ICCJ. Decizia nr. 5491/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5491/2004
Dosar nr. 9308/2004
Şedinţa publică din 10 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 29 ianuarie 2003, reclamanta A.J.V.P.S. Arad a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.R., solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor în cuantum de 155.976 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei, suspendarea în perioada 4 iunie 1999 – 4 noiembrie 2001 a contractului economic nr. 276/1998 încheiat între părţile litigante, perioadă pentru care nu datorează plata chiriei, cu compensarea din valoarea pagubei a plăţii chiriei în perioada 4 noiembrie 2001 – 4 noiembrie 2004 în sumă de 21.750 dolari S.U.A. şi prelungirea aceluiaşi contract pe o perioadă de 14 ani şi 10 luni, începând cu data de 4 martie 2004, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că paguba suportată constă în contravaloarea cantităţii de peşte pe care ar fi putut-o recolta la zi, prin ajungerea la maturitate şi înmulţire naturală a cantităţii de 12.266 kg puiet de peşte caras, crap şi fitofag şi 6.000 buc. somn cu care a populat lacul începând cu data de 11 mai 1998 în baza contractului dintre părţi. De asemenea, arată că popularea s-a făcut atât pentru recoltarea peştelui la maturitate, cât şi pentru pescuitul sportiv.
Se mai arată că în perioada 25 mai – 4 iunie 1999, apele lacului au scăzut complet ca urmare a unei defecţiuni datorate manevrării greşite a stăvilarului bazinului de către personalul pârâtei, defecţiune în urma căreia întreaga cantitate de peşte din lac a murit din lipsa apei.
Prin sentinţa civilă nr. 80 din 20 ianuarie 2004, Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe aceasta la plata 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond reţine în considerentele sentinţei că prejudiciul suportat de reclamantă este real, însă din înscrisurile aflate la dosar, depoziţiile martorilor şi raportul de expertiză efectuat în cauză nu rezultă culpa pârâtei în producerea evenimentului întrucât reclamanta nu a invocat pârâtei forţa majoră şi a comunicat-o pârâtei numai după 3 zile de la producerea acestuia. De asemenea, apreciază că în perioada producerii evenimentului reprezentanţii reclamantei au fost prezenţi la faţa locului, măsurile de remediere au fost luate de comun acord, iar imposibilitatea remedierii defecţiunii a fost constatată împreună cu reclamanta. Mai mult decât atât, clauza de la pct. 4 din Caietul de sarcini ce a stat la baza încheierii contractului dintre părţi disculpă pârâta în cazul unor viituri excesive ce necesită golirea apei situaţie în care pârâta nu poate asigura siguranţa peştilor din acumulare.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 136/ A din 7 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Instanţa de apel a analizat criticile aduse în apel ce vizau modul greşit în care instanţa de fond a ignorat minuta nr. 1322 din 7 noiembrie 2001 încheiată între părţile litigante, minută ce constituia un început de dovadă scrisă în sensul prevăzut de art. 1197 C. civ. şi care, la o apreciere corectă ar fi avut valoarea unei recunoaşteri a pagubei ce urma a fi stabilită printr-o expertiză de evaluare.
De asemenea, o altă critică a vizat proba testimonială administrată în cauză, probă din care reieşea cu certitudine culpa pârâtei în producerea evenimentului şi care era de natură a exclude forţa majoră.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta A.J.V.P.S. Arad care a invocat motivele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi a solicitat ca, în fond, după admiterea recursului, desfiinţarea celor două hotărâri şi admiterea pe fond a acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recurenta a formulat următoarele critici:
1. Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au interpretat greşit clauzele contractului nr. 276/1998, în speţă art. 6.7. referitor la forţa majoră şi a minutei nr. 1322 din 7 noiembrie 2001, încheiată între părţi, minută ce constituie un început de dovadă scrisă.
2. Raportul de expertiză efectuat în cauză nu este relevant sub aspectul forţei majore reţinute de instanţă şi are caracter contradictoriu şi ambiguu bazându-se pe presupuneri şi fapte nedovedite. Expertiza ar fi trebuit să lămurească cauza neprecizată şi necunoscută specifică forţei majore, în caz contrar expertiza nu poate fi reţinută ca probă.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din interpretarea contractului economic nr. 276/1998 încheiat între părţile litigante, în speţă art. 6.7. rezultă cu certitudine clauza de forţă majoră definită prin secetă, viituri, calamităţi care apără de răspundere partea care o invocă.
Mai mult decât atât, din Caietul de sarcini (pct. 4) privind folosirea potenţialului piscicol şi de agrement al lacului, s-a stipulat ca în cazul unor viituri excesive care ar necesita golirea apei prin fantele turnului de manevră sau prin deversorul de ape mari, filiala nu poate asigura siguranţa peştilor din acumulare.
Aşa cum în mod corect au apreciat şi cele două instanţe, din interpretarea clauzelor contractuale referitoare la invocarea forţei majore în condiţiile legii, Înalta Curte apreciază că pârâta nu a avut această obligaţie întrucât la data producerii evenimentului reprezentanţii reclamantei au fost prezenţi la faţa locului, au cunoscut derularea operaţiunilor făcute de pârâtă şi în final imposibilitatea remedierii defecţiunii.
De asemenea, în mod corect nu poate fi reţinută susţinerea recurentei cu privire la minuta nr. 1322 din 7 noiembrie 2001 încheiată între părţi, deoarece înscrisul intitulat minută nu conţine o recunoaştere a prejudiciului nefăcând nici o menţiune cu privire la valoarea acestuia sau la o eventuală obligaţie de plată în sarcina pârâtei, în sensul prevăzut de art. 1197 C. civ.
Din înscrisurile aflate la dosar şi analizând întregul material probator administrat în cauză (proba testimonială şi expertiza de evaluare), în mod corect cele două instanţe au apreciat că în cauză a intervenit forţa majoră.
Astfel, conform expertizei tehnice efectuate de expertul B.G. din care rezultă că ploile abundente din perioada anterioară producerii evenimentului, lipsa lucrărilor de combatere a eroziunii solului, acoperirea substanţială a bazinului hidrografic cu pădure, debitul mare al râurilor care deversează în lac şi transportul aluviunilor (butuci, copaci) care au condus la creşterea nivelului apei din lacul de acumulare peste nivelul maxim piscicol nu pot fi controlate, astfel că sunt forţe majore în raport cu posibilitatea omului de acţiune şi în raport de definiţia juridică a forţei majore.
Completarea adusă raportului de expertiză ulterior atestă că nu se poate spune că pârâtul nu a depus diligenţa maximă de care este în stare cel mai capabil om deoarece pârâta a încercat şi alte metode de oprire a golirii lacului. Aşa cum rezultă din raportul de expertiză dar şi din proba testimonială administrată în cauză, în toată perioada de golire a lacului, de la deschiderea şi blocarea stavilei, reprezentanţii pârâtei au încercat toate metodele posibile de închidere a golirii de fund, respectiv au încercat să închidă stavila, au construit şi încercat închiderea cu stavila batardou şi chiar au construit un batardou în faţa golirii de fund, încercări rămase fără rezultat. Deşi s-a ajuns la concluzia că singura metodă de oprire a golirii care să permită o acţiune ulterioară asupra stavilei era înlocuirea grătarului cu un stăvilar corespunzător, metoda nu putea fi aplicată datorită imposibilităţii de ridicare a grătarului aşa cum rezultă şi din procesul verbal întocmit de echipa de scafandri ce nu a putut interveni datorită presiunii foarte mari a apei.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, nefiind îndeplinite condiţiile, prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.J.V.P.S. Arad în contradictoriu cu intimata pârâtă A.N.A.R. Oradea, împotriva deciziei nr. 136/ A din 7 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5495/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5351/2004. Comercial → |
|---|
