ICCJ. Decizia nr. 5190/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a municipiului București, prin sentința arbitrală nr. 97 pronunțată la 10 iunie 2003, a admis acțiunea reclamantei SC G. Com SRL, cu sediul în București, a constatat inexistența dreptului pârâtei SC B.O. SA, cu sediul în București, de a rezilia unilateral contractul de asociere în participațiune nr. 5421 din 28 noiembrie 1995, reziliere dispusă prin notificarea nr. 125 din 4 iunie 2001 și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 13.000.000 lei cheltuieli de judecată constând în taxa arbitrală plătită.
S-a admis în parte cererea reconvențională a pârâtei, a fost declarat reziliat din culpa reclamantei pârâte contractul de asociere în participațiune mai sus-menționat, s-a dispus evacuarea reclamantei pârâte din spațiul comercial în suprafață de 378,5 mp. deținut în magazinul B.O., la etajul I, obligând reclamanta pârâtă la plata sumei de 102.617.525 lei cotă de profit neachitată, cu penalitățile de întârziere aferente, a sumei de 52.595.647 lei cheltuieli de întreținere neachitate, a sumei de 72.326.434 lei fond de rulment neachitat, cu penalitățile de întârziere aferente, a sumei de 2.490 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul din ziua plății și a sumei de 69.917.442 lei reprezentând daune interese, precum și a sumei de 60.449.053 lei reprezentând cheltuieli de judecată, taxa arbitrală și onorariu de avocat.
Soluția a fost pronunțată cu opinia separată a unui arbitru, care a apreciat că se impune a fi respins capătul de cerere reconvențională referitor la plata unei cote părți din profit, cu penalitățile de întârziere aferente.
Hotărârea de mai sus se bazează pe concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză, apreciat de arbitrul în minoritate ca fiind lipsit de forță probantă față de mențiunile făcute în procesul verbal de punctaj și angajament de plată încheiat între părți la 30 aprilie 2001 care constată că la acea dată soldul contului de decontări cu asociații era zero, iar procesele verbale anterioare se referă la sume achitate de pârâta din cererea reconvențională.
Această hotărâre a fost atacată cu acțiune în anulare de către pârâta în cererea reconvențională.
Specificul acțiunii în anulare constă în aceea că ea este pusă la dispoziția părților numai pentru motivele expres și limitativ enumerate de art. 364 lit. a) - i) C. proc. civ., situații în care hotărârea arbitrală poate fi desființată.
Prin decizia comercială nr. 1715 din 18 noiembrie 2003, secția a V-a comercială a Curții de Apel București a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de SC G. SRL, obligând-o la 100.000.000 lei cheltuieli de judecată față de pârâtă.
în motivarea soluției, curtea a apreciat că Tribunalul arbitral a soluționat litigiul în baza unei clauze compromisorii validă, pronunțându-se asupra tuturor cererilor cu care a fost sesizat, fără a acorda mai mult decât s-a cerut, asigurând toate drepturile procedurale stabilite de lege în favoarea părților și administrând toate probele utile pentru stabilirea exactă a situației de fapt.
S-a reținut că nu sunt dovedite afirmațiile reclamantei potrivit cărora deliberarea s-a făcut în afara pretoriului instanței, că hotărârea nu s-a pronunțat în prezența tuturor membrilor completului de judecată, iar în ce privește aplicarea art. 969 C. civ., instanța a examinat sub toate aspectele contractul de asociere încheiat între părți, hotărârea decurgând din probele administrate, fără a se aduce vreo atingere prevederilor art. 1200 pct. 2 și art. 1202 alin. (2) C. civ.
S-a apreciat că hotărârea Adunării Generale a SC B.O. SA din 22 iunie 2003, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat cu această ocazie, a dat descărcare de gestiune administratorilor cu privire la penalitățile de întârziere la contractele de asociere în participațiune, care sunt certe, lichide și exigibile, în cauză nefiind vorba de asemenea penalități.
Cu privire la susținerea că Tribunalul arbitral ar fi acoperit falsul comis de expert, s-a considerat că acesta a respins în mod justificat la 6 martie 2003, cererea de înscriere în fals formulată de către SC G. SRL, având în vedere faptul că nu au fost respectate prevederile procedurii speciale de înscriere în fals.
S-a constatat că nu există în cadrul dispozitivului hotărârii pronunțate, prevederi contradictorii ce nu pot fi aduse la îndeplinire, stabilirea inexistenței dreptului de reziliere unilaterală a contractului, neimplicând imposibilitatea instanței de a-l rezilia, în condițiile legii.
Având în vedere că nici unul din motivele invocate nu satisface exigențele ar.364 C. proc. pen., s-a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate conform art. 3041C. proc. civ., constând, în esență, în aceea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, este lipsită de temei legal, interpretează greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic și nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, într-un prim motiv de recurs, se arată că instanța care a soluționat acțiunea în anulare, a expediat printr-o simplă frază afirmativă, lipsită de motivare, susținerea reclamantei că tribunalul arbitral nu s-a pronunțat asupra mai multor capete de cerere (repunerea în funcțiune a liniilor telefonice, inadmisibilitatea cererii de arbitrare, existența pactului comisoriu de gradul II, intervenirea rezilierii contractului de asociere).
Toate cererile formulate de parte sunt apreciate ca fiind avute în vedere de art. 364 lit. f) C. proc. civ.
Susținerea este inexactă, întrucât decizia atacată [(pag. 4 alin. (9)] conține constatarea că instanța arbitrală s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate atât în cazul acțiunii principale, cât și prin cererea reconvențională, așa cum a fost completată și precizată și că au fost administrate și probe pentru a se putea pronunța.
Față de această constatare nu se poate susține că instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate, modul în care s-a pronunțat constituind altă problemă.
Atât acțiunea în anulare care se exercită în condițiile limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., cât și recursul, conceput ca o cale extraordinară de atac, pusă la dispoziția părților, așa cum arată art. 3021lit. c) și art. 304 alin. (1) C. proc. civ., numai pentru motive de nelegalitate, nu pot fi folosite pentru a se verifica temeinicia soluțiilor pronunțate, fapt invocat de recurentă.
în această structură a căii de atac, trebuie înțeles că atunci când art. 3041 C. proc. civ., se referă la "sub toate aspectele" în care urmează a fi examinată cererea, este vorba de aspecte de nelegalitate pentru că altfel acestei căi de atac i se va conferi un caracter devolutiv, incompatibil cu caracterul său extraordinar și chiar cu textele invocate mai sus.
în această ordine de idei, este de observat că pretinsa nepronunțare asupra probelor puse în discuție, cu excepția primei dintre ele, se referă la probleme ridicate de pârâtă, în acest caz lipsind interesul reclamantei statuat în textul procedural de ideea vătămării proprii care stă la baza întregii teorii a nulităților procesuale.
în fine, cu privire la primul motiv invocat, se constată că Tribunalul arbitral, declarând reziliat din culpa reclamantei contractul de asociere în participațiune, s-a pronunțat implicit asupra repunerii în funcțiune a liniilor telefonice aferente spațiului ocupat de aceasta.
în altă interpretare, este de neconceput a se desființa hotărârea atacată numai pentru acest motiv, ceea ce ar însemna un formalism excesiv, pe lângă faptul că reclamanta nu poate justifica nici în acest caz producerea unei vătămări prin acest mod de a se proceda.
Nici argumentul greșitei aprecieri a cheltuielilor de judecată nu poate fi avut în vedere în această cale de atac.
într-un al doilea motiv de recurs se arată că nici motivarea cu care s-a respins de prima instanță critica cu privire la acordarea de către Tribunalul arbitral a mai mult decât s-a cerut, nu este corectă, fiind lapidară.
Critica nu poate fi primită, neîncadrându-se în prevederile art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ.
în ce privește critica privind greșita și nemotivata respingere la data de 6 martie 2003 a înscrierii în fals împotriva raportului de expertiză efectuată în cauză, greșit înlăturată de prima instanță, este nefondată.
Procedura înscrierii în fals este reglementată distinct în art. 180 ș.u. C. proc. civ. și ea este aplicabilă înscrisurilor depuse de o parte, ca mijloc de probă și defăimate de partea adversă.
Raportul de expertiză (art. 201 ș.u. C. proc. civ.) este un cu totul alt mijloc de probă, căruia nu-i este aplicabilă această procedură.
în cazul în care expertul comite un fals în activitatea sa, partea are la îndemână plângerea penală de care a și uzat în speță și nu procedura reglementată de art. 180 ș.u. C. proc. civ.
Ca atare, critica este neîntemeiată, cererea fiind în mod just respinsă, soluție confirmată de instanța a cărei hotărâre se atacă.
într-un alt motiv de recurs se susține că instanța a reținut incorect faptul că în H.A.G.A. din SC B.O. SA din 22 iunie 2003, s-ar fi discutat numai problema descărcării de gestiune a administratorilor și nu anularea penalităților de întârziere datorate.
Nici această critică nu este întemeiată.
Prima instanță a reținut faptul că, în amintita ședință, s-a luat în discuție și s-a hotărât descărcarea de gestiune a administratorilor cu privire la penalitățile de întârziere la contractele de asociere în participațiune care nu sunt certe, lichide și exigibile, în cauză nefiind vorba de astfel de penalități.
Instanța nu neagă și nu aplică greșit art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, ci face o constatare cu privire la caracterul penalităților ce fac obiectul acțiunii, ceea ce este rezultatul unei activități de judecată și nu un aspect de încălcare a legii.
De altfel, hotărârea adunării generale a acționarilor a și fost desființată, prin sentința comercială nr. 13952 din 6 noiembrie 2003 a secției a VI-a comercială a Tribunalului București.
într-un al cincilea motiv de recurs, hotărârea primei instanțe este criticată pentru încălcarea normelor imperative ale legii, aspect ce urmează a fi examinat în legătură cu fiecare dispoziție legală ce se pretinde a fi încălcată.
a) Art. 1200 pct. 2 C. civ. și art. 1202 alin. (2) C. civ., referitoare la puterea doveditoare a prezumțiilor legale referitoare la liberațiunea debitorilor.
Motivul este nefondat, instanța neîncălcând aceste texte, ci numai, în cadrul activității de judecată, stabilind, chiar cu opinia separată a unui membru al completului Tribunalului arbitral, că liberațiunea existentă în cauză nu se aplică sumelor ce fac obiectul cererii, având în vedere caracterul acestora raportat la ceea ce adunarea generală a acționarilor a stabilit.
b) Art. 969 C. civ. și art. 1111 și C. civ., prin aceea că plățile efectuate de reclamantă au fost imputate asupra penalităților, deși acestea nu sunt dobânzi la care se referă textul de mai sus și cu toate că aceste penalități nu erau datorate.
Susținerea este nefondată, aprecierea caracterului penalităților neînsemnând o negare a prevederilor art. 1111 C. civ., iar stabilirea existenței debitului fiind tot o apreciere făcută în urma judecății.
c) Art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Susținerea este nefondată așa cum rezultă din analiza celui de al patrulea motiv de recurs.
d) Art. 181 - art. 184 C. proc. civ.
Textele nu au fost încălcate așa cum rezultă din considerentele referitoare la al treilea motiv de recurs.
e) Art. 969 C. civ., constând în greșita aplicare a prevederilor contractuale referitoare la existența și calculul fondului de rulment.
Nici în acest caz nu este vorba de o încălcare a convenției părților și, deci, a textului invocat, ci doar de o apreciere a instanței cu privire la cuantumul sumei datorate.
f) Art. 1092 C. civ., în sensul că sumele la care a fost obligat reprezentând profit nerealizat și cheltuieli de întreținere nu sunt datorate, ele fiind achitate din proprie inițiativă (2.490 dolari S.U.A. și 69.917.442 lei).
Textul nu a fost încălcat de instanță, în speță nefiind vorba de plăți contractuale, ci de daune interese, datorate de la data pronunțării sentinței arbitrale care constituie titlul pentru aceste sume.
De altfel, eventualele sume plătite de reclamantă fără a exista debit la acel moment, pot fi opuse creditoarei pe calea contestației la executare.
Cu privire la cel de al șaselea motiv de recurs, constând în faptul că prima instanță nu motivează afirmația inexistenței unor dispoziții contradictorii, ce nu pot fi aduse la îndeplinire, în dispozitivul hotărârii arbitrale, se constată faptul că susținerea nu poate constitui un motiv de recurs în sensul art. 304 C. proc. civ. și nici nu este întemeiată, în considerentele hotărârii atacate arătându-se că nu există contradicție între negarea dreptului pârâtei de a rezilia unilateral contractul de asociere în participațiune și rezilierea lui pronunțată de instanță.
în fine, un ultim motiv de recurs, constând în cuantumul mare al cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanță, este de neîncadrat în motivele de recurs, așa cum sunt prevăzute de art. 304 C. proc. civ., el referindu-se la o apreciere a instanței, făcută în urma unei activități de judecată, pe baza art. 274 C. proc. civ.
Așa fiind, și neexistând motive de reformare a hotărârii primei instanțe pe baza cărora instanța să intervină conform art. 306 C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
Judecarea acestuia a prilejuit pârâtei intimate efectuarea unor cheltuieli de judecată în sumă de 50.000.000 lei care au reprezentat onorariu de avocat, recurenta reclamantă a fost obligată a le restitui conform art. 274 ș.u. C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5219/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5223/2004. Comercial → |
|---|
