ICCJ. Decizia nr. 5105/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 8 august 2003 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, reclamanta A.V.A.B., actualmente A.V.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC U. SA instituirea unui sechestru asigurator asupra unui număr de 321.292 acțiuni nominative, cu valoare nominală de 21.500 lei fiecare, în valoare totală de 6.907.778.000 lei, proprietatea pârâtei, reprezentând participarea acesteia la capitalul social al băncii comerciale F. SA.
în motivarea cererii sale reclamanta a arătat că prin Convenția de lucru nr. 20.1632 din 1 iunie 1995 încheiată între B.C.E.B. SA și SC U. SA s-a convenit ca banca să acorde clientului U. facilitatea de linie de credit pentru emiterea de scrisori de garanție de restituire a avansului, de participare la licitație, iar prin addendumul nr. 1 la convenția de lucru a fost inclusă în plafonul de lucru convenit și scrisoarea de garanție de bună execuție 1153/1982 emisă în favoarea firmei A.C.L.P.
Urmare unui proces internațional îndelungat purtat cu firma A.C. Ltd. contul B. deschis la banca elvețiană U.B.S. a fost debitat la data de 25 august 1997 cu suma de 14.100.000 franci elvețieni potrivit scrisorii de garanție de bună execuție 1153/1982.
Se mai arată de reclamantă că B.R.C.E.B. SA a formulat în aceste condiții o cerere de chemare în judecată a pârâtei SC U. SA, ordonatorul scrisorii de garanție ce a format obiectul dosarului nr. 1220/1998 al Tribunalului București.
Că, la data de 21 iulie 1999, între B., în calitate de creditor cedent și A.V.A.S., în calitate de creditor cesionar, s-a încheiat Contractul de cesiune de creanță nr. 080072, în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 și ale O.U.G. nr. 115/1999, contract prin care a fost cesionată către A.V.A.S. creanța neperformantă față de debitorul cedat U. în sumă de 147.883.218.815,72 lei, astfel că A.V.A.S. s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale B., dobândind calitatea de reclamant în acțiunea promovată de acesta împotriva U. SA, acțiune care în prezent formează obiectul dosarului nr. 735/2000 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția V-a comercială.
Reclamanta și-a întemeiat în drept cererea de instituire a sechestrului asigurator pe dispozițiile art. 907 și art. 908 C. com.
Prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 19 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca inadmisibilă, cererea de instituire a sechestrului asigurator, formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, reclamanta nu a achitat cauțiunea stabilită de instanță, respectiv 20 % din valoarea pretențiilor din dosarul de fond, astfel că nu a îndeplinit cele două condiții prevăzute de dispozițiile art. 907 C. com. A mai reținut instanța că cererea de sechestru asigurator nu poate fi primită nici în temeiul legii speciale, respectiv O.U.G. nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001, deoarece o asemenea măsură se poate lua numai după comunicarea către debitor a titlului executoriu, deci în faza executării silite și nu în cea a judecății.
împotriva încheierii din 19 noiembrie 2003, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta invocând ca motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., interpretarea nelegală a normelor aplicabile cererii de instituire a sechestrului asigurator.
în dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a susținut următoarele:
Potrivit art. 86 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, A.V.A.S. este scutită de plata cauțiunii în toate litigiile în care este parte astfel că nu putea fi obligat, potrivit acestor dispoziții imperative la plata cauțiunii;
- instanța în mod eronat, a apreciat că există două temeiuri juridice distincte și două proceduri diferite pentru admisibilitatea cererii de instituire a sechestrului asigurator, respectiv normele Codului Comercial, care impun condiția consemnării cauțiunii, și, reglementările O.U.G. nr. 51/1998 republicată, cu privire la care a considerat că nu sunt aplicabile;
- în mod corect cererea de instituire a sechestrului asigurator s-a întemeiat pe prevederile Codului Comercial, raporturile juridice deduse judecății în acțiunea principală în pretenții, aflată pe rolul Curții de Apel București, secția comercială, fiind de natură comercială, astfel că aceste reglementări se completează și se întrepătrund cu normele de procedură ale O.U.G. nr. 51/1998 republicată.
Recursul este fondat.
Reclamanta a formulat cererea de instituire a sechestrului asigurator în calitate de creditor cesionar în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 republicată aprobată prin Legea nr. 409/2001 în vederea valorificării creanțelor bancare preluate la datoria publică.
Or potrivit art. 86 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, cererile formulate de A.V.A.S. în legătură cu valorificarea activelor bancare sunt scutite de taxa de timbru, timbru judiciar, cauțiuni și orice alte taxe.
Prin urmare, instanța fondului, verificând îndeplinirea cerințelor art. 907 - art. 908 C. com., trebuia să constate că exista o acțiune comercială formulată de reclamantă împotriva pârâtei ce face obiectul dosarului nr. 723/2002 pe rolul Curții de Apel București, iar în ce privește plata cauțiunii să facă aplicarea dispozițiilor imperative impuse de textul sus-menționat derogatoriu de la dreptul comun.
Cât privește referirea instanței la prevederile art. 1916 _i art. 1917 din O.U.G. nr. 51/1998 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 409/2001, este irelevantă față de temeiurile de fapt și de drept indicate de reclamantă în susținerea cererii sale, ipotezele prevăzute de art. 1916 și art. 1917 nefiind aplicabile cauzei.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica încheierea atacată în sensul admiterii cererii, dispunând instituirea sechestrului asigurator asupra unui nr. de 321.292 acțiuni nominative proprietatea pârâtei, acționar la F. SA București.
în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a obligat intimata-pârâtă la 10.000.000 lei onorariu de avocat către reclamanta-recurentă, a diminuat onorariul solicitat de aceasta, nepotrivit de mare în raport de obiectul cererii și valoarea litigiului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5107/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5079/2004. Comercial → |
|---|
