din sentinţa nr. 5613/1997 instanţa s-a pronunţat în limitele investirii obligând pârâta la plata preţului şi respingând cererea pentru plata daunelor pentru motivul că reclamanta nu a probat că patrimoniul său a fost prejudiciat prin neachitarea la termen a facturilor în condiţiile în care plata privea o sumă în valută transformată în lei la data plăţii.
Cu alte cuvinte, s-a apreciat că devalorizarea leului a fost pusă în sarcina debitorului obligaţiei neîndeplinită la timp datorită stipulării contravalorii lucrărilor în dolari americani astfel că opera consolidarea leului la momentul plăţii.
Deşi sentinţa mai sus-menţionată nu a dezvoltat problema consolidării valutare a reţinut totuşi, în alţi termeni, că daunele compensatorii pentru lipsa de folosinţă, solicitate nu i se cuvin reclamantei întrucât aceasta nu a dovedit prejudiciul suferit prin nerespectarea termenelor de plată a lucrărilor.
Prin cererea ce formează obiectul dosarului de faţă recurenta a susţinut că a pretins dobânda prevăzută de art. 43 C. com. şi că este în drept să o solicite separat de primul litigiu în care s-a discutat preţul şi reactualizarea lui dar din cuprinsul acţiunii se poate observa că a solicitat daune interese în conformitate cu art. 1084 C. civ., în vederea reparării pagubei produsă prin neplata preţului la scadenţă în sumă de 10.000 dolari, în lei la cursul B.N.R. din ziua executării.
După cum se poate vedea chiar din petitul cererii ce chemare în judecată, litigiul nu priveşte dobânda comercială ci, daunele – interese, la nivelul dobânzii B.N.R. din ziua plăţii, cerute în scopul reparării pagubei produsă prin neplata timp de 6 ani a contravalorii lucrărilor motivat de faptul că, pe de o parte încasarea la timp a sumei ar fi adus profit cel puţin egal cu dobânda bancară pentru depozite, iar pe de altă parte, că i s-a creat un prejudiciu prin plata de penalităţi şi majorări către stat.
Revenind la excepţia autorităţii lucrului judecat se constată că cea de-a doua cerere nu are acelaşi obiect cu prima şi chiar dacă urmăresc, aşa cum a reţinut instanţa de apel, aceeaşi finalitate constând în acoperirea prejudiciului care s-a creat prin nerespectarea termenelor de plată, nu există identitate între acestea.
S-ar putea spune, în alţi termeni că obiectul din cea de-a doua cerere este diferit din punctul de vedere al „beneficiului juridic" ce se reclamă, dar şi sub aspectul temeiului legal al beneficiului sau dreptului cerut. Dacă prima cerere a vizat actualizarea preţului, cea de-a doua cerere urmăreşte în baza altui temei legal (1084 şi urm.) acoperirea prejudiciului rezultat din lipsa de folosinţă a preţului aşa încât greşit s-a reţinut existenţa autorităţii lucrului judecat.
În motivele de recurs s-a stăruit pe argumentul că în prima cauză nu s-a cerut dobânda comercială şi că este îndreptăţită să o solicite pe cale separată numai că nu acesta a fost obiectul cererii în dosarul de faţă ci daunele, interese aşa cum s-a arătat deja.
Aşadar, nu există autoritate de lucru judecat cum au reţinut instanţele care s-au pronunţat în acest dosar, însă recurenta nu este îndreptăţită să obţină suma solicitată cu titlu de daune, interese la nivelul dobânzii medii de 12 % pe perioada 1998 – 2003, întrucât dreptul la acţiune nu a fost valorificat în termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Recurenta a criticat şi soluţia de respingere a acţiunii ca prescrisă pe motivul că s-a reţinut greşit momentul naşterii dreptului la acţiune. Acest moment, în opinia sa, este data rămânerii irevocabile a sentinţei pronunţate în dosarul care a avut ca obiect plata contravalorii lucrărilor respectiv 5 octombrie 2001. Argumentul recurentei nu a avut însă în vedere dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii, şi că hotărârea putea fi pusă în executare cu respectarea art. 376 alin. (1) C. proc. civ., încă de la data de 12 mai 2000.
Prin urmare, raportarea momentului naşterii dreptului la acţiune la data de 12 mai 2000 făcută de instanţa de apel este corectă, aşa încât la data introducerii acţiunii (9 octombrie 2003) dreptul de a pretinde daune, interese era stins prin împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Cu acelaşi argument urmează să se respingă şi susţinerea că dreptul la acţiune pentru daune-interese s-a născut la data de 19 iunie 2003 când s-a făcut plata.
În consecinţă, Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor care vizează prescripţia extinctivă, şi întrucât nu sunt motive de nelegalitate, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
Se va respinge şi excepţia invocată de intimată pentru motivul prevăzut de art. 3021 C. proc. civ., întrucât sancţiunea nulităţii se aplică numai dacă cererea de recurs nu cuprinde menţiunile indicate de lit. [(a) - d)].
Cum motivul de nelegalitate pe care s-a întemeiat recursul a fost indicat şi dezvoltat nu poate fi aplicată sancţiunea solicitată de intimată.
Conform art. 274 C. proc. civ., obligă recurenta să-i plătească intimatei 33.000.000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia prevăzută de art. 3021 C. proc. civ., invocată de intimata – pârâtă SC S. SRL Bucureşti.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.D. SRL Bucureşti în contradictoriu cu intimata – pârâtă SC S. SRL, împotriva deciziei nr. 218 din 17 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5011/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4753/2004. Comercial → |
|---|
