ICCJ. Decizia nr. 5234/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 6485 din 28 noiembrie 2003, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea reclamanților G.A. și G.M., a admis lipsa calității procesuale a pârâtului M.M., a admis acțiunea în revendicare, a obligat pârâții SC P. SRL Craiova și C.E. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat. Totodată, prin aceeași hotărâre, s-a dispus evacuarea pârâților din imobil și a fost respinsă cererea în daune a reclamanților.
Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 175 din 16 aprilie 2004, a respins apelurile declarate de pârâții M.M., SC P. SRL și C.E. împotriva hotărârii primei instanțe.
Prin aceeași hotărâre, instanța de control judiciar a admis apelul declarat de reclamanți în sensul că a admis capătul de cerere privind evacuarea și cu privire la pârâtul M.M. Totodată, a admis capătul de cerere privind obligarea la daune a pârâților M.M. și SC P. SRL.
La data de 16 ianuarie 2004, reclamanții au solicitat completarea hotărârii, în temeiul art. 2812C. proc. civ., cu declararea nulității absolute a procedurii de preemțiune inițiată de M.M.
Prin sentința nr. 412 din 3 martie 2004, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea de completare a hotărârii, a admis capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a procedurii de preemțiune și a constatat nulitatea absolută a procesului verbal încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc T.N. și T. în dosar nr. 310/P/2001 din 31 august 2001, cu obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 274 din 23 iunie 2004, a admis apelul declarat de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe și a schimbat sentința nr. 412/2004 a Tribunalului Dolj, în sensul că a înlăturat obligarea pârâților la cheltuieli de judecată față de reclamanții G.A. și G.M. Celelalte dispoziții ale sentinței atacate au fost menținute.
Pentru a menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, instanța de control judiciar a reținut că pârâtul M.M. nu a avut niciodată calitatea de chiriaș pentru spațiul cu destinație de locuință, așa încât în mod judicios prima instanță a reținut că pârâtului nu îi sunt aplicabile dispozițiile de protecție sociale prevăzute în art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 40/1999.
Având calitatea de chiriaș pentru spațiul cu destinație comercială, pârâții au declanșat cu rea credință procedura ofertei de plată în nume propriu, declarându-se persoană fizică cu vocație la un asemenea drept decurgând din contractul de locațiune, deși contractul depus la dosarul cauzei privea folosința unui spațiu comercial.
împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâții M.M., SC P. SRL și C.E. au declarat recurs.
Pârâții M.M., SC P. SRL și separat pârâta C.E. au formulat următoarele critici:
- hotărârile au fost date cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a Judecătoriei Craiova, în raport de valoarea imobilului;
- în mod greșit s-a dispus conexarea, acest din urmă dosar fiind de competența altei instanțe, apreciind eronat cu privire la caracterul comercial al litigiului, iar acțiunea în revendicare a fost admisă deși imobilul nu a fost identificat, iar reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestuia. Totodată, instanța de apel a omis a se pronunța asupra motivelor de apel privind disjungerea capătului de cerere privind revendicarea imobilului. De asemenea, în mod greșit instanțele au anulat procesul verbal de subrogare în drepturile reclamanților. în fine, în mod eronat s-a dispus obligarea acestora, în solidar, la daune, în raport de durata nesemnificativă de timp în care pârâtul M.M. a fost proprietar al imobilului revendicat și de împrejurarea că daunele nu au fost dovedite.
Pârâta C.E. a mai arătat că titlul său de proprietate nu a fost niciodată contestat, dimpotrivă constatându-se buna sa credință, așa încât apreciază că nu are calitate procesuală în cererea formulată de fostul proprietar.
Prin concluziile scrise pârâtul M.M. a reiterat motivele recursului și a afirmat că reclamanții au acceptat plata făcută de către acesta.
Recursurile sunt nefondate:
Natura juridică a litigiului și competența soluționării în primă instanță a acțiunii au fost corect stabilite, așa încât criticile formulate sub acest aspect se constată a fi neîntemeiate.
De asemeni, instanța a stabilit corect cu privire la neincidența în cauză a dispozițiilor de protecție socială reglementate exclusiv în favoarea chiriașilor din spații cu destinație de locuință, ceea ce nu este cazul în speță.
Urmare acestei împrejurări, constatării calității părților sub aspectul drepturilor deduse judecății și comparării titlurilor, litigiul a primit o soluție legală, corespunzător normelor dreptului intern și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la protecția proprietății.
Instanța nu a constatat buna credință a pârâtei C.E. ca proprietar ci ca posesor de bună credință în calitate de proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate ale cărui vicii aceasta nu le-a cunoscut și s-a stabilit că titlul invocat de aceasta, provenind de la un neproprietar nu produce efecte, așa încât recursul se constată nefondat și sub aspectul acestei critici.
Daunele au fost calculate și acordate pentru lipsa de folosință a spațiului comercial ocupat de pârâtul M.M. prin societatea comercială al cărei asociat este, chiar și după pronunțarea de către Judecătoria Craiova a sentinței nr. 5080 din 4 martie 2002, așa încât criticile se constată a fi neîntemeiate și sub acest din urmă aspect.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâți.
Totodată, s-a văzut și cererea de cheltuieli dovedită cu actele depuse la dosar, pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în recurs, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5235/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5265/2004. Comercial → |
|---|
