ICCJ. Decizia nr. 5011/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.5011/2004

Dosar nr. 2905/2003

Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, sub nr. 3043/2003, creditoarea, SC M.T.C. SRL Fălticeni, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B.I.S. SRL Bacău, emiterea unei somaţii de plată pentru suma de 346.182.549 lei contravaloare marfă şi 340.000.000 lei penalităţi.

Tribunalul Bacău, prin sentinţa civilă nr. 712 din 2 aprilie 2003, a admis cererea creditoarei şi a somat debitoarea să-i plătească sumele de 346.182.549 lei cu titlu de preţ şi 340.000.000 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.

Cererea în anulare formulată de debitoarea SC B.I.S. SRL Bacău a fost respinsă de Tribunalul Bacău, prin sentinţa nr. 119 din 12 mai 2003.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâta SC B.I.S. SRL Bacău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea din 26 august 2003, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, constatând îndeplinite cerinţele art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamanta SC M.T.C. SRL Fălticeni, solicitând repunerea pe rol a cauzei la instanţa învestită cu soluţionarea recursului.

În motivarea cererii sale, recurenta precizează că din motive obiective nu a putut fi prezentă la termenul din 26 august 2003 şi că recurenta SC B.I.S. SRL Bacău, prin neprezentarea sa în faţa instanţei de recurs, şi-a manifestat intenţia de tergiversare a soluţionării cauzei.

Curtea, analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate, constată că recursul este nefondat.

Astfel, din înscrisurile existente în dosarul de recurs, se constată că nici una dintre părţi nu a solicitat judecata în lipsă, în condiţiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ., astfel că instanţa, la termenul din 26 august 2003, în absenţa părţilor legal citate, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentă nu poate fi primită, întrucât ea urmează a fi soluţionată de instanţa care a dispus măsura suspendării.

În consecinţă, Curtea, văzând şi art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, SC M.T.C. SRL Fălticeni, împotriva încheierii din 26 august 2003 a Curţii de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5011/2004. Comercial