ICCJ. Decizia nr. 5173/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5173/2004
Dosar nr. 10394/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti în şedinţa din Camera de Consiliu din data de 4 februarie 2004, a fost încuviinţată executarea silită prin poprire asupra conturilor debitorului SC E.I. SRL, la cererea creditorului C.N.C.F. C.F.R. SA.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de executare a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 372 şi următoarele C. proc. civ., creditoarea având titlu executoriu, sentinţa civilă nr. 2998 din 1 iunie 1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, investită cu formulă executorie.
Împotriva acestei încheieri, debitoarea a declarat apel, solicitând să se constate că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI a comercială, prin Decizia comercială pronunţată la data de 2 septembrie 2004, a admis apelul declarat de debitoare şi a schimbat în tot încheierea pronunţată de Judecătoria sector 1 la data de 4 februarie 2004, în sensul respingerii cererii de încuviinţare a executării silite, constatând prescris dreptul de a obţine executarea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în considerentele deciziei că termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, de 3 ani, prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu art. 405 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 30 iunie 2003, în raport de data naşterii dreptului, respectiv 30 iunie 2000, dată când a rămas definitivă sentinţa civilă nr. 2998/1999 a Tribunalului Bucureşti, a cărei executare s-a cerut.
A mai reţinut instanţa că cererea de încuviinţare a executării silite s-a depus de creditoare la Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi D., I. şi C. la data de 27 ianuarie 2004, deci după împlinirea termenului de prescripţie, iar cererea anterioară de încuviinţare a executării silite depusă la 22 mai 2005 la Biroul Executorului Judecătoresc T.G. nu a întrerupt cursul prescripţiei deoarece creditorul a renunţat la executare prin ridicarea titlului executoriu.
În contra acestei decizii, a declarat recurs creditoarea C.N.C.F. C.F.R. SA invocând, ca motive de nelegalitate, dispoziţiile art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă următoarele:
hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe (304 pct. 3 C. proc. civ.) cauza fiind de natură civilă şi nu comercială);
instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul neîndoielnic şi a aplicat greşit legea (304 pct. 8 şi 9), făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 3715 lit. c) C. proc. civ., deoarece a considerat ca o renunţare la executare cererea de transferare a titlului executoriu de la un organ de executare la altul;
cursul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, s-a întrerupt pe data depunerii cererii de executare silită însoţită de titlul executoriu, la executorul Judecătoresc T.G., respectiv la data de 22 mai 2003.
La termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2004, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti în judecarea apelului, în raport de dispoziţiile art. 339 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, a necompetenţei Înaltei Curţi în soluţionarea recursului pe fondul său.
Asupra excepţiei Înalta Curte a hotărât, cu majoritatea membrilor completului, că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 339 C. proc. civ., potrivit cărora apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal şi pe cale de consecinţă recursul la curtea de apel, ci îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ., în ce priveşte competenţa materială a curţii de apel de a judeca apelurile împotriva hotărârilor date de judecătorii în primă instanţă.
Este de necontestat că încheierea de încuviinţare a executării silite este, din punct de vedere al naturii juridice, necontencioasă, fiind supusă, sub aspectul regimului juridic, dispoziţiilor art. 336 şi următ. C. proc. civ., putând fi atacată cu apel şi recurs.
Plenitudinea de competenţă în materie necontencioasă aparţine instanţei şi numai în mod excepţional, atunci când legea dispune, unele atribuţii revin preşedintelui instanţei şi nu judecătorului.
Or, potrivit art. 3731 C. proc. civ., „instanţa de executare încuviinţează executarea silită prin încheierea dată în camera de consiliu".
Prin urmare, nu ne aflăm în prezenţa unei încheieri pronunţate de „preşedintele instanţei" (ca în cazul reglementat de 3733 C. proc. civ.), ci în prezenţa unei încheieri pronunţate de instanţă, supusă apelului şi recursului la Curtea de apel şi respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 3 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 4 alin. (1) C. proc. civ., neexistând sub aspectul competenţei materiale nici o dispoziţie expresă, contrare celor evocate mai sus.
Ca atare, examinând recursul pe fondul său, se constată că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de apel, în mod greşit, a aplicat în cauza dedusă judecăţii dispoziţiile privitoare la întreruperea cursului prescripţiei dreptului de a cere executarea silită art. 4052 alin. (1) conform cărora cursul prescripţiei se întrerupe: pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ necompetent;
- pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare.
Or, creditoarea a depus la data de 22 mai 2003 cererea de executare silită a sentinţei civile nr. 2998/1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, la Biroul Executorului Judecătoresc T.G., iar Judecătoria sector VI Bucureşti prin încheierea din Camera de Consiliu de la data de 28 mai 2003 a încuviinţat cererea de executare silită.
La data de 29 mai 2003, Biroul Executorului Judecătoresc T.G. somează debitoarea în temeiul art. 387 alin. (1) C. proc. civ., să se conformeze titlului executoriu, de bună voie, în sensul îndeplinirii obligaţiilor dispuse (somaţia nr. 249/2003l).
Cum dispoziţiile referitoare la executare au caracter imperativ, instanţa trebuia să acorde semnificaţia juridică cuvenită depunerii cererii de executare la 22 mai 2003, ca act întrerupător al prescripţiei.
În cauză nu a operat renunţarea creditorului la executare, aşa cum greşit reţine instanţa, deoarece renunţarea, ca act unilateral de voinţă, trebuie să rezulte fără dubiu din conduita celui ce o face şi să fie expresă.
Or, creditorul a solicitat la 24 septembrie 2003, Biroului Executorului Judecătoresc T.G. restituirea titlului executoriu pentru a continua executarea cu un alt birou de executori, nemulţumit de prestaţia Biroului T.G. şi s-a adresat, la data de 27 ianuarie 2004, Biroului de Executori Judecătoreşti, D.I.C.
Aşa fiind, la data de 22 mai 2003, a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani, astfel că cererea de încuviinţare a executării silite adresată Judecătoriei sectorului 1 de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi D.I. şi C. se încadrează înăuntrul termenului de prescripţie.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica Decizia atacată, în sensul respingerii apelului declarat de debitoare împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 4 februarie 2004 date de Judecătoria sector 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 389 din 2 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială.
Modifică Decizia atacată şi respinge apelul declarat de debitoarea SC E.I. SRL Bucureşti împotriva încheierii din camera de consiliu de la 4 februarie 2004 a Judecătoriei sector 1.
Irevocabilă.
Cu opinia separată a d-nei judecător E.C., în sensul admiterii recursului, casării deciziei şi trimiterii cauzei la Tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea apelului.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5428/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5121/2004. Comercial → |
|---|
