ICCJ. Decizia nr. 5289/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5289/2004
Dosar nr. 9952/2004
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 4 mai 2004 a Judecătoriei Braşov s-a încuviinţat executarea silită mobiliară privind titlu executor constând în sentinţa civilă nr. 1776 din 22 mai 2002 a Tribunalului Braşov la cererea lichidatorului judiciar SC I.D. (abilitat prin încheierea de şedinţă din 11 septembrie 2003 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul 899/1999 al SC A.P. SRL cu sediul în Braşov împotriva debitorului P.A. având ca obiect recuperarea creanţei conform titlului executor.
S-a reţinut, de instanţă, că în speţă sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 3731 C. proc. civ., privind executarea silită a hotărârii judecătoreşti.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 750 din 8 iulie 2004, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei SC I.D. SRL Braşov, a admis apelul declarat de debitorul P.A. împotriva încheierii din 4 mai 2004 a Judecătoriei Braşov pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea de încuviinţare a executării silite mobiliare formulată de intimată în baza titlului executor sentinţa civilă nr. 1776/2002 a Tribunalului Braşov.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în dosarul în care s-a pronunţat titlul executor, sentinţa nr. 1776/2002 lichidatorul nu a figurat ca parte sau împuternicit al creditorului, iar asupra încheierii din 11 septembrie 2003 prin care lichidatorul a fost abilitat să declanşeze procedura executării silite s-a revenit ulterior prin încheierile de şedinţă din 30 octombrie 2003 şi 4 decembrie 2003.
Că lichidatorul judiciar nu avea calitate procesuală activă, întrucât prin aceste încheieri, creditoarea B.R.D. a fost abilitată să declanşeze procedura executării silite.
Împotriva acestei decizii SC I.D. SRL Braşov, lichidator al debitoarei SC A.P. SRL cu sediul în Braşov a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că temeiul juridic în care creditoarea B.R.D. a obţinut sentinţa împotriva administratorului SC A.P. SRL a fost art. 124 din Legea nr. 64/1995 republicată şi în acest caz şi punerea în executare trebuie supusă prevederilor aceleiaşi legi care dispune că sumele încasate din executarea silită a persoanelor responsabile de ajungerea societăţii în stare de insolvenţă vor fi depuse în contul special de încasări şi plăţi.
S-a susţinut că legea specială a reorganizării judiciare şi a falimentului în baza căreia creditoarea a obţinut titlul executor prin care administratorul societăţii a fost obligat să acopere o parte din pasivul societăţii cu bunuri din averea personală, nu stabileşte nici un drept al creditorilor să efectueze acte de executare silită de acest gen în cadrul procedurii.
Că în raport de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 64/1995 toată activitatea de recuperare a creanţelor împotriva debitoarei este desfăşurată de lichidatorul judiciar.
A precizat recurenta că, prin încheierea din 11 septembrie 2003, judecătorul sindic a abilitat lichidatorul judiciar să pună în executare hotărârea judecătorească şi în mod eronat instanţa de apel a interpretat dispoziţiile acestuia din încheierile de şedinţă din 30 octombrie 2003 şi 4 decembrie 2003, în sensul că s-ar fi revenit asupra dispoziţiilor date prin încheierea din 11 septembrie 2003.
Prin întâmpinare, intimatul P.A. a solicitat respingerea recursului, întrucât lichidatorul judiciar nu avea calitate procesuală activă să formuleze cererea de executare silită mobiliară pentru că nu a figurat ca parte sau împuternicit al creditorului în dosarul în care s-a pronunţat titlul executor, sentinţa civilă nr. 1776/2002 a Tribunalului Braşov.
Recursul nu este fondat.
Prin sentinţa civilă nr. 1776 din 22 mai 2002 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ce constituie titlul executor, s-a admis cererea formulată de reclamanta B.R.D., sucursala Braşov şi pârâtul P.A. a fost obligat la 91.300.536 lei reprezentând daune şi la 303.000 lei cheltuieli de judecată.
Iniţial, instanţa de executare a încuviinţat executarea silită în baza acestui titlu prin încheierea din 4 mai 2004 a Judecătoriei Braşov, dar Curtea de Apel Braşov prin Decizia nr. 750 din 8 iulie 2004, a schimbat în tot această încheiere în sensul că a respins cererea de încuviinţare a executării silite mobiliare.
În mod corect s-a reţinut de instanţă că lichidatorul judiciar nu avea calitate procesuală activă să formuleze această cerere întrucât nu a figurat ca parte în dosarul nr. 3805/2001 în care s-a pronunţat sentinţa nr. 1776/2002 ce constituie titlu executor.
Pe de altă parte, asupra încheierii din 11 septembrie 2003 prin care lichidatorul a fost abilitat să declanşeze procedura executării silite s-a revenit ulterior prin încheierile de şedinţă din 30 octombrie 2003 şi respectiv 4 decembrie 2003, aşa încât criticile recurentei sub acest aspect vor fi înlăturate întrucât nu au suport probator.
În raport de aceste considerente, susţinerea recurentei că prin art. 35 din Legea nr. 64/1995 este desemnat lichidatorul judiciar să recupereze creanţele asupra debitoarei, este o simplă apărare în litigiul dedus judecăţii care nu se coroborează cu probele administrate în cauză.
Mai mult decât atât prin încheierea din 25 martie 2003 a Judecătoriei Braşov, s-a încuviinţat executarea silită mobiliară privind titlul executor, sentinţa civilă 1776 din 22 mai 2002 a Tribunalului Braşov (ce formează obiectul litigiului de faţă) la cererea creditoarei B.R.D. – G.S.G., sucursala Judeţeană Braşov, împotriva debitorului P.A., având ca obiect recuperare creanţă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică şi urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de SC I.D. SRL Braşov, lichidator al SC A.P. SRL Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge recursul declarat de SC I.D. SRL Braşov lichidator al SC A.P. SEL Braşov împotriva deciziei nr. 750 din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5351/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5271/2004. Comercial → |
---|