ICCJ. Decizia nr. 5351/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5351/2004
Dosar nr. 6919/2004
Şedinţa publică din 7 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Primăria sector 3 Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC S.T. SA Bucureşti pentru a fi obligată la plata sumei de 10.625.800.556 lei, precum şi la plata penalităţilor aferente până la data rămânerii definitive a hotărârii în temeiul contractului de participare nr. 1158 pe care părţile l-au încheiat la data de 10 noiembrie 1998.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 40 din 24 februarie 2004, a respins excepţia de neexecutare a contractului ca neîntemeiată, a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 13.261.269.809 lei debit şi penalităţi calculate până la data de 30 iunie 2003, hotărâre dată cu drept de recurs.
În contra acestei sentinţe pârâta SC S.T. SA Bucureşti a exercitat calea de atac în conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. a), raportat la art. 282 alin. (1) şi art. 7208 C. proc. civ., modificat prin OUG nr. 58/2003, lăsând la aprecierea acestei instanţe calificarea căii de atac în raport de prevederile art. 84 C. proc. civ., invocând însă nelegalitatea hotărârii atacate în baza motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel s-a invocat încălcarea de către instanţă a regulilor de competenţă materială după valoare, stabilite de codul de procedură civilă, astfel cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 58/2003 (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.).
Recurenta a solicitat, în consecinţă, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti pentru a face posibilă exercitarea căii de atac a apelului la instanţa competentă.
La termenul din 7 decembrie 2004, Înalta Curte a pus în dezbaterea părţilor excepţiile de necompetenţă materială a curţii de apel ca instanţă de fond şi deci a Înaltei Curţi de a soluţiona recursul de faţă, în raport de art. II alin. (2) şi (3) din OUG nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, coroborat cu art. 725 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi a sistemului căilor de atac la care este supusă hotărârea în speţă.
Excepţiile invocate sunt întemeiate.
I. Cu privire la sistemul căilor de atac
1. Potrivit art. II alin. (1) din OUG nr. 58/2003, dispoziţiile ordonanţei se aplică şi proceselor în curs de judecată începute sub legea anterioară. Se afirmă, astfel, regula aplicării imediate a legii noi actelor de procedură efectuate după intrarea ei în vigoare şi în procesele în curs de judecată începute sub legea anterioară.
Aplicând această regulă, hotărârile judecătoreşti sunt supuse sub aspectul condiţiilor de fond şi formă legii în vigoare la momentul pronunţării lor.
Cu privire la aceste acte de procedură, art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003 dispune fără echivoc: „Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
Cum în speţă, la data intrării în vigoare a ordonanţei menţionate, procesul era în curs de soluţionare, hotărârea în primă instanţă se pronunţă, inevitabil, sub incidenţa art. 7208 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 18 din OUG nr. 58/2003, şi prin care s-a reintrodus în materie comercială apelul.
Prin urmare, hotărârea ce se pronunţă beneficiind de un dublu grad de jurisdicţie: apel şi recurs, în mod greşit curtea de apel care, prin aceiaşi ordonanţă, a pierdut competenţa de a soluţiona în primă instanţă litigii în materie comercială, a continuat judecata şi a pronunţat o hotărâre în primă instanţă, supusă numai recursului, în loc de a scoate cauza de pe rol şi a o trimite tribunalului, devenit competent după legea nouă, pentru a face posibilă aplicarea prevederilor acesteia cu privire la sistemul căilor de atac.
II. Cu privire la competenţa de soluţionare în primă instanţă:
2. Art. I pct. 5 din OG nr. 58/2003 a restrâns competenţa curţii de apel în sensul că, reformulând art. 3 C. proc. civ., a înlăturat fostul pct. 1 cu privire la competenţa de primă instanţă în materie comercială pentru litigiile al căror obiect au o valoare de peste 10 miliarde lei, competenţă pe care au atribuit-o tribunalelor, curţile de apel rămânând instanţe de control judiciar sub aspectul apelului în privinţa acestor litigii.
În atare situaţie, Curtea de apel, în cauza de faţă, în mod greşit a continuat judecata în primă instanţă, după cum s-a arătat deja, deoarece în materie de competenţă nu era aplicabil art. II alin. (2) teza 1 care afirmă regula păstrării competenţei ci art. 725 alin. (3) C. proc. civ., aplicabil prin analogie, şi care prevede că, în cazul în care instanţa este desfiinţată, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi de procedură.
De altfel, în acest sens este şi modificarea, ulterioară pronunţării sentinţei atacate, a alin. (2) al art. II din OG nr. 58/2003 prin art. I pct. 11 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea acestei ordonanţe, prin care se exceptează expres de la regula păstrării competenţei instanţelor legal investite, procesele şi cererile în materie comercială aflate pe rolul curţilor de apel, în primă instanţă, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei.
III. Aplicarea normei tranzitorii cuprinsă în art. II din Legea nr. 195/2004
3. Oricum, normele tranzitorii ale art. II alin. (1) şi (2) din Legea nr. 195/2004 de aprobare a OUG nr. 58/2003, de imediată aplicare, obligă Înalta Curte să păstreze pentru soluţionare numai recursuri împotriva deciziilor prin care curţile de apel au soluţionat apeluri şi să trimită recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel şi împotriva deciziilor prin care tribunalele au soluţionat apeluri, instanţelor devenite competente prin această lege.
Este de observat, că recursul de faţă nu se încadrează în ipoteza alin. (1) al art. II din Legea nr. 195/2004, el nefiind un recurs împotriva unei hotărâri dată fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţării ei, pentru bunul motiv că la data pronunţării ei de curtea de apel, hotărârea era supusă apelului, caz în care se impune casarea acesteia şi trimiterea cauzei la instanţa competentă să judece în fond pricina, pentru a da eficienţă legii noi.
IV. Aşa fiind, Înalta Curte, va admite recursul declarat sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza la Tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea pricinii în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC S.T. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 40 din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, competent să soluţioneze în primă instanţă.
Cu opinia separată a doamnei judecător M.E., în sensul că se califică calea de atac ca fiind apel; scoate cauza de pe rol şi trimite dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea apelului în compunere legală.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5491/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5289/2004. Comercial → |
|---|
