ICCJ. Decizia nr. 5191/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 iunie 2002 precizată și extinsă ulterior, reclamanții A.E.L., B.L.A. și C.V. au solicitat instanței, ca în contradictoriu cu pârâții R.A.J.A.C. Cluj Napoca; Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, Consiliul Județean Cluj; municipiul Cluj Napoca prin primar și Județul Cluj prin prefect, să constate că nu au fost respectate de către pârâta 1 condițiile prevăzute în minuta încheiată între aceasta și reclamanți și totodată să dispună pârâților 2 și 3 să oblige pârâta 1 să evacueze lucrările executate fără avizele legale pe terenurile proprietatea lor, cu consecința aducerii acestora în starea inițială, precum și obligarea pârâtei 1 la plata unor despăgubiri în sumă de 7.500 dolari S.U.A.
De asemenea, reclamanții au mai solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâtei 1 să asigure branșamentul la apa potabilă și racordarea la rețeaua de canalizare.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că, pentru înlăturarea prejudiciilor înregistrate, ca urmare a executării unor lucrări pe terenurile proprietatea lor, fără autorizație de construcție a încheiat cu pârâta 1, o convenție intitulată minută, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, așa încât, față de această situație, solicită admiterea acțiunii, cu privire la toate capetele de cerere.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 480,art. 481,art. 969,art. 470 și art. 998 C. civ. și art. 24 și art. 25 din Legea nr. 50/1991.
Prin sentința nr. 2220 din 19 martie 2003, Judecătoria Cluj Napoca, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, și în consecință a declinat competența de judecată a acțiunii formulată de reclamanții A.E.L., B.L.A. și C.V. împotriva pârâților R.A.J.A.C. Cluj Napoca, Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, Consiliul Județean Cluj, municipiul Cluj Napoca prin primar și Județul Cluj prin prefect, în favoarea Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Cluj Napoca, a reținut în esență că, pârâta 1 R.A.J.A.C. Cluj Napoca are conform art. 7 C. com., calitatea de comerciant și că potrivit art. 4 din același cod, contractele și obligațiunile unui comerciant constituie fapte de comerț, astfel că, în cauză au devenit incidente dispozițiile art. 56 C. com., potrivit cărora, dacă un act este comercial, numai pentru una dintre părți, toți contractanții sunt supuși, în ce privește acest act legii comerciale și ca urmare și ținând cont de cele arătate, Judecătoria Cluj Napoca a considerat că litigiul este de natură comercială, fapt care atrage potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii în primă instanță în favoarea Tribunalului Cluj.
Procedând la soluționarea litigiului în primă instanță, Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 3619/ C din 15 septembrie 2003, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A.E.L., B.L.A. și C.V.I. împotriva pârâtei R.A.J.A.C. Cluj, și în consecință:
A dispus evacuarea tuturor lucrărilor executate de pârâta R.A.J.A.C. Cluj, în temeiul convenției intitulată "minută" încheiată între părți la 27 iunie 2000 și aducerea amplasamentului lucrărilor executate la starea anterioară efectuării acestora, în maximum 3 luni de la data rămânerii irevocabile a sentinței.
A respins restul pretențiilor reclamanților și a obligat pe pârâta R.A.J.A.C. Cluj să plătească acestora suma de 2.626.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea față de pârâții: Consiliul Județean Cluj, Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, Județul Cluj prin Prefectul Județului Cluj și municipiul Cluj Napoca prin Primarul municipiului Cluj Napoca.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că, față de multitudinea capetelor de cerere formulate de reclamanți și de variantele propuse de experți, pentru soluționarea pricinii, în raport de care, reclamanții nu au precizat expres ce pretenții și cu ce titlu ar urma a fi admise, instanța reținând că întreaga acțiune a reclamanților este un hibrid, întrucât aceștia solicită, atât evacuarea lucrărilor executate de pârâtă, cât și efectuarea unor lucrări la care aceasta s-a obligat prin minuta din 27 iunie 2000, este întemeiat numai capătul de cerere privind evacuarea tuturor lucrărilor executate de pârâta R.A.J.A.C. Cluj, în baza convenției amintite, a cărei desființare a fost dispusă în baza art. 1020 C. civ.
în ceea ce privește acțiunea reclamanților îndreptată împotriva pârâților Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, Județul Cluj prin Prefect și municipiul Cluj Napoca prin primar, prima instanță a dispus respingerea acesteia, pentru lipsa legitimării procesuale pasive, față de faptul că reclamanții nu au formulat nici un petit în contradictoriu cu aceștia.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 45 din 28 ianuarie 2004, a admis în parte apelurile declarate de reclamanții A.E.L., B.L.A. și C.V.I. și de pârâta R.A.J.A.C. Cluj Napoca și a modificat în parte sentința nr. 3619 din 15 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Cluj, în sensul că:
A dispus evacuarea tuturor lucrărilor executate de pârâta R.A.J.A.C. Cluj Napoca în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
A obligat pe pârâtă să efectueze consolidarea malurilor pârâului Becaș pe o parte și alta pe toată lungimea proprietății reclamanților, cu zid de sprijin din beton.
A obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant 10.000.000 lei daune morale.
A obligat pârâta să racordeze imobilul situat în Cluj Napoca Str. Aiudului la rețeaua de canalizare.
A menținut restul dispozițiilor sentinței.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamanților suma de 8.088.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta această decizie, instanța de apel a reținut în esență, raportat la probele existente la dosar, cu referire specială la expertizele tehnice efectuate în cauză că, lucrările executate de pârâtă prezintă deficiențe din punct de vedere calitativ, care au generat prejudicii în patrimoniul reclamanților, și ca urmare se impune evacuarea acestora și executarea în locul acestora a altor lucrări de consolidare a malurilor pârâului Becaș cu un zid de sprijin din beton, iar în ceea ce privește cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință aferentă suprafețelor de teren care nu se mai pot recupera, instanța de apel a considerat că aceasta este prematură, întrucât numai în urma executării lucrărilor de consolidare se va putea stabili cu certitudine, suprafața de teren de care aceștia au fost lipsiți și implicit cuantumul daunelor înregistrate din această cauză.
în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în sumă de 7.500 dolari S.U.A., instanța de apel a reținut, că acesta este întemeiat numai în parte, întrucât, datorită tergiversării nejustificate a soluționării litigiului, din partea pârâtei, aceștia au suferit un prejudiciu moral, apreciat la 10.000.000 lei pentru fiecare, și cu această motivare, au fost respinse celelalte pretenții materiale ale reclamanților, pe motiv că aceștia nu au dovedit existența unui prejudiciu patrimonial, care să justifice admiterea unei astfel de cereri, dar, cu toate acestea și având în vedere poziția procesuală a pârâtei, se impune raportat la ansamblul probator existent la dosar, obligarea acesteia la racordarea imobilului situat în Cluj str. Aiudului la rețeaua de canalizare.
în sfârșit, instanța de apel a reținut că, excluzând petitul privind anularea autorizației de construire, litigiul are o natură comercială, în mod corect, Tribunalul Cluj, s-a considerat îndreptățit să judece pricina în primă instanță, având în vedere că nerespectarea obligațiilor asumate de pârâtă prin minuta din 27 iunie 2000, atrage răspunderea civilă a acesteia în calitatea sa de comerciant.
împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs, atât reclamanții A.E.L., B.L.A. și C.V.I., R.A.J.A.C. Cluj Napoca, cât și pârâta R.A.J.A.C. Cluj.
în recursul lor, reclamanții A.E.L., B.L.A. și C.V.I., au invocat ca motive de casare, dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că, decizia atacată este criticabilă sub aspectul că aceasta trebuie completată, în sensul de a se prevedea, în dispozitivul acesteia, consecutiv consolidării cu zid de sprijin din beton, a malurilor pârâului Becaș și obligarea pârâtei de a aduce terenurile în starea inițială de C.F. referitor la imobilele situate în Cluj Napoca str. Aiudului.
De asemenea, reclamanții mai susțin, că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală și sub aspect că, deși probele de la dosar confirmau că, despăgubirile datorate de pârâtă, astfel cum au fost precizate pe fiecare capăt de cerere, se cifrau la 7.500 dolari S.U.A., totuși instanța de apel a acordat numai suma de 10.000.000 lei pentru fiecare reclamant, și aceasta cu titlu de daune morale, ignorând celelalte prejudicii solicitate pentru lipsa de folosință a terenurilor, astfel că față de această situație, se impunea și acordarea diferenței de 6.569 dolari S.U.A., până la concurența sumei totale de 7.500 dolari S.U.A. solicitată cu titlu de despăgubiri.
Mai susțin reclamanții, că decizia instanței de apel este greșită și sub aspectul că prin aceasta nu li s-a acordat integral cheltuielile de judecată (fond și apel) la care urmează a se adăuga și cele din recurs pe care le solicită, prin prezenta cerere.
în sfârșit, recurenții, mai susțin, raportat la probele de la dosar că, în condițiile speței, se impunea și anularea autorizației de construcție nr. 121/1999, eliberată de către pârâtele de rândul 2 și 3 cu privire la tronsoanele amplasate abuziv, pe proprietatea reclamanților, prin ocolirea podului, și cum instanța de apel nu a dispus în acest sens, solicită ca pe fond să fie admis și acest capăt de cerere și consecutiv respingerea recursului pârâtei.
Cu privire la recursul declarat de pârâta R.A.J.A.C. Cluj, se constată că aceasta a invocat ca motive de casare, dispozițiile art. 3 și 9 C. proc. civ., susținând în esență, că soluțiile pronunțate în cauză, sunt greșite, deoarece au fost date cu încălcarea competenței materiale a instanțelor care este de ordine publică, și ca atare și având în vedere obiectul pricinii, competența soluționării litigiului, în primă instanță revenea Judecătoriei Cluj Napoca (inițial sesizată) și nu Tribunalului Cluj.
Ca atare, susțin recurenții, fără nici un temei, Judecătoria Cluj Napoca și-a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Cluj, cu motivarea că pârâta R.A.J.A.C. Cluj, are calitatea de comerciant, și cum potrivit art. 4 C. com., obligațiile unui comerciant constituie fapte de comerț, litigiul ar fi de natură comercială întrucât, conform art. 56 din codul menționat, dacă un act este comercial, toți contractanții, sunt supuși în ceea ce privește acest act legii comerciale.
Or, atâta timp cât, raportul obligațional dintre părți, s-a născut dintr-o convenție civilă, concretizată în minuta din 27 iunie 2000, prin care pârâta s-a obligat să efectueze în beneficiul reclamanților niște lucrări de construcții, și nu din fapte de comerț (de cumpărare în scopul revânzării a unor bunuri, mandat comercial sau antrepriză) simplu fapt, că pârâta are calitatea de comerciant, nu justifică, concluzia că litigiul este de natură comercială și deci, că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii revine în primă instanță tribunalului, mai ales în contextul în care, nu poate fi negat, cazul în speță, dreptul oricărui comerciant, să încheie și acte juridice civile în folosul propriu, sau pentru stingerea unui litigiu născut din obligația de a face, respectiv de a executa niște lucrări la care s-a angajat printr-o convenție civilă.
Pe fondul cauzei, pârâta susține în esență că, nu critică soluția de apel sub aspectele acordării daunelor morale și a executării unui racord de canal, însă cu toate acestea, consideră că decizia atacată este deficitară, în ceea ce privește dispoziția referitoare la evacuarea tuturor lucrărilor executate pe terenul proprietatea reclamanților, care constituie o măsură antieconomică, ținând seama că prin evacuarea canalului colector din zona cartierului Șomeșani din Cluj Napoca, întregul cartier ar rămâne fără canalizare, cu consecințe deosebite asupra populației și industriei din zonă, situație pentru remedierea căreia s-ar impune executarea unor lucrări deosebit de costisitoare privind schimbarea traseului canalului colector, care nu s-ar justifica, față de suprafața minimă de teren pe care se află aceste lucrări și care nu produc o devalorizare însemnată a proprietății reclamanților.
Recursurile reclamanților și pârâtei sunt întemeiate.
Potrivit art. 4 C. com., "se socotește, afară de acestea (adică de faptele menționate expres și limitativ ca fapte obiective de comerț la art. 3 din codul menționat) ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă, sau dacă contrariul nu rezultă din însăși actul" încheiat.
Or, în speță, raporturile obligaționale dintre părți, mai precis obligațiile pârâtei, au ca izvor o convenție civilă, materializată în minuta din 27 iunie 2000 prin care reclamanții au consimțit, în calitate de proprietari riverani ai unor terenuri, la executarea de către pârâtă a unor lucrări de evacuare a celor vechi și efectuarea în locul acestora a unor construcții noi pentru aducerea suprafețelor de teren în starea inițială.
Or, chiar dacă la data încheierii convenției, pârâta avea calitatea de comerciant, această împrejurare nu era decisivă, pentru a îndreptăți instanțele să concluzioneze, în baza art. 56 C. com., ca în ceea ce privește acest act, toți contractanții sunt supuși legii comerciale, din moment ce izvorul obligației pârâtei, în legătură cu neexecutarea lucrărilor la termen și în condiții corespunzătoare s-a născut dintr-o convenție tipic civilă, constând din obligația de a face, și ca atare, în cauză era incidentă excepția prevăzută la art. 4 C. com., potrivit căruia nu se socotesc ca fapte de comerț, contractele și celelalte obligațiuni ale unui comerciant, dacă sunt de natură civilă.
Pe de altă parte, dar tot în argumentarea acestui punct de vedere, se constată că nu poate fi negat dreptul oricărui comerciant, să încheie pe lângă acte comerciale și convenții civile în folosul său propriu, sau pentru stingerea unui litigiu, născut din neexecutarea corespunzătoare a unor obligații asumate printr-o convenție civilă, în baza căreia se solicită, pe lângă evacuarea și înlocuirea unor lucrări și despăgubiri civile, pentru lipsa de folosință a terenurilor.
Față de cele arătate mai sus, se constată că numai printr-o interpretare eronată a probelor de la dosar, precum și a dispozițiilor legale precitate, care a condus în final, la încălcarea normelor imperative care stabilesc competența materială (art. 159 pct. 2 C. proc. civ.), instanțele care s-au pronunțat în cauză, au considerat că, pricina de față, revine în primă instanță în competența de soluționare a Tribunalului Cluj în loc să aprecieze că, bine, a fost investită cu soluționarea acțiunii Judecătoria Cluj Napoca.
Așa fiind, s-a admis și recursul pârâtei, s-au casat hotărârile și s-a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei Cluj Napoca.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5167/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5107/2004. Comercial → |
|---|
