ICCJ. Decizia nr. 5107/2004. Comercial
Comentarii |
|
Curtea de Arbitraj comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie din Iași, prin hotărârea arbitrală nr. 17 din 20 iunie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.C. SRL și a obligat-o pe pârâta N.C. la plata sumei de 31.500.000 lei plus T.V.A. de 19% cu titlu de daune interese, reținând în fapt, neexecutarea de către aceasta a obligațiilor pe care și le-a asumat prin contractul nr. 962/2002 și făcând în drept aplicarea prevederilor art. 4 din contract.
Pârâta N.C. a promovat acțiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale, invocând interpretarea greșită a contractului de prestări servicii și caracterul abuziv al cererii reclamantei, în lipsa unui contract între aceasta și proprietarii vânzători, privind intermedierea la vânzare.
Prin sentința nr. 149 din 27 octombrie 2003, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea în anulare formulată de pârâta arbitrală N.C., împotriva hotărârii nr. 17 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași, pe care a anulat-o și pe fond, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC M.C. SRL Iași și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 3.000.000 lei daune interese, respingând pretențiile pentru suma de 28.500.000 lei.
Instanța sesizată cu soluționarea acțiunii în anulare a apreciat că, din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, a contractului de prestări servicii nr. 962/2002, pretențiile reclamantei sunt justificate în parte, pentru suma pe care aceasta a reținut-o.
în contra sentinței a declarat recurs reclamanta SC M.C. SRL, critica sa vizând lipsa ei de temei legal, deoarece nici unul din motivele pe care s-a sprijinit acțiunea în anulare nu se încadrează în prevederile art. 364 C. proc. civ., ci ele vizează numai fondul pricinii soluționate prin hotărârea arbitrală.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru unul din cele nouă motive pe care limitativ le enumera.
Cum pârâta arbitrală nu și-a întemeiat acțiunea în anulare pe nici unul din motivele, prevăzute de art. 364 C. proc. civ., dezvoltarea în fapt a criticilor raportându-se la fondul pricinii, iar instanța sesizată cu soluționarea acțiunii în anulare a procedat la o nouă soluționare pe fond a litigiului arbitral, cu ignorarea prevederilor art. 364 și art. 366 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul declarat, a modificat sentința atacată și a respins acțiunea în anulare, ca nefondată.
← ICCJ. Decizia nr. 5191/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5105/2004. Comercial → |
---|