ICCJ. Decizia nr. 5229/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 182 din 12 februarie 2004, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a hotărât astfel:
Admite excepția conexării dosarelor nr. 4830/2003 și nr. 5389/2003 și dispune conexarea dosarului nr. 5389/2003 la dosarul nr. 4830/2003 ale aceluiași tribunal.
Respinge excepția lipsei calității procesuale a lichidatorului B.E., citat ca reprezentant al debitoarei SC P. SRL Botoșani.
Respinge, ca nefondate, cererile având ca obiect atragerea răspunderii materiale a administratorului, formulate de reclamantele B.C.R., sucursala Botoșani și R.B., sucursala Botoșani, în contradictoriu cu pârâtul B.I. și cu debitoarea SC P. SRL Botoșani, prin lichidator B.E.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, prin sentința nr. 216 din 16 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Botoșani și rămasă irevocabilă prin decizia nr. 293 din 16 mai 2002 a Curții de Apel Suceava, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitoarei SC P. SRL Botoșani, fiind numit în calitate de lichidator al acesteia B.E.
Ca atare, cum potrivit dispozițiilor art. 27 pct. 6 C. proc. civ., citarea celor supuși reorganizării judiciare și a falimentului se face prin lichidatorul judiciar, în mod legal, lichidatorul a fost citat în cauză.
Pe fondul cauzei instanța a reținut în esență, că reclamantele R.B., sucursala Botoșani și B.C.R., sucursala Botoșani nu au putut dovedi, deși acestora le revenea sarcina probei conform art. 1169 C. civ., că, printr-un management defectuos și săvârșirea, unor fapte ilicite administratorul acesteia B.I., ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei SC P. SRL, pentru a fi atrasă în baza art. 124 din Legea nr. 64/1995, răspunderea materială a acestuia pentru o parte din pasivul societății.
Apelurile declarate împotriva sus-menționatei sentințe de reclamantele creditoare R.B., sucursala Botoșani și B.C.R., sucursala Botoșani, au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 121 din 10 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că, excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimat prin întâmpinare nu poate fi reținută, întrucât în speță, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 1201 C. civ., întrucât dosarele în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești menționate, respectiv decizia nr. 112 din 12 iunie 1997 a Curții de Apel Suceava (dosar nr. 554/1997, dosar nr. 675/2003 al Tribunalului Botoșani), pronunțată în contradictoriu cu intimatele B.C.R., sucursala Botoșani și sentința nr. 394/1998 a Tribunalului Botoșani dată în contradictoriu cu intimata B.A., sucursala Județului Botoșani, în prezent R.B. (hotărâre rămasă irevocabilă) au obiecte diferite, respectiv anularea procesului verbal de sechestru, anularea procesului verbal de vânzare la licitație publică a unor bunuri aparținând debitoarei SC P. SRL și, de asemenea, contestație la executare. Ca atare părțile au o altă calitate procesuală decât cea pe care o au în prezenta cauză, în care s-au solicitat atragerea răspunderii personale a administratorului B.I., pentru creanțele care nu pot fi recuperate în cadrul procedurii falimentului care se pretinde că printr-un management defectuos a contribuit la ajungerea societății în încetare de plată care a determinat ulterior deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 împotriva debitoarei.
Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut, în esență că, pentru atragerea răspunderii personale a organelor de conducere ale societății comerciale, aflate în stare de faliment, este necesară, săvârșirea de către acestea a unor fapte dintre cele enumerate la art. 124 din Legea nr. 64/1995.
Or, probele de la dosar, cu referire specială la rapoartele depuse de lichidatorul judiciar, desemnat la debitoarea falită, coroborate și cu celelalte înscrisuri, nu confirmă că, pârâtul ar fi săvârșit astfel de fapte de natură a atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 124 din Legea nr. 64/1995.
Astfel, a reținut instanța de apel, în fundamentarea acestei concluzii că, atitudinea pârâtului în cadrul procedurii falimentului, constând în nepredarea documentelor contabile către lichidator, sustragerea sau înstrăinarea unor bunuri în scopul diminuării activului societății, nu se încadrează în categoria faptelor care pot conduce, conform textului legal precitat (art. 124 din Legea nr. 64/1995) la atragerea răspunderii personale a administratorului și că aceste împrejurări pot fi valorificate în măsura în care sunt temeinic dovedite, de cei interesați cum ar fi lichidatorul, comitetul creditorilor sau alți creditori, pe calea procedurii speciale reglementată de Legea nr. 64/1995, respectiv amendarea administratorului, anularea actelor frauduloase încheiate de administrator în detrimentul masei credale, sau plângeri penale în cazul în care, faptele sunt consecința săvârșirii de către acesta a unor infracțiuni.
A mai reținut instanța de apel că, nici susținerile apelantelor, prin care acestea au criticat sentința, pe motiv că instanța de fond trebuia să administreze orice alte probe pentru stabilirea unei situații de fapt corespunzătoare, nu pot fi primite, întrucât rolul activ al instanței nu poate înlocui regula de principiu "actori incumbit probatio" (sarcina probei revine reclamantului).
în consecință, instanța de apel, a reținut, că apelantele, reclamante nu au dovedit prin actele depuse, realitatea susținerilor lor, și ca atare, cum motivele de apel, s-a apreciat că nu sunt fondate a considerat că bine instanța fondului, a concluzionat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 124 din Legea nr. 64/1995 și a respins cu această motivare, acțiunile introduse de cele două reclamante R.B., sucursala Botoșani și B.C.R. SA, sucursala Botoșani.
împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs, reclamantele B.C.R. SA, sucursala Botoșani și R.B., sucursala Botoșani, invocând ca motive de casare dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs care sunt similare și deci urmează a fi examinate împreună, cele două recurente, susțin în esență că, în mod greșit instanța de apel, a menținut prin respingerea apelurilor, reclamantelor sentința instanței de fond, de respingere a cererii având ca obiect, atragerea răspunderii materiale a administratorului pronunțată în contradictoriu cu pârâtul B.I. și debitoarea SC P. SRL, prin lichidator B.E., deoarece, contrar celor reținute, de această instanță, în speță, faptele săvârșite de administratorul debitoarei falite, erau de natură a atrage răspunderea materială a acestuia în baza art. 124 din Legea nr. 64/1995.
Astfel, se susține în esență de către ambele recurente, că în mod criticabil instanțele cu referire specială la instanța de apel, nu au luat în seamă, dovezile existente la dosar, care atestau săvârșirea de către administratorul societății falite, a unor erori manageriale sau chiar ilegalități în conducerea societății, constând în faptul că, la dosarul de faliment nu s-a depus înscrisuri privind evidența contabilă și în plus că arhiva societății s-a rezumat doar la 3 caiete studențești, așa cum a arătat lichidatorul, ce denotă că în fapt nu a existat o evidență contabilă corespunzătoare fapt ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995, întrucât într-o asemenea situație se poate considera că, administratorul a făcut să dispară documente contabile din moment ce nu a ținut evidența contabilă în conformitate cu legea.
Se mai susține că o parte din bunurile aflate în patrimoniul debitoarei aduse în garanția creditelor au fost sustrase de administrator, fiind înstrăinate, către o altă societate (SC M. SRL Botoșani), al cărei administrator unic era B.L. (soția administratorului B.I.) pentru a nu fi urmărite de creditor, iar în ceea ce privește, greșelile manageriale, se mai invocă și faptul că, administratorul B.I. a angajat, în numele societății contractarea unor credite, care depășeau cu mult posibilitățile de rambursare ale acesteia.
în concluzie, arată recurentele că prin faptele sale astfel cum au fost arătate mai sus, administratorul B.I. a contribuit esențial la starea de insolvență a societății, care a determinat în final, deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, împotriva acesteia, și ca atare, față de toate cele menționate anterior, se susține că în cauză, erau incidente dispozițiile art. 124 din legea precitată, potrivit cărora, tribunalul poate dispune, ca o parte din pasivul societății cu răspundere limitată, ajunsă în încetare de plăți să fie suportată de către membrii organelor de conducere (administratori, cenzori, directori) care au determinat ajungerea societății în această situație.
în consecință, reclamantele, solicită admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate, admiterea apelurilor și pe fond admiterea cererilor de atragere a răspunderii materiale a administratorului debitoarei falite B.I., pentru o parte din creditele acordate societății și care nu au mai putut fi recuperate în procedura falimentului.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea actelor de la dosar, respectiv a raportului întocmit de lichidator rezultă că debitoarea SC P. SRL Botoșani a fost declarată în faliment, ca urmare a intrării în incapacitate de plată, încă din anul 1998, întrucât nu a putut onora datoriile față de reclamantele B.C.R., sucursala Botoșani și B.A., sucursala Botoșani, iar în ceea ce privește cauzele care au condus la această situație, lichidatorul a menționat greșelile manageriale în conducerea societății și încetarea definitivă a activității economice a societății determinată de sechestrarea de către banca creditoare (B.C.R., sucursala Botoșani) a unor mijloace de transport ale societății.
Prin completarea ulterioară a raportului același lichidator precizează în parte finală a raportului că, activitatea SC P. SRL, a încetat efectiv, din momentul în care au fost sechestrate mijloacele de transport ale debitoarei, întrucât în acest context, societatea nu a mai putut dispune de mijloacele materiale și bănești necesare desfășurării unei activități economice normale.
Această situație, este confirmată prin decizia nr. 112 din 12 iunie 1997, pronunțată de Curtea de Apel Suceava (devenită irevocabilă prin decizia nr. 1870 din 12 mai 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, din dosarul nr. 675/2003, atașat) prin care s-a admis apelul contestatoarei SC P. SRL și pe fond s-a dispus anularea actelor de executare, inclusiv a proceselor verbale de vânzare la licitație, cu repunerea părților în situația anterioară, astfel că B.C.R., filiala Botoșani, și adjudecatara SC F. SA Botoșani, au fost obligate în final să restituie contestatoarei SC P. SRL, bunurile care au făcut obiectul executării silite, (pornită în lipsa unui titlu executoriu) respectiv autoturismul, semiremorca și autoturismul Mercedes.
Pe de altă parte, se constată că, prin decizia nr. 1245 din 12 martie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală au fost menținute hotărârile pronunțate de Tribunalul Botoșani și respectiv Curtea de Apel Suceava, privind achitarea inculpatului B.I. (administratorul societății debitoare) pentru infracțiunile de bancrută frauduloasă și înșelăciune, reținându-se printre altele, în considerentele deciziei menționate, că, inculpatul în calitate de administrator al SC P. SRL s-a confruntat în desfășurarea activității cu blocajul financiar, și cu imposibilitatea, independentă de voința lui, de a-și încasa propriile creanțe de la societățile cu care s-a aflat în relații comerciale.
Deci, din cele expuse, rezultă că, ajungerea societății debitoare în încetare de plăți, cu consecința deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, împotriva acesteia, a fost, influențată decisiv, de sechestrarea mijloacelor de transport menționate anterior de creditoarea B.C.R., sucursala Botoșani, precum și de blocajul financiar și nu de așa zisele greșeli manageriale săvârșite în conducerea societății, de administratorul și asociatul unic al acesteia B.I., s-au de ținerea unei evidențe contabile necorespunzătoare așa cum se susține prin cererile formulate de reclamante.
Pe de altă parte, tot din probele de la dosar, respectiv, precizările depuse de lichidatorul B.E., pentru termenul de la 2 decembrie 2004 (înregistrate la I.C.C.J., secția comercială, sub nr. 32283 din 26 noiembrie 2004) rezultă că, după aplicarea amenzii prevăzută de art. 34 din Legea nr. 64/1995 administratorul SC P. SRL a depus la grefa Tribunalului Botoșani, documentele solicitate, cu excepția ștampilei cu sigla societății și ceea ce este deosebit de important în soluționarea pricinii că din verificările efectuate în baza art. 18 din legea precitată, nu s-a constatat fraude în defavoarea creditorilor, astfel că această declarație înlătură, susținerile contrare ale reclamantelor, în sensul că administratorul SC P. SRL ar fi, desfășurat o activitate necorespunzătoare în ceea ce privește conducerea societății care s-ar fi soldat pe de o parte, cu aducerea societății în încetare de plată, iar pe de alta, cu imposibilitatea realizării integrale a creanțelor de către creditori în cadrul procedurii de faliment a societății debitoare.
Totodată, în adresa menționată, lichidatorul, mai arată că, în lipsa unor bunuri care puteau eventual să fie valorificate, în patrimoniul debitoarei, a solicitat judecătorului sindic, închiderea procedurii de faliment în baza art. 18 din legea precitată anterior.
Or, în contextul în care potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei revenea reclamantelor și cum acestea nu au cerut administrarea unor probe pertinente și concludente cauzei în raport cu temeiul juridic al cererilor introduse, de natură a dovedi temeinicia pretențiilor formulate, în mod corect instanțele au reținut că înscrisurile depuse la dosar, inclusiv rapoartele lichidatorului (care în final a precizat expres așa cum s-a arătat anterior că, din verificările efectuate nu s-au constatat fapte de fraudă în dauna creditorilor) nu constituie dovezi suficiente, care să ateste săvârșirea de către administratorul B.I., a faptelor culpabile imputate și mai ales caracterul determinant al acestora, pentru ajungerea societății în stare de insolvență și care să justifice totodată aplicarea în cauză, a dispozițiilor art. 124 din Legea nr. 64/1995, care îndrituiesc tribunalul să dispună, ca o parte din pasivul societății ajunsă în încetare de plăți să fie suportată de către membrii organelor de conducere (administratori, directori, cenzori) care au contribuit la ajungerea societății în această situație, prin una dintre faptele enumerate la lit. a) - g) ale articolului menționat și a căror săvârșire, nu a fost probată cu dovezi pertinente și concludente cauzei. Aceasta în afara faptului că, cei interesați (lichidatorul, comitetul creditorilor) puteau să ceară, în cadrul procedurii instituită de Legea nr. 64/1995, pentru nepredarea documentelor contabile, către lichidator, sustragerea sau înstrăinarea unor bunuri în scopul aducerii societății în stare de insolvență, fie amendarea administratorului, fie anularea actelor frauduloase încheiate de administrator în detrimentul masei credale, sau chiar să formuleze plângeri penale, în cazul, în care puteau proba săvârșirea de către acesta a unor infracțiuni, măsuri care atunci când au fost adoptate, au avut un efect pozitiv, în sensul că după amendarea administratorului (conform art. 34 din legea precitată) acesta a depus la grefa Tribunalului Botoșani documentele contabile și celelalte înscrisuri, care au fost preluate de lichidator conform declarației acestuia depusă în recurs și pe care le-a preluat prin proces verbal, în vederea întocmirii raportului privind închiderea procedurii.
Așa fiind, s-a ținut seama de cele arătate mai sus, recursurile declarate în cauză, au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5231/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5235/2004. Comercial → |
|---|
