ICCJ. Decizia nr. 5058/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5058/2004
Dosar nr. 1218/2004
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5323 din 16 octombrie 2003, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SNP P.M. SA, sucursala P.O. Neamţ, în contradictoriu cu pârâtele SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala M. Iaşi, SC P.S. SA Ploieşti şi SNP P.M. SA, sucursala A.M. Piteşti şi, în consecinţă, a obligat pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Iaşi să plătească reclamantei suma de 15.067.908 lei, cu titlu de preţ, plus 1.286.833 lei, cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă acţiunea faţă de pârâtele SC P.S. SA Ploieşti şi SNP P.M. SA, sucursala A.M. Piteşti.
Apelul declarat de pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Iaşi, împotriva susmenţionatei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 135 din 16 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, la fel ca instanţa de fond, că pârâta SC P.S. SA Ploieşti a livrat reclamantei SNP P.M. SA, sucursala P.O. Neamţ, din depozitul pârâtei SNP P.S. SA, sucursala A.M. Piteşti, cu vagoanele având terminaţiile nr. 9834; nr. 0115 şi nr. 1813, cantitatea de 142.300 kg motorină.
La sosirea vagoanelor în staţia C.F.R. Roman, s-a întocmit proces verbal preliminar, semnat de reprezentanţii reclamantei şi de delegatul neutru (Romcontrol), în care s-a consemnat evenimente C.F.R. la cele 3 vagoane, respectiv, urme de violare constând în fluturi desfăcuţi şi lipsă la capacul domei, şuruburi slăbite şi joc la capacul ventilului central, însă, reprezentantul căii ferate, a refuzat semnarea procesului verbal preliminar.
Au mai reţinut instanţele că, în aceste circumstanţe, staţia C.F.R. Roman avea obligaţia, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) din regulamentul de transport C.F.R., să întocmească proces verbal de constatare, la cererea beneficiarului mărfii, însă pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala M. Iaşi, a refuzat să participe la recepţie, astfel că, în această situaţie, operaţiunea s-a finalizat prin întocmirea procesului verbal de recepţie nr. 156 din 12 aprilie 2003, în prezenţa unui delegat neutru, în care s-a consemnat lipsa a 800 kg motorină.
Cum pârâta a refuzat, au reţinut instanţele în continuare, să întocmească proces verbal de constatare tip C.F.R., constatările din procesul verbal preliminar, cât şi cele din procesul verbal de recepţie sunt opozabile cărăuşului, conform art. 82-83 din Regulamentul de transport C.F.R. şi, cum, acesta nu a putut înlătura în legătură cu marfa cantitatea lipsă la destinaţie, prezumţia de culpă care operează în sarcina acestuia, conform art. 83.3 din Regulamentul de transport C.F.R., s-a apreciat că, bine, instanţa fondului a dispus obligarea transportatorului la plata daunelor solicitate prin acţiune.
În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, instanţele au reţinut că, potrivit art. 83 alin. (2) din Regulamentul de transport C.F.R., prejudiciul se calculează după preţul curent al mărfii, care cuprinde pe lângă preţul de rafinărie, cheltuielile de transport, T.V.A., accize şi taxa de drum, taxe datorate obligatoriu şi, ca urmare, cu această motivare au fost respinse şi susţinerile subsidiare ale pârâtei, în sensul că ar datora cu titlu de despăgubiri numai suma de 6.953.600 lei, în loc de 15.067.908 lei, adică numai echivalentul preţului mărfii constatată lipsă la destinaţie, înscris în nota de debitare-creditare şi avizul de însoţire al mărfii.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Iaşi, invocând, ca motive de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 82.5 din Regulamentul de Transport pe C.F.R./1997 şi art. 425 C. com., calea ferată şi-a îndeplinit corespunzător obligaţia contractuală, predând vagoanele în bune condiţiuni tehnice şi comerciale, adică cu toate sigiliile aplicate de predător intacte şi fără defecţiuni sau scurgeri din conţinut, situaţie atestată cu registrul veghetor şi scrisoarea de trăsură, semnate fără obiecţiuni de intimata reclamantă, astfel că, în mod greşit, a fost obligată la plata sumei solicitate prin acţiune, în contextul în care beneficiarul mărfii nu a putut proba prin actele depuse, că vagoanele la care s-a constatat lipsuri cantitative, au prezentat nereguli comerciale în momentul primirii şi că neajunsurile provin din timpul transportului şi din vina căii ferate, aceasta în afara faptului că intimata reclamantă nu a făcut nici dovada întinderii pagubei, în sensul că, în nota de creditare debitare a fost înscrisă, ca valoare a cantităţii de 800 kg benzină constatată lipsă la destinaţie, numai suma de 6.953.600 lei (la care ar fi trebuit în subsidiar limitată răspunderea cărăuşului) şi nu suma de 15.067.908 lei, acordată prin sentinţă, astfel că obligarea transportatorului la plata diferenţei dintre cele două sume, cu titlu de accize, T.V.A. şi taxă de drumuri, nu are nici o bază legală, atâta timp cât răspunderea cărăuşului este limitată, conform art. 85.2 din Regulamentul de transport C.F.R./1997 la prejudiciul efectiv, care se calculează după preţul mărfii înscris în factură.
De asemenea, pârâta mai susţine că soluţiile pronunţate în cauză sunt criticabile şi sub aspectul obligării sale la plata tarifelor de transport, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 88.3 din Regulamentul de transport pe C.F.R./1997, dreptul de a pretinde restituirea acestor tarife aparţine expeditorului care a făcut plata şi nu beneficiarului transportului respectiv intimatei reclamante, aşa cum s-a apreciat greşit de către cele două instanţe.
În consecinţă, pârâta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor şi, pe fond, respingerea acţiunii.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, prin întâmpinarea depusă pentru termenul de la 25 noiembrie 2004, reclamanta SNP P.M. SA, sucursala P.O. Neamţ, recunoaşte că, ulterior promovării recursului de către pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Iaşi, aceasta i-a achitat, cu Ordinul de plată nr. 77 din 4 martie 2004, suma de 15.354.741 lei, la care a fost obligată prin sentinţa nr. 3323 din 16 octombrie 2003 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, menţinută prin Decizia nr. 135 din 16 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, astfel că, faţă de această situaţie, solicită respingerea recursului, ca rămas fără obiect.
În raport de această declaraţie a intimatei reclamante, se reţine că, prin plata efectuată, recurenta pârâtă şi-a recunoscut implicit culpa, în legătură cu marfa constatată lipsă la destinaţie, astfel că, în acest context, se apreciază că motivele de recurs, prin care aceasta a formulat critici împotriva deciziei instanţei de apel, sub aspectul menţinerii sentinţei primei instanţe, prin care a fost obligată la plata sumei de 16.354.741 lei, cu titlu de despăgubiri, sunt pur formale şi este de prisos a mai fi examinate.
Aşa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SNTFM C.F.R.M., sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 135 din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4214/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5194/2004. Comercial → |
|---|
