ICCJ. Decizia nr. 5288/2004. Comercial

Prin sentința civilă nr. 175 din 24 februarie 2004, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea de revizuire formulată de A.G., A.G. și A.V. împotriva sentinței nr. 833 din 18 mai 2003 a Tribunalului Vrancea cu motivarea că această hotărâre nu putea fi atacată cu revizuire conform art. 322 C. proc. civ.

Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 84/ A din 18 mai 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul revizuienților.

Cu actul înregistrat la 2 august 2004, revizuientele A.G. și A.V. au formulat recurs împotriva acestei decizii, făcând precizarea că în cursul soluționării litigiului a decedat A.G.

Recursul va fi anulat.

în conformitate cu prevederile art. 3021alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni:

a) numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, etc.;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;

d) semnătura.

Motivele de recurs depuse de cele două revizuiente nu îndeplinesc condițiile textului citat, în sensul că reprezintă o copie xerox a unui înscris și nu cuprind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și nici dezvoltarea lor, fiind o relatare a istoricului litigiului ce se poartă între părți.

Ca atare, lipsind elementele esențiale prevăzute de textul art. 3021C. proc. civ., recursul revizuientelor a fost anulat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5288/2004. Comercial