ICCJ. Decizia nr. 5088/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 23 ianuarie 2004, reclamanta S.R.R. București a solicitat obligarea pârâtei SC R. SA Buzău la plata sumei de 36.274.500 lei reprezentând contravaloarea taxei de abonament datorată de pârâtă în baza contractului nr. 64 din 29 mai 1997 și neachitată, plus penalități de întârziere.
Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr. 1675 din 30 martie 2004, a respins acțiunea reclamantei.
Prin decizia nr. 482 din 25 iunie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost schimbată în tot și pe fond s-a admis acțiunea și pârâta a fost obligată la 36.274.500 lei reprezentând contravaloare taxă abonament neachitată și la 2.927.170 lei cheltuieli de judecată la prima instanță și 1.486.085 lei cheltuieli de judecată în apel.
S-a reținut de instanță că excepția de inadmisibilitatea a apelului invocată de intimata pârâtă nu este fondată, întrucât sentința s-a pronunțat anterior intrării în vigoare a Legii 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, iar excepția tardivității apelului a fost respinsă cu motivarea că acesta a fost declarat în termen.
Pe fondul litigiului, s-a apreciat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale atunci când a respins acțiunea pe considerentul că reclamanta deține un titlu executoriu constituit din abonamentul și angajamentul de plată reprezentat de contractul nr. 64/1997 încheiat cu intimata.
S-a reținut că Legea nr. 41/1994 așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 71/2003 aprobat prin Legea nr. 533/2003 nu mai cuprinde în conținutul art. 40 prevederea potrivit căreia abonamentul are caracterul unui act autentic ce constituie titlu executoriu.
împotriva acestei decizii pârâta SC R. SA cu sediul în Buzău a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.
Recurenta a invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, că instanța în mod greșit a respins excepția inadmisibilității apelului, întrucât până la apariția modificării art. 2821alin. (1) C. proc. civ., nu erau supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind obligația de plată a unei sume de bani în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, iar sentința instanței de fond se încadrează în acest text de lege, nefiind supusă apelului.
Pe fondul litigiului, recurenta a susținut că reclamanta la data formulării acțiunii în justiție se afla în posesia unui titlu executor, care nu a încercat niciodată să-l valorifice, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
A arătat recurenta în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției invocate, întrucât termenul de prescripție a dreptului la acțiune privind plata taxei de abonament și a penalităților aferente este de 3 ani, respectiv termenul general de prescripție. A susținut recurenta că instanța nu s-a pronunțat asupra înscrisului depus, respectiv OP nr. 241 din 27 februarie 2004 privind achitarea sumei de 11.250.000 lei.
Recurenta a precizat că în speță nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani reglementat de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
La termenul de azi, Curtea a pus în discuție excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului în raport de dispozițiile Legii nr. 195/2004.
Recurenta pârâtă a invocat la instanța de apel excepția inadmisibilității apelului în raport de dispozițiile art. 2821alin. (1) C. proc. civ., care prevăd numai calea de atac a recursului în cazul hotărârilor judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect au o valoare de până la un miliard.
Această excepție a fost respinsă cu motivarea că sentința a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003.
Recurenta a reiterat excepția în primul motiv de recurs și a susținut că hotărârea instanței de fond în raport de valoarea litigiului nu era supusă apelului.
Critica este întemeiată.
Potrivit art. 2821C. proc. civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță, în litigiile al căror obiect au o valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, și numai recursului, text de lege care nu a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003.
Ulterior, această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr. 195/2004 care a modificat acest articol în ceea ce privește valoarea litigiilor de până la un miliard lei inclusiv care nu sunt supuse decât căii de atac a recursului.
Pe de altă parte, prin același act normativ s-a prevăzut la art. II (1) că recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță.
în raport de aceste dispoziții legale, s-a admis excepția de necompetență materială, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza Tribunalului Buzău pentru judecarea recursului declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1675 din 30 martie 2004 a Judecătoriei Buzău.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5099/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4998/2004. Comercial → |
|---|
